Cine m-a emotionat aseara

by Andreea

Nu sunt emotiva. Dar aseara m-au emotionat, cu adevarat, cativa dintre oamenii care au fost la decernarea premiilor VIP la restaurantul Sangria de pe Caderea Bastiliei, un loc cu specific spaniol, foarte cochet.

In primul rand, m-au impresionat Victor Mihalachi si Alexandru Dumitrescu, campioni mondiali la kaiac-canoe. Va tot povestesc ca am facut o pasiune pentru sportivi, pentru dedicatia lor de-a fi cei mai buni, pentru mobilitatea psihica pe care o au de-a trage mai mult, mai bine, in orice sport ar face, ca sa faca performanta. Baietii, amandoi frumosi si imbracati la patru ace, au primit diploma de la Elisabeta Lipa si au spus, simplu, “multumesc”.

Pe urma, m-au impresionat membrii din garda de interventie Grozavesti, adica cei care au salvat vietile copiilor din incendiul de la maternitatea Giulesti. In uniforme, si majoritatea avand pana in 30 de ani, au povestit ce au vazut acolo si au spus ca spera sa nu mai treaca niciodata prin asa ceva. Au vorbit, ca si sportivii, simplu, firesc, parca neintelegand de ce toata lumea ii aplauda din picioare. Eu le-am inteles nedumerirea pentru ca, pentru ei, ziua aceea de la Giulesti, lasand la o parte dificultatea interventiei, a fost o alta zi la munca, una din multele in care ii ajuta pe altii sa-si continue viata si-n urma carora putini sunt cei care le spun bravo si care stiu ce au facut.

M-a mai impresionat Raluca van Staden, castigatoarea trofeului de aur pentru proprietate intelectuala de la Geneva pentru inventarea dispozitivului care determina existenta cancerului in corp in numai 6 minute. Ea a spus ca se bucura ca asa ceva a fost posibil in Romania si ca se bucura cand recunoasterea vine acasa. Ea crede inca in puterea scolii romanesti. Si a plans in timp ce a vorbit.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: