Între 5 și 15 februarie, librăria Cărturești a găzduit a doua ediție a evenimentului „CORP-Cunoaștere-Conexiuni”. În această ediție, „corpul” ne-a purtat prin sport, psihologie și psihanaliză, medicină, rutine sănătoase, religie, dans, teatru și poezie pentru a ne lărgi cunoștințele și a forma noi conexiuni.
În acest context am întâlnit-o și eu pe handbalista Crina Pintea (33 ani). Luni, 12 februarie, la Cărturești Carusel am fost în dialog cu ea pe tema „Corpul în sportul de performanță”. Crina Pintea este una dintre sportivele de top ale României, cu numeroase distincții de echipă și individuale în disciplina pe care o practică. Azi, ea este pivot la CSM București.
De-a lungul timpului, Crina a fost desemnată cel mai bun pivot de la Campionatul European (2018) sau cea mai bună handbalistă română (2019).
Am vorbit cu Crina Pintea despre relația pe care a avut-o cu corpul ei în cei peste 15 ani de sport de performanță, despre mentalitatea de învingătoare, despre progresul prin durere și despre obiceiuri și rutine. Mai jos poți citi o parte din interviul nostru, iar la final poți vedea înregistrarea integrală a dialogului nostru.
Ai început să practici handbal la 16 ani, o vârstă înaintată pentru sportul de performanță. Ce a însemnat pentru corpul tău acest debut?
Da, într-adevăr, m-am apucat la vârsta de 16 ani să practic handbal. A fost o nebunie! Veneam dintr-un mediu total diferit și sportul de performanță era un domeniu total necunoscut mie. A urmat o luptă grea, pe care nu o înțelegeam atunci, pentru că dacă acasă părinții îmi spuneau: „Crina, mănâncă pentru că trebuie să muncești, avem foarte mult de tras mâine la muncă, la câmp”, când m-am apucat de sport, antrenorul mi-a spus să mă domolesc, că altfel o să am probleme de sănătate, o să mă doară genunchii și spatele. Mi-a luat foarte mult timp să ajung să mă cunosc cu adevărat și să-mi cunosc corpul și să știu ce are nevoie. A fost nevoie de mulți ani pentru a ajunge la acel nivel. Dar cu foarte multă disciplină și perseverență, am ajuns la acel nivel.
Pentru un sportiv de performanță, corpul înseamnă funcționalitate, ceea ce poate să facă cu el. Cum a fost pentru tine să descoperi ce poate să facă corpul tău într-un context precum sportul de performanță?
La început nu înțelegeam. Dar când am ajuns să văd că pun masă musculară, că sunt mult mai puternică în ceea ce făceam pe postul meu, că pot să alerg mult mai bine decât o făceam la început, a fost un mare câștig. Ceea ce la început părea o pedeapsă, pe parcurs am înțeles că este o necesitate.
Ce te-a ajutat să construiești anduranța, să înțelegi că durerea e o constantă în meseria ta și să o accepți ca atare?
M-am agățat de micile progrese. Vedeam evoluția mea pe teren. Vedeam și estetic, că arătam mai bine. Iar durerea ne ajută să evoluăm, chiar dacă sună drastic sau dramatic. De cele mai multe ori, un om obișnuit, când simte durere, spune: „Acum mă opresc, mă odihnesc un pic și văd eu mai târziu dacă reiau”. La un sportiv de performanță nu există lucrul ăsta. Dar cu toate astea, trebuie să ai grijă de tine.
Cum faci față durerii când trebuie să te antrenezi cu durere sau când trebuie să joci cu durere?
Am făcut asta de foarte multe ori. Dacă e durere fizică și nu e dusă la extrem, mie îmi place. (râde) Atâta timp cât nu mă pun în pericol, să nu mai pot juca, nu am nicio problemă să joc cu durere și să îmi fac treaba pe teren. Am făcut asta de foarte multe ori. Nu este indicat, dar eu am funcționat așa. Însă nu toată lumea poate să funcționeze astfel.
Ce faci în privința recuperării când ai un antrenament greu sau o competiție?
Dacă nu este o durere în care să fie nevoie de intervenția medicilor sau de fizioterapie, după antrenamente sau meciuri super solicitante, cu dureri fizice acceptabile, merg acasă, mănânc bine, sănătos și echilibrat și dorm bine. Odihna contează foarte mult!
Cum te ajută mentalitatea să faci față durerii?
Eu îmi doream foarte mult și iubeam foarte mult ceea ce făceam și ceea ce fac în continuare. Când mi se întâmpla, și mi se întâmplă să simt o durere, credeam că, dacă voi continua, în ciuda ei, se va vedea progresul. Așa am putut eu să trec prin durere și la fel fac și acum. Cum am mai spus, nu este indicat să faci asa, dar cred că atunci când suferim în limita bunului simț, progresăm.
Te poți gândi la un moment în care ai depus un efort imens să treci peste durere și să performezi în ciuda ei?
Mi-am amintit acum unul. Trebuia să dau un test fizic de alergare, sunt un om foarte ambițios și îmi doream să-l termin. Chiar dacă mi se părea foarte, foarte greu și mi s-a făcut rău pe parcursul testului, nu am renunțat până nu am ajuns la final. Când am ajuns la final, pur și simplu am picat din picioare. Am fost super mândră de mine. Acel moment a fost o victorie chiar dacă mi s-a făcut rău la final! (râde)
Cum a evoluat și cum s-a schimbat relația ta cu corpul de-a lungul anilor?
Avem o relație foarte bună acum. Ne cunoaștem foarte bine. (râde) A fost super greu la început, dar, pe parcurs, am încercat toate variantele posibile. Însă am primit și ajutor. Mă refer aici la alimentație și dezvoltare fizică. A fost foarte multă implicare și din partea mea și așa am ajuns să ne cunoaștem și să fim în relații foarte bune.
Este foarte bine să apelăm și la specialiști pentru că noi credem că le știm pe toate, dar nu le știm; de foarte multe ori, când credem că știm ceea ce facem, poate facem mai mult rău.
Crina Pintea
Ce mănâncă un sportiv de performanță în mod constant?
Avem nevoie de proteină și avem nevoie să mâncăm sănătos și echilibrat. Însă alimentația diferă de la sportiv la sportiv și de aia e bine să să ai parte de ajutor. Eu, înainte, credeam că mănânc foarte mult și, în momentul când am lucrat cu un nutriționist și am primit meniurile de la el și am văzut câtă mâncare mi-a dat, am zis nu se poate așa ceva, nu pot să mănânc atât, e mult prea mult și așa am probleme cu greutatea.
Dar, dimpotrivă, am slăbit și am câștigat foarte multă masă musculară, ceea ce mi se părea imposibil înainte. De aceea este foarte bine să apelăm și la specialiști pentru că noi credem că le știm pe toate, dar nu le știm; de foarte multe ori, când credem că știm ceea ce facem, poate facem mai mult rău.
Cum arată o zi de-a ta?
O să-ți spun cum arată o zi de-a mea când am meci. În primul rând, mă trezesc foarte odihnită. Am grijă să dorm minimum opt ore. Apoi mănânc un mic dejun sănătos. Pe urmă fac o plimbare sau o activare la sala de forță. După care iau prânzul și mă odihnesc vreo 40-45 de minute. Apoi îmi pun muzică și încep să mă pregătesc de meci: iau o gustare și plec la sală. După meci, vin acasă, mănânc, iau ce am nevoie pentru recuperare, și pe urmă somn. Când avem meci ne este foarte greu să ne odihnim. Uneori, îmi este foarte greu să adorm fiindcă mă gândesc foarte mult la meciul care urmează. Cu cât meciul e mai important, cu atât adorm mai greu. (râde)
Care e cea mai des întâlnită greșeală la un sportiv de performanță?
Că nu se odihnește. Este un factor foarte important pentru a face performanță. Fără odihnă nu putem să ne concentrăm și nu putem să performăm.
Dar la oamenii care fac sport?
Că își doresc rezultate imediate și nu au răbdare sau perseverență. Rezultatele apar în timp. De exemplu, dacă vrei să slăbești, nu poți să slăbești după un singur antrenament sau după o singură alergare.
Ce înseamnă viața socială pentru un sportiv de performanță? Ce sacrificii simți că ai făcut tu?
Eu am sacrificat partea asta. Cred că doar așa am putut să ajung la nivelul la care am ajuns. Aș face-o din nou dacă aș da timpul înapoi pentru că m-a ajutat extraordinar de mult. Am putut să fiu odihnită, să fiu pregătită, să fiu concentrată de fiecare dată când a fost nevoie de mine. Asta nu înseamnă că toată lumea poate funcționa la fel. Așa am funcționat eu. Am avut foarte mare grijă să nu pierd nopți, să nu consum alcool, să nu fac activități care m-ar pune în pericol.
Tu ai jucat handbal și la alte echipe de club din Europa înainte de CSM București. Ce ai învățat de la echipele din afară?
Acolo oamenii privesc totul cu mult mai multă lejeritate. Dacă înainte de a pleca din țară eram foarte stresată, mă gândeam foarte mult la greșeli și la ceea ce am făcut foarte, foarte mult timp după un antrenament sau un meci, în străinătate oamenii nu stăteau să se gândească la nesfârșit la aceste lucruri. Antrenorii nu se mai gândeau la ce s-a întâmplat într-un meci trecut, se gândeau doar la următorul meci; dacă greșeam la un antrenament, nu puneau accent pe asta.
Pentru mine a fost șocant pentru că nu mă așteptam. Eu, când greșeam, așteptam să mă certe cineva, așteptam să primesc o pedapsă; ulterior, am văzut cum funcționează ei și ușor, ușor am început și eu să preiau această atitudine și să privesc cu mai multă lejeritate aceste lucruri. Nu mi-a ieșit de fiecare dată pentru că sunt foarte autocritică!
Cum ți-ai îmbunătățit jocul mental?
Am avut o perioadă în care am încercat să lucrez eu cu mine. Ulterior, mi-am dat seama că am nevoie de un specialist, un psiholog sportiv. Când am făcut asta, am ajuns la concluzia că am făcut-o cam târziu. Mi-aș fi dorit să se întâmple asta mult mai repede. Dacă aș fi jucat numai în România, probabil nu aș fi făcut-o nici la vârsta la care am făcut-o. Am făcut-o pentru că am văzut foarte multe jucătoare în străinătate că lucrează cu un astfel de om. Și, într-adevăr, m-a ajutat extraordinar de mult și pe mine. Am început să văd lucrurile altfel.
Cum s-a schimbat corpul tău în cei peste 15 ani de carieră?
Resimți mult mai mult. Dacă îți spuneam mai devreme că de foarte multe ori am jucat și m-am antrenat până la epuizare, acum nu mai pot face acest lucru. Am foarte mare grijă cât mă antrenez și când o fac. Dacă am un meci important, sunt mult mai atentă cu câteva zile înainte să nu mă suprasolicit. În schimb, în anii trecuți, făceam un antrenament puternic și în ziua meciului și nu mă resimțeam. Dar odată cu trecerea anilor, lucrurile se simt altfel.
Cum te-a ajutat sportul în viața personală?
De fiecare dată când mi se întâmplă ceva, știu că o să treacă.
Știu că pregătești o carte autobiografică. Ce-mi poți spune despre ea?
Îmi doresc din toată inima să pot să îi ajut și pe alții să depășească anumite momente sau să învețe ceva din experiența mea.
Putem să învățăm de la oricine dacă avem intenția de a evolua.
Crina Pintea
Tu de la cine înveți zilele astea?
Îmi place foarte mult David Goggins și chiar citesc cartea pe care a scris-o. În general, mă inspir de la foarte mulți oameni, căci putem să învățăm de la oricine dacă avem intenția de a evolua.
Ce mai vrei să îmbunătățești la corpul tău și la felul în care performează pe teren?
Tot timpul avem nevoie să îmbunătățim anumite aspecte, mai ales pe poziția în care joc, pivot. Acum handbalul este mult mai în viteză și ai nevoie poate de mai puțină forță, dar să fii mult mai rapidă. Ca în orice sport, și-n handbal există upgrade-uri, iar noi, sportivii, trebuie să ținem pasul cu ele.
Ai simțit vreodată că tot efortul pe care îl depui de atâția ani ți-a ajuns?
Mi s-a întâmplat asta, dar acum mult timp. Acum fac ce fac cu mare plăcere și mă gândesc că trece timpul și o să îmi lipsească foarte mult handbalul când o să mă retrag. Am avut și astfel de zile, dar următoarea zi mă trezeam motivată și o luam de la capăt.
Te gândești la cum va arăta viața ta după sport?
Da, m-am gândit și mă gândesc în continuare la asta și, evident, încerc să-mi pregătesc cumva terenul. Știu sigur că voi continua să fac sport!
Urmărește interviul complet pe care l-am realizat cu Crina Pintea în cadrul evenimentului „CORP – Cunoaștere – Conexiuni”:
