Cu cortul în Parcul Național Apuseni la Smida Jazz Festival

Îmi doream de multă vreme să trăiesc mai aventuros, să petrec mai mult timp în natură și să fac lucruri noi, care să îmi testeze limitele. Iar Smida Jazz Festival a fost un moment perfect pentru toate astea. A fost prima dată când am mers cu cortul meu undeva, fără să fiu însoțită de cineva priceput în genul acesta de aventură. Nici Adrian, prietenul meu, nu mai făcuse așa ceva, astfel că am fost amândoi în aceeași barcă, dar încrezători că vom fi în stare să supraviețuim trei zile. În plus, aveam cunoștințe minime de la escapade similare anterioare, așa că m-am pregătit cât am putut eu de bine pentru excursia asta.

Căsuța noastră pentru 3 zile la Smida Jazz Festival

Despre Smida Jazz Festival am aflat la începutul anului când, într-o seară, Adrian mi-a spus despre el. Eram obișnuită cu festivalurile de muzică binecunoscute ca Electric Castle, Untold sau Summer Well, însă Smida părea că face parte dintr-o categorie nouă pentru mine, atât din punctul de vedere al muzicii, cât și din cel al locului, în Parcul Național Apuseni, la o oră și jumătate depărtare de Cluj. Am cumpărat mai întâi biletele la oferta de 100 de lei de persoană care era la acel moment și, ulterior, și pe cele pentru camping, la 55 de lei de persoană, așa că, în total, biletele ne-au costat doar vreo 300 de lei pentru două persoane.

Echipă bună cu Adrian la Smida Jazz Festival

Cu vreo săptămână înainte de plecarea spre festival am fost la Decathlon să ne luăm cort. Am ales unul 2 Seconds pentru două persoane de la Quechua, apoi am luat și saltea gonflabilă, ca să nu dormim cu sacii direct pe izopren, mai ales că se anunțau 10 grade noaptea. În plus, salteaua face experiența la cort mult mai confortabilă. Altfel, am mai avut cu noi două izoprene, două perne mici, o pătură în caz că e foarte frig noaptea, o frontală și hainele specifice, atât de zi, cât mai ales de noapte, adică bocanci, polar, geacă, chiar și căciulă. A fost ușor să cărăm toate astea fiindcă am mers cu mașina personală. Dacă am fi călătorit diferit, cu siguranță accesorii precum salteaua, perna sau pătura nu s-ar fi numărat printre bagaje.

Cu vecinii de camping

Am ajuns la festival vineri în jurul orei 16.30 după ce am plecat din București la 7.00 dimineața și, pe drum, la Târgu Mureș am lăsat niște prieteni care mergeau la Awake, un alt festival. După ce am parcat în spațiul amenajat special pentru mașini, am mers vreo 600 de metri până la intrarea în festival să ne luăm brățările și să vedem cum arată zona, apoi ne-am întors la mașină să ne luăm bagajele. Între timp a început să tune și ne-am grăbit să ne punem cortul înainte să înceapă ploaia. Vremea la munte e foarte imprevizibilă, într-o secundă se poate schimba totul, așa cum aveam să aflăm în zilele următoare.

Un festival în Parcul Național Apuseni

Ne-am instalat cu cățel și purcel foarte repede și am fost bucuroasă de eficiența cu care doi amatori ca noi și-au pregătit culcușul în doi timpi și trei mișcări ceea ce mi-a dat curaj și m-a făcut să cred că poate suntem făcuți pentru asta și avem ceva sânge de aventurieri în noi. Am scăpat și de ploaia care n-a mai venit așa că eram pregătiți pentru o primă seară de festival. Tot atunci am început să ne întâlnim cu prieteni și m-am bucurat foarte mult să văd fețe cunoscute.

Alături de Rezan, Ana și Adrian. Cu Rezan și Ana am fost anul trecut în India și anul acesta în Nepal.

O primă surpriză neașteptată și foarte plăcută a fost zona de dușuri creată de Nivea. Și băieții, și fetele am primit la intrarea în camping câte un set complet de produse de igienă, de la gel de duș și până la șampon uscat, iar la dușuri se găseau atât gel de duș în fiecare cabină, cât și deodorant și fixativ în dreptul fiecărei chiuvete. Sigur că, până la final, zona de dușuri s-a transformat într-un haos, asta și pentru că, trebuie s-o spun, oamenii nu-s pe atât de atenți pe cât ar putea să fie și, adesea, funcționează pe sistemul ”după mine, potopul.” Cu toate astea, a fost cea mai bună activare de brand pe care am văzut-o în ultimele luni datorită utilității sale evidente.

Cei mai simpatici căței

Ne-am petrecut prima seară alături de Rezan, Ana și prieteni noi pe care ni i-am făcut prin intermediul lor, am băut bere și câteva shot-uri de palincă și ne-am bucurat de primele concerte, care nu au fost neapărat pe gustul meu, pentru că muzica mi s-a părut prea haotică, însă nici nu-s vreo cunoscătoare de jazz, dar asta a contat mai puțin, fiindcă eram acolo să mă simt bine și asta s-a și întâmplat. Am încheiat ziua la 22.30 fiindcă eram frânți și după ce ne-am retras la cort am dormit neîntorși până a doua zi la 8.00 dimineața când soarele puternic ne-a scos afară din cort, transpirați și dornici de aer curat.

Scena și băncile de lemn din cadrul festivalului

După ce ne-am spălat pe față și pe dinți, ne-am cumpărat cafea (1.5 jetoane, adică vreo 12 lei) și atunci ne-a picat fisa că am fi putut să ne organizăm mai bine și cu mâncarea și băutura fiindcă aveam voie cu ambele în camping. Luasem la noi doar un bax cu apă, însă vecinii noștri aveau și vin, și mâncare, și arzător unde își găteau. Poate părea bătaie de cap la prima vedere, adică de ce te-ai chinui să-ți faci mâncare într-un loc în care ai mâncare, însă mie mi s-a părut amuzant, era un nou prilej de organizare și socializare și, în plus, mâncarea din festival nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Pentru că eram în inima muntelui mă așteptam să fie mai multe produse locale, dar am avut parte de aceeași veșnică mâncare de festival, burgeri, pizza, plăcinte și altele asemenea.

Relaxare la umbra brazilor bătrâni

Prima aventură a zilei a fost o drumeție de două ore în cadrul unui treasure hunt cu plante medicinale care ni l-a adus alături pe Cosmin din Arad, cel mai nou prieten al nostru, cu care am făcut echipă în competiție. Cosmin venise singur la festival și când s-a așezat lângă noi la înscrieri, l-am întrebat dacă vrea să facă echipă cu noi. Am avut mână bună pentru că ne-am întovărășit până la finalul festivalului și urmează să ne revedem la București în septembrie cu ocazia unui concert la care vom merge.

Camping-ul. Sursă foto: Gabriel Aldea, @smidajazz

Concursul a fost super amuzant, am ajuns în niște zone superbe din Smida, mult verde, multă liniște, oameni simpatici și vorbăreți și o mulțime de camperi ascunși prin pădurile răcoroase care înconjoară lacul de acumulare din zonă. Și, evident, am învățat o mulțime de lucruri noi despre plante și despre ce pot face ele pentru noi și sănătatea noastră. Am încheiat aventura la o bere și o porție de mici cu cartofi prăjiți pe care i-am găsit în afara festivalului, în curtea unui sătean, care se mobilizase cu ocazia evenimentului și, alături de familie, a făcut business profitabil timp de trei zile.

Ziua a continuat cu relaxare și alte plimbări în natură, iar seara am luat-o de la capăt cu concertele. A fost și ziua în care ne-am hidratat aproape numai cu bere și vin, însă efortul continuu a făcut să nu resimțim alcoolul. Acum am descoperit și prima trupă care mi-a atras atenția, Barabas Lorinc Quartet, mi-au plăcut foarte mult și au fost foarte bine primiți de public.

În jur de ora 12.00 noaptea, când oricum concertele se cam terminau, am pus capăt zilei și ne-am dus la culcare pe acordurile nebune ale lui Kimmo Pohjonen, unul dintre cei mai bine cotați artiști de la festival, care a cântat la acordeon, însă ritmurile lui au fost prea tulburătoare pentru mine, fix acesta a fost sentimentul. A fost ca și când ascultam muzica acestui om ciudat într-o biserică medievală ale cărei uși sunt bine închise și nu mai pot ieși de acolo. Am apreciat dexteritatea și creativitatea lui Kimmo, dar nu pot să zic că a fost pe gustul meu ceea ce a făcut pe scenă.

Am dormit buștean după o zi plină până a doua zi la 8.00 dimineața, când soarele și-a făcut datoria din nou și a strălucit peste o nouă zi de festival. După programul obișnuit de dimineață, mi-am dat seama că vreau să mă relaxez în festival și să mă bucur de hamace și povești cu pretenii, așa că Adrian a plecat cu un alt grup organizat într-o drumeție de cinci ore până în satul vecin și-a revenit în camping undeva în jurul orei 16.00.

În acest timp am stat cu Rezan și Ana, m-am plimbat din nou prin împrejurimi, am făcut poze și m-am bucurat de performance-ul grupului Cercul Întreg de la Cluj. Oameni pasionați de muzică creează spontan sunete cu instrumente diverse și vocea până când reușesc să construiască o melodie și un mesaj. Oricine avea curaj și ceva de spus, putea să intervină ad hoc în acest experiment muzical. Nucelul de bază al Centrului Întreg e format din oameni pasionați de muzică sau muzicieni care cântă la mai multe instrumente, așa că orice s-a născut în cadrul sesiunilor conduse de ei a sunat incredibil de bine. Grupul a fost condus de Bogdan Octav Rakolcza, care a făcut o treabă excelentă.

Pe la ora 17.00 a început să plouă torențial, așa cum s-a întâmplat și sâmbătă, și imediat temperatura a scăzut simțitor și s-a lăsat un frig crunt, dar pentru că de data asta ploaia ne-a prins în camping, am dormit buștean vreo oră, așa că ne-am trezit și mai bine dispuși, însă cu frigul în oase, căci soarele n-a mai avut timp să strălucească prea mult, deci am avut parte de o seară cu multă umezeală. Am avut pe mine bluză cu mânecă lungă, polar, geacă, două perechi de șosete, bocanci, căciulă și tot mi-a fost frig. Asta după ce soarele arzător din timpul zilei mi-a înroșit pielea atât de tare că arătam ca un rac fiert. Paradoxurile vremii de la munte.

Sons of Kemet a fost trupa preferată a serii și mi-au plăcut la nebunie ritmurile grupului britanic, foarte energici și pozitivi, iar muzica lor a intrat la fix pe frigul crunt al nopții, căci au început să cânte în jurul orei 23.00, așa că au reușit să ne încălzească cu acordurile lor săltărețe.

Tot în jurul orei 12.00 noaptea am clacat și înfrigurată nevoie mare m-am dus la culcare. Am dormit buștean chiar dacă a durat ceva să mă încălzesc și a doua zi, luni dimineața, ne-am trezit și am început să ne punem pe strâns, căci venise momentul plecării. Chiar dacă mi-a fost teamă că va dura o eternitate să ne punem pe picioare cu toate catrafusele, am dat din nou dovadă de bună organizare și cu răbdare și precizie, după binemeritata cafea, am împachetat totul, iar la 10.30 am băgat cheia în contact și-am pornit la drum, de data asta alături de prieteni noi pe care i-am lăsat la gara din Cluj. Adrian și cu mine ne-am continuat călătoria până la Târgu Mureș de unde i-am luat pe prietenii de la Awake și cu forțele unui weekend reușit puse laolaltă am continuat drumul spre București, unde am ajuns pe la 22.00. A fost un drum lung cu opriri diverse, însă am ajuns cu bine acasă.

În natură la Smida

Smida Jazz Festival a fost o experiență foarte frumoasă pentru mine și pentru mulți oameni care au venit cu copiii și cățeii, căci a fost un festival child și dog-friendly, unde am avut ocazia să văd cei mai drăguți căței din România laolaltă. Festivalul a fost la a treia ediție și am înțeles că a avut un număr total de 5000 de participanți în cele trei zile, sâmbătă fiind cel mai aglomerat. Am descoperit un loc minunat și un alt fel de public, amator de natură și experiențe în aer liber și, cu siguranță, și pentru noi acesta a fost doar începutul, căci vom continua să căutăm astfel de evenimente.

Plimbare cu caiacul. Sursă foto: @smidajazz

Festivalul poate avea îmbunătățiri atât în ceea ce privește condițiile din camping (mai multe toalete, mai multă curățenie), la care însă și oamenii trebuie să pună mai mult umărul și să aibă grijă la felul în care se poartă și păstrează locurile comune, cât și oferta de mâncare și băutură în spațiul festivalului, care să fie mai aproape de contextul zonei și care să implice, poate, și comunitatea locală mai mult. Mi-a plăcut însă efortul de reciclare al organizatorilor și faptul că oamenii au avut destul de multă grijă în a nu lăsa gunoaie în urmă, mai ales în zona de camping.

Dacă vrei să vezi mai multe poze de la festival, intră pe contul de Instagram a Smida Jazz Festival.