Pe 3 septembrie, la 21 de ani, Claire Wineland din Statele Unite ale Americii a murit. Așa am aflat și eu de ea, pentru prima dată, după ce am citit un articol despre moartea ei pe site-ul BBC. Apoi prieteni și cunoștințe au început să posteze pe paginile lor de Facebook un video cu Claire, parte dintr-un film despre ultimii ei ani de viață, realizat de regizorul Justin Baldoni și intitulat ”My Last Days.” Așa am reușit, dintr-un articol în altul și dintr-un video în altul, să aflu mai multe despre Claire și să înțeleg de ce viața ei a fost inspirație pentru mulți oameni.
Majoritatea dintre noi suntem sănătoși și avem o viață întreagă prilejul să trăim cum ne dorim și să facem toate lucrurile la care visăm. Cu toate acestea, pentru mulți dintre noi, viața pare mai degrabă o povară, un drum încâlcit căruia încercăm să îi dăm un sens, astfel încât, la un moment dat, să avem măcar sentimentul că știm ce facem. E, uneori, nevoie de oameni precum Claire, care are orele numărate, să ne ajute să ne revenim în fire, să începem să fim mai puțin plângăcioși pentru toate nimicurile și mai curajoși și implicați în legătură cu lumea în care trăim, să nu mai reducem tot ce se întâmplă la propriile persoane și să începem să ne vedem ca parte dintr-un întreg care fără noi nu ar funcționa, poate, la fel de bine. Să ne vedem, până la urmă, drept niște norocoși că avem privilegiul de a experimenta viața, cu bune și rele.
Oare ce îi face pe unii oameni care se află în pragul morții să fie atât de articulați și determinați să facă fiecare clipă să conteze? Cu siguranță, cei mai mulți dintre noi facem, printre altele, și acest drum spre moarte, chiar în acest moment, fără a avea însă habar când vom închide ochii pentru totdeauna. În schimb, pentru Claire și alții ca ea, moartea are o dată limită la care va veni. Să trăiești cu această certitudine îi face pe mulți oameni precum Claire să aibă, poate, parte de o conștiință mai clară cu mult mai repede decât restul dintre noi.
Claire s-a născut cu fibroză chistică, o boală care afectează cam 70.000 de oameni în toată lumea. Este o boală degenerativă, ireversibilă, pentru care nu există tratament și care are un final sigur, moartea. Am citit mai mult despre asta pe site-ul insitutului Marius Nasta, iar acolo puteți vedea care este și situația bolnavilor din țara noastră, precum și planul pentru un program național, care, evident, e momentan pe hârtie.
Fibroza chistică este o boală în care secrețiile mucoase ale organismului au consistență crescută și ”inundă” astfel plămânii și alte organe rezultând o mulțime de complicații pulmonare și digestive. Media de vârstă la care pacienții cu această boală pot ajunge e de 40 de ani, însă întreaga lor viață se învârte în jurul acestei condiții medicale și este ireversibil afectată de ea.
Claire Wineland a murit pe 3 septembrie, la 21 de ani
Când lui Claire i s-au mai dat doi ani de zile de trăit după niște complicații severe și alte operații pe care le-a avut, ea s-a decis să împărtășească povestea ei cu lumea întreagă, dar să vorbească și despre alte lucruri în care crede. Discursul ei clar, gândurile fluid exprimate și spiritul ei jovial au atras o mulțime de lume pe canalul ei de YouTube, care a strâns un număr de 250.000 de subscriberi.
”Suntem în viață și asta e tot ce contează,” e una dintre ideile despre care Claire a vorbit atât prin intermediul canalului ei de YouTube, cât și-n prezentările publice pe care le-a ținut până în 2017 când, din cauza bolii care s-a agravat, a început să apară din ce în ce mai puțin, inclusiv în mediul on-line. A susținut în permanență că toți ar trebui să considerăm viața un dar și ar trebui să încercăm să renunțăm la presiunea societății de a căuta un drum spre fericire și bifarea neîncetată a unor obiective care să ne facă să ne simțim mândri și valoroși.
Claire a fost și un om implicat civic și politic care a crezut mereu că oamenii merită să trăiască mai bine și care a susținut mereu că fără implicare prin acțiune nu putem să facem mare lucru. La un moment dat, în 2016, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din SUA, ea a plecat din spital pentru a-l susține în cadrul unei cuvântări publice pe candidatul ei favorit, Bernie Sanders.
”Fii fericit cu ceea ce ai în prezent în viața ta fiindcă altfel nu vei fi niciodată mulțumit cu ceea ce vei obține,” obișnuia Claire să spună. Era o practicantă de yoga și împărtășea din filosofia budistă în care a crezut, cu fiecare ocazie. A vorbit despre ce înseamnă să fii un om în pragul morții, despre ceea ce realizezi când ai în față întâlnirea iminentă cu sfârșitul, despre ceea ce reușești să faci când ai zilele numărate, dar și despre ce înseamnă, ca om care suferă de o boală terminală, să trăiești într-o lume care te compătimește mereu, care nu te vede mai departe de boala pe care o ai și care, astfel, îți ia șansa la experiențe pe care ni le dorim cu toții, de exemplu să putem să trăim o poveste de iubire alături de omul care ne place.
Cu toate că pe 26 august, Claire a avut parte de un dublu transplant care a fost și reușit, în aceeași zi ea a făcut un atac cerebral din care nu și-a mai revenit și, astfel, atât familia, cât și cadrele medicale au trebuit să accepte faptul că acesta este sfârșitul, declarându-i oficial decesul pe data de 3 septembrie. Printre temele despre care Claire a vorbit de-a lungul anilor a fost și importanța donării organelor pentru salvarea altor vieți, astfel încât, după moarte, ambii ei rinichi au ajuns la un bărbat și o femeie, ambii din SUA.
Claire Wineland a vorbit despre responsabilitatea propriilor noastre vieți
În final, nu pot decât să vă invit să urmăriți cât mai multe videclipuri filmate de Claire și postate pe pagina ei de YouTube, care rămân mărtuie a unei vieți prea scurte, dar cu un impact imens, pe care majoritatea dintre noi nu-l putem avea într-o viață întreagă. Mai departe de viața cu o boală incurabilă, Claire, prin lumina sa interioară, a arătat că bunătatea și luciditatea puse în valoare de consțiintă sunt la îndemâna oricui și că depinde de fiecare dintre noi să nu lăsăm timpul să treacă degeaba și să trecem la arme, adică să facem lucruri utile cu viețile noastre, să construim cât mai mult și să ne plângem cât mai puțin. Să fim responsabili de propriile noastre vieți.
