Sonia Choquette
Oana Grimacovschi încheiase o altă etapă când, după 10 ani de funcţionare, a închis magazinul pe care îl avea la Piaţa Romană pentru că criza economică nu-l mai făcea rentabil. Fusese, în ultimii ani, profesor de engleză la Universitatea de Vest din Timişoara, apoi, prin mutarea în Bucureşti, devenise manager al unui magazin cu haine pentru că era pasionată de acestea. Acum, se trezea dimineaţa, îşi bea cafeaua, dar nu ştia încotro s-o apuce pentru că n-avea nimic de făcut.
Într-o zi, una dintre cele fără scop, dar cu siguranţă cu perspectivă, Oana s-a dus la librăria Cărtureşti. A scanat rafturile şi a pus mâna, întâmplător, pe o carte. Titlul: “Ascultă-ţi intuiţia”. I s-a părut ridicol titlul, aşa, in your face. Şi totuşi, pentru că intuiţia, în definitiv, o îndemnase să atingă acea carte şi nu alta, a cumpărat-o.
Acasă, a văzut că autoarea cărţii este din Chicago. Una dintre prietenele ei cele mai bune locuia tot acolo. Într-una din discuţiile pe care le-au avut curând după ce Oana a cumpărat cartea, i-a spus prietenei sale din Chicago că autorea este tot de acolo. Prietena i-a răspuns: “Sonia e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Şi este şi de origine română.”
Oana a cunoscut-o pe Sonia la Paris unde aceasta venise cu familia în vacanţa de vară. Au petrecut împreună două săptămâni şi, la plecare, Sonia i-a spus Oanei că dacă ar fi cineva în România interesat s-o aducă să ţină un seminar aici, ea ar fi bucuroasă să vină. Nu mai văzuse România de 37 de ani de când venise cu mama ei, plecată din ţară şi ajunsă în Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar asta e o altă poveste…
Oana i-a promis că se va gândi cine ar putea să organizeze aşa ceva, însă în cele din urmă s-a întrebat: “de ce n-aş face asta chiar eu?”.
Sonia Choquette a venit în România şi a ţinut seminare despre intuiţie la Timişoara şi Bucureşti. Şi-a revăzut rudele de lângă Panciu, Focşani, după 37 de ani şi ieri, când s-a încheiat a doua zi de seminar, a spus:
“Vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să vin aici. Lucrurile pe care le-am învăţat şi pe care le spun mai departe, de 30 de ani, în toată lumea, le ştiu de la mama mea, o femeie cu un spirit românesc. Indiferent de dramele prin care a trecut în această viaţă (mama Soniei încă trăieşte şi are 86 de ani), mama a ştiut că doar iubirea contează. Împart acelaşi sânge cu voi şi mă bucur de asta.”
0 comment
abia astept sa ne vdm sa-mi povestesti cum a fost la seminarii! 🙂
o sa fie un serial 🙂