Am plecat la Milano să văd celebra pictură Cina cea de Taină semnată de Leonardo da Vinci, însă am ratat-o fiindcă nu m-am trezit din somn. Totuși, merită să citești acest text în continuare, chiar dacă ți-am zis ce era mai savuros încă de la începutul lui.
Mă mândresc cu capacitatea mea de organizare. Văd adesea cu 10 pași înainte ca ceva să se întâmple și acționez prevăzător în majoritatea situațiilor, indiferent de ce natură ar fi ele. Așa că faptul că am ratat vizita la Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci din mănăstirea Santa Maria delle Grazia m-a amuzat teribil. Dar nu m-am supărat! Sincer, somnul a fost foarte odihnitor și bun. Poate vă întrebați cum am reușit să dau cu piciorul acestui moment. Vă spun imediat: ca să vezi live Cina cea de Taină trebuie să îți faci rezervare cu mult timp înainte într-unul dintre intervalele orare disponibile pe site-ul oficial.
Nu doar că trebuie să-ți faci rezervare, însă mai întâi trebuie să te înscrii pe alt site care vinde biletele și abia apoi, cu contul respectiv activat, poți cumpăra biletele pentru Cina cea de Taină. Sunt mai mulți pași pe care trebuie să-i faci și mai multe condiții de care trebuie să ții cont când vizitezi încăperea cu tabloul pentru că sunt foarte mulți oameni care vor să-l vadă și atunci organizarea, aia care-mi place mie mult, e cheia ca totul să meargă ca uns.
Pentru că am făcut rezervarea cu doar două săptămâni înainte să plec la Milano, singurul interval pe care l-am mai găsit disponibil a fost cel de sâmbătă, de la 8.45 dimineața. Ai la dispoziție 15 minute să vezi lucrarea într-un grup de 20-25 de persoane fiindcă încăperea trebuie să păstreze o anumită temperatură ca să nu se degradeze pictura care e realizată direct pe pereții mănăstirii, fără să fie însă o frescă, căci are alte metode de realizare, despre care nu vă pot da amănunte, fiindcă nu mă pricep. Dacă eram acolo, poate aflam! 😛
Dat fiind că vineri m-am trezit dimineață ca să ajung la avion, care totuși era la o oră rezonabilă – 10.30 – dar oricum tot trebuia să fiu înainte cu o oră jumate – două (zic asta pentru că aveam check-in făcut și bagaj de mână – 25 de euro biletul dus-întors cu Ryanair), apoi am mers din Bergamo în Milano până la cazare încă vreo oră și jumătate (faci 50 de minute din aeroportul din Bergamo până la Gara Centrală din Milano – 10 euro) și pe urmă am ieșit la plimbare până pe la 9.00 seara, eram absolut frântă când m-am culcat. A doua zi îmi pusesem ceasul la 6.45 dimineața ca să am timp pentru dezmeticire, mic dejun, cafea și pregătirea pentru o nouă zi de cutreierat. Și m-am culcat.
A doua zi am făcut ochi pe la 8.15 doar ca să mă duc la baie și când am văzut ora i-am spus lui Adrian că probabil vom rata vizita fiindcă e prea târziu și am căzut de acord că dacă tot situația e aia care e, mai bine mai dormim. Zis și făcut! Ne-am cuibărit înapoi în pat și am mai dormit până pe la 9.30. Dar somnul lung și odihnitor a fost perfect pentru ziua pe care o aveam înainte și-n care ne-am plimbat de ne-am rupt picioarele (în 3 zile am mers 46km conform aplicației de pe telefon).
În textul următor o să-ți povestesc pe îndelete ce am făcut 3 zile la Milano, chiar dacă am ratat Cina cea de Taină, unul dintre obiectivele de pe lista noastră. Însă pentru că pictura e oricum acolo de peste 500 de ani și nu cred că va pleca prea curând undeva (nici nu are cum sau unde fiindcă, așa cum spuneam, e realizată direct pe perete), va mai fi cu siguranță o data viitoare mai ales că Milano se află în nordul Italiei, aproape de granițele cu Elveția, Franța, Austria și Slovacia, așa că sunt multe locuri pe care le poți vizita în zonă. În plus, tot de la Milano ajungi ușor la Veneția sau lacul Como (care e la numai o oră de mers cu trenul).
Mai jos vă las cu o reinterpretare a Cinei cea de Taină semnată de fotograful american David LaChapelle care-n 2003 a creat o serie de șase fotografii intitulată ”Jesus is My Homeboy” în care Iisus apare în tot felul de ipostaze religioase, însă în context contemporan.
