Cum ar fi să fie altfel?

by Andreea Vasile

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, cunoaştem tot mai multe tipologii şi tipuri de oameni. Poate că nu e indicat, frumos, util, poate că e precipitat să pui un tag pe fruntea unui om, să-l bagi într-o cutiuţă alături de alţii asemenea lui pentru că fiecare om e, nu-i aşa, unic? Sincer, de multe ori nu-i aşa. Nu-i vorba de desconsiderare, e vorba că, în realitate, din interacţiunea cu majoritatea, tag-ul ăsta e tot ceea ce le vom putea da. Te-am cunoscut, te-am tag-uit, ăsta îmi pare că eşti şi ăsta îmi pare că-ţi e rangul, te-am pupat, pa! Despre tag-uri ale personalităţii e vorba şi-n “Cum ar fi să fie altfel?”

*

Că vedem cu ochii noşti diferite tipuri de oameni şi că ne amuză sau ne întristează ce vedem, e una; dar să vezi o mână de copii jucând rolurile unor oameni mari, ei, asta e ceea ce numesc hiperbolizare involuntară. Noi facem mişto de cei de lângă noi imitându-le trăsături diverse pentru că ne dăm seama în ce privinţe sunt forţaţi, ori ridicoli şi, conştient, ştim de unde vine sursa de umor pe care o punctăm fără milă; dar când un copil face asta, efectul te face să-ţi pui mâinile în cap, căci singura întrebare care-ţi vine (care mi-a venit mie) este: aşa arătăm în ochii lor?

*

Condiţionaţi de tot ceea ce trăim şi de toţi cei cu care trăim, devenim într-un fel. Dar dacă putem fi şi altfel? Asta e ipoteza de la care pleacă 7 copii în piesa de teatru “Cum ar fi să fie altfel?”. Fiecare dintre ei interpretează apucăturile unui om mare şi însuşi omul mare pe care-l joacă ei ştie că e ceva în neregulă, absurd cu ei, dar nu ştie foarte bine ce-ar trebui să facă să nu mai fie astfel.

*

Copiii sunt actori amatori crescuţi la şcoala de teatru Best Talents. Proiectul îi aparţine Ileanei Răducanu, jurnalist şi … redactor şef la Elle Decoration. “Monoloagele sunt scrise de mine (cu excepţia celui interpretat de Luca Nicolaescu – Omul care asculta muzica la cască, de Matei Vişniec). Eu am terminat UNATC – FILM – Comunicaţii audiovizuale şi scenaristică şi, în realitate, nu m-am îndepărtat nici de una, nici de alta, am continuat să profesez în zona în care m-am pregătit. Teatrul e ceva ce am descoperit pe parcurs şi absolut întâmplător“, explică Ileana.

Filip Ristovski a regizat şi i-a pregătit pe cei şapte tineri. Şi a făcut-o cu o dăruire şi cu o pasiune care sunt atât de rare în zilele noastre. Asta în timp ce trebuia sa fie la propriile repeţii, în spectacole grele, cu roluri principale“, continuă Ileana.

Copiii-actori sunt: Maria Popescu, Luca Nicolaescu, Kira Hagi, Bogdan Dimache, Mădălina Cabat, Andrei Bîtculescu și Mariana Bîtculescu.

Eu l-am văzut aseară, în premieră, la Teatrul Foarte Mic, unde cred că va continua să se joace (să verificaţi!).

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: