Italia e cea mai afectată țară din Europa de prezența coronavirusului și a doua cea mai afectată țară din lume, după China, de unde a pornit pandemia la finalul lui 2019. Adela Mohanu e unul dintre românii care trăiesc în Italia, în apropiere de Bergamo, una dintre cele mai afectate zone. Adela a fost reporter Digi24 Sibiu și am lucrat împreună la mai multe materiale atunci când și eu lucram la postul de televiziune. Am vorbit cu ea și am aflat cum a escaladat situația în Italia și cum e să trăiești acolo în aceste zile sumbre.
Când și de ce te-ai mutat în Italia?
În Italia am ajuns acum un an și jumătate, când fiul nostru cel mic, Mihai, a fost diagnosticat cu o boală genetică rară. În România nu exista tratament, iar cunoștințele medicilor despre această condiție genetică, amiotrofie spinală, erau foarte limitate. În Italia am găsit o echipă care ne-a dat speranțe și un tratament nou, abia introdus pe piață. Deci culmea, am venit în Italia tocmai pentru sistemul de sănătate…
Află mai multe despre amiotrofia spinală de pe pagina de Facebook pe care Adela a creat-o pentru Mihai și unde oferă mai multe informații despre această condiție genetică.
Acum locuim într-o comună lângă Bergamo, Gandosso, o zonă retrasă, dar foarte frumoasă (ăsta cred că e un eufemism, Italia e frumoasă oriunde te uiți). Și când e, și când nu e coronavirus, viața noastră este centrată acum pe copii. Cel mic are nevoie de îngrijire permanentă, pentru că se confruntă cu multe provocări fizice, iar cel mare are 10 ani, deci are nevoie de îngrijire permanentă prin natura vârstei (mamele din lumea întreagă pot confirma). În timpul limitat care îmi rămâne, scriu, că asta mi-a plăcut mereu să fac.
Singurii oameni pe care i-am mai văzut în ultimele săptămâni sunt brutarul, care face uneori livrări la domiciliu și uneori vecinii, cu care ne salutăm de la fereastră
De câte zile stai în izolare în casă? Cum arată izolarea în zona în care locuiești, care sunt regulile?
Asta este a patra săptămână de izolare. La început, lucrurile nu păreau atât de serioase, mai făceam și glumițe, restaurantul de lângă noi era mereu plin, bărbații din sat se întâlneau în continuare în fața bisericii ca să dezbată starea vremurilor. Treptat, oamenii au început să cunoască familii lovite de epidemie, apoi virusul s-a extins tot mai mult, a ajuns aici, au început să moară din bărbații care se întâlneau în fața bisericii. De mai mult de o săptămână, regulile de carantină au devenit stricte. Nu putem merge la cumpărături fără să avem o declarație pe proprie răspundere, care atestă că nu ne aflăm în carantină domiciliară (adică nu am avut contact cu niciun contagiat) și că facem doar cumpărăturile și nu ne fâțâim prin oraș. Nici nu am mai avea unde, absolut tot este închis. Restaurante, frizerii, brutării, florării, magazine, tot. Soțul merge la cumpărături o dată pe săptămână, cu mască și mănuși de unică folosință. Ca să nu o luăm razna, facem zilnic o plimbare de o oră cu copiii, dar în pădure, fără să avem contact cu absolut nimeni. Singurii oameni pe care i-am mai văzut în ultimele săptămâni sunt brutarul, care face uneori livrări la domiciliu și uneori vecinii, cu care ne salutăm de la fereastră.
Când ai auzit prima dată de coronavirus, când s-a comunicat în Italia despre existența acestui virus și la ce te-ai gândit când ai auzit despre asta?
De coronavirus am auzit cu mult înainte să ajungă în Italia. Dar, ca tot omul, când auzi că ceva se întâmplă în China, nu îți bați capul cu asta prea mult. Am început să casc urechile mai bine când am aflat că este un virus respirator. Mihai, băiețelul nostru cel mic, are o patologie complexă, inclusiv cu afectare respiratorie. Orice virus respirator este o problemă pentru el, o gripă poate fi fatală. Un virus mai agresiv decât gripa… nici nu vreau să mă gândesc. Așa că am început să mă documentez. Când au apărut primele cazuri în Italia, în februarie, știam destul de bine despre ce e vorba. Când au anunțat primele 4 cazuri în Bergamo, i-am spus soțului să nu mai iasă în oraș. A trecut mai puțin de o lună de atunci. Astăzi sunt peste 4.300 de cazuri.
Când au apărut primele informații despre cazuri de coronavirus în Italia și când s-au comunicat primele măsuri din partea autorităților, care au fost ele?
Primii contagiați au fost la Roma, însă atunci cazurile au fost izolate și nu s-au extins. Apoi, în 21 februarie am aflat de primul caz în regiunea noastră. Acolo au fost mai multe erori în lanț, nimeni nu l-a testat pe bărbatul respectiv pentru coronavirus, când și-au dat seama că este ceva cu totul necunoscut până atunci, omul era deja în stare gravă, la Terapie Intensivă, era internată și soția lui, însărcinată în 8 luni. Din nucleul respectiv a plecat epidemia în toată zona, pentru că au trecut săptămâni întregi până ca medicii să înțeleagă cu ce au de-a face. Cazurile s-au extins rapid și, la sfârșitul lui februarie erau închise, cu pază militarizată, 11 localități. Tot atunci s-au închis și școlile, în toată zona Lombardiei, însă mall-urile, restaurantele, toate micile afaceri au continuat să funcționeze până săptămâna trecută.
Italienii au cam bagatelizat pericolul
Cum au răspuns italienii, care era atmosfera după acest anunț, cum se comporta lumea și ce spunea despre situație?
Italienii sunt un popor eminamente social. Nu au aer unii fără alții. Nimeni nu s-a speriat de coronavirus, toată lumea bombănea către Guvern și către măsurile restrictive, pe care le găseau exagerate. În zona carantinată au fost golite magazinele, dar reaprovizionarea se face aici rapid. Nu am văzut pe nimeni cu mască în primele zile, chiar și infirmierele cu care mai avem contact își dădeau ochii peste cap, în semn de ”mult zgomot pentru nimic”. Eu nu am fost liniștită nici la început, pentru că Mihai este în grupa de risc 0, dar probabil că, dacă altfel erau circumstanțele, aș fi fost mult mai relaxată. Mesajele în presă nu erau deloc alarmiste, ba chiar puneau foarte mult accent pe vârsta înaintată a contagiaților. Pe rețelele de socializare era tot o glumă și-o glumiță. Să o spunem pe aia dreaptă, italienii au cam bagatelizat pericolul.
Când au început să escaladeze lucrurile cu rapiditate, să crească numărul de îmbolnăviri și să existe o aglomerare a sistemului sanitar?
Situația a început să devină dramatică la începutul lui martie, când numărul de cazuri a trecut de 1.000, apoi, în doar o săptămână, cifra a crescut de ȘASE ori. Mulți medici care au conturi pe rețelele de socializare au început să tragă semnale de alarmă că vin valuri de bolnavi. Guvernul a reacționat atunci rapid, a interzis concediile în sistemul sanitar și a adoptat o serie de măsuri, astfel încât inclusiv medicii de familie și cei aflați în pensie să poată fi chemați pe secțiile de Terapie Intensivă. Asta s-a întâmplat în foarte scurt timp, a fost o chestiune de zile. Acum, la ora la care povestim, adică în doar trei săptămâni, numărul de cazuri a crescut de 35 de ori. Oricine își poate imagina ce ar însemna, la locul lui de muncă, să aibă, în atât de scurt timp, de 35 de ori mai mult de lucru. Darămite când job-ul tău e să salvezi vieți?
Numărul celor care nu au respectat recomandările a fost mult superior celui al persoanelor care au înțeles pericolul
Când s-au impus măsurile de izolare, când ați avut voie să mai ieșiți pe stradă doar pentru strictul necesar și ce vi s-a comunicat în legătură cu această situație?
Izolarea domiciliară a fost impusă abia în urmă cu o săptămână, deși recomandări au fost cu mult timp înainte, în acest sens. Dar numărul celor care nu au respectat recomandările a fost mult superior celui al persoanelor care au înțeles pericolul. Trebuie să înțelegem că Italia este o țară democratică. Niciodată, în istoria modernă, oamenii nu au fost consemnați la domiciliu, în masă. Niciodată nu au existat asemenea restricții. Ele se impun greu unui popor obișnuit să fie liber, în toate accepțiunile termenului. Apoi, oamenii nu respectă recomandările politicienilor doar pentru că așa spun ei. Italienii nu sunt germani, cu alte cuvinte. Abia când tot mai mulți medici au ieșit public și au arătat ce se întâmplă cu adevărat în spitale, abia când au început să se trezească cu programările anulate sau, și mai grav, cu bolnavi în familie, au înțeles că trebuie să facă asta, pentru binele tuturor.
Cum arată azi o zi unde locuiești? Ce înseamnă o ieșire în afara casei, cum are loc ea?
Înaintea erei coronavirusului (oare putem să-i zicem î.e.c.?), ieșeam foarte des. Locuim la doar 7 kilometri distanță de unul dintre cele mai frumoase lacuri din nordul Italiei, Iseo, la o oră de Verona și la două ore de Veneția, la o oră de cea mai apropiată stațiune de schi și 500 de metri de traseele montane ale prealpilor bergamasci. Asta așa, la repezeală, pentru că și Bergamo e un oraș superb, iar domul din Milano e la 60 de kilometri de noi. Muzee pentru copii, parcuri de distracții, piscine, nici nu le mai enumăr. Chiar dacă suntem constrânși de starea de sănătate a celui mic, am încercat tot timpul să ne bucurăm de viață pe de-a-ntregul ei. Deci ”o ieșire în afara casei”, aici, poate să însemne orice, trebuie să te hotărăști numai ce vrei să vezi astăzi. Sau, mă rog, weekend-ul ăsta, pentru că în timpul săptămânii e școală, e job, sunt fizioterapii, asta e rutina noastră.
Brutăria din localitate scoate la ușă sacii cu pâine, iar lumea se servește de acolo și pune câte 2 euro într-un borcan alăturat
Ce situații te-au impresionat până în acest moment în comunitatea ta?
Ce bine că m-ai întrebat și de asta, riscam să zic numai de rău de italieni. Una dintre cele mai frumoase priveliști este, acum, strada împânzită de curcubee. Copiii italieni desenează curcubee și le pun în ferestre sau la porți, cu mesajul Andrà tutto bene, ”Totul va fi bine”. Apoi, este brutăria din localitate, care scoate la ușă sacii cu pâine, iar lumea se servește de acolo și pune câte 2 euro într-un borcan alăturat. Un negoț bazat exclusiv pe onestitate. Și un gest puternic a fost al unor anonimi care au scris pe o bucată de pânză ”Sunteți eroii noștri” și au afișat mesajul, peste noapte, în fața spitalului din Bergamo. La schimbul de tură, medicii și asistenții au izbucnit în plâns, aveau nevoie de asta.
Dar cred că cel mai mult m-a marcat cazul vecinului nostru, doctor pensionat. Soția lui era în garaj într-una din zile și am întrebat-o ce mai face, dacă e totul ok. Mi-a spus că nu chiar bine, soțul e intubat, cu coronavirus, dar speră să se amelioreze și să se întoarcă repede acasă. Și-a cerut scuze că strigă la mine din garaj, dar este în carantină, după ce soțul a fost diagnosticat. Nu știam cum să reacționez, îmi venea să merg la ea să o consolez, ăsta e primul impuls omenesc. Dar simți zidul ăla invizibil, e și carantina, dar e și instinctul de autoconservare, vrei să ajuți, dar ți-e teamă și pentru ai tăi… O grămadă de sentimente antagonice, care se ciocnesc deodată. După trei zile, mi-a trimis un mesaj scurt. ”Sunt vecina. Soțul meu ne-a lăsat. L-au dus deja la cimitir. Eu nu am putut să merg, sunt în carantină”. Știam că așa se întâmplă, am mai auzit povestea asta de când a început epidemia, dar abia atunci am înțeles. Nenorocitul ăsta de virus nu ia numai vieți. Îi ia pe oameni unul de lângă altul și pune în loc singurătate.
Cum vă susțineți între vecini în aceste zile?
Ne întrebăm de sănătate, mult mai des decât înainte, dar cam atât. Am redus contactele la minimul posibil, spre zero.
Ce vă comunică autoritățile zi de zi despre situația care este acum?
Sunt două semnale diferite. Unul, din partea celor care analizează cifrele și arată o ușoară relaxare a creșterii curbei (în sensul că, deși numărul de contagiați crește, pare să o facă mai lent decât la începutul epidemiei). Al doilea mesaj este ferm: să rămânem în case. Există și mesaje mobilizatoare, patriotice, dar autoritățile se axează mai mult pe cifre și măsuri concrete (aproape zilnic, Guvernul adoptă noi măsuri, unele restrictive, altele economice).
Cum te simți tu și familia ta?
Sinceră să fiu, mă simt departe. Parcă suntem toți închiși în colivii separate. Mi-e și mai dor de casă, de familie, de prieteni, acum, că nu pot să-i văd. Toți ai noștri sunt în România. Încercăm să nu ne întrebăm de zece ori pe zi când se va sfârși povestea asta, dar probabil că întrebarea e undeva în spate, cu noi, mereu. Încercăm să ne umplem timpul frumos, să ne jucăm, să ne plimbăm în pădure, să fim optimiști.
Noi vedem multe gesturi de solidaritate: copii care pictează steaguri, oameni care cântă de la balcoane și dau petreceri, instructori de fitness care țin ore oamenilor la balcoane. Cum e starea de spirit, în general?
Starea de spirit s-a schimbat mult, de la o săptămână la alta. Sunt și gesturi de solidaritate, dar avântul, entuziasmul s-a domolit. Toți au pe cineva sau cunosc pe cineva bolnav. Dar pe italieni e greu să îi bagi în depresie, vor găsi mereu resurse să iubească viața.
Know-how-ul pe care îl are acum Europa se datorează exclusiv modelului italian
România se află în primele zile în care e rugată să stea acasă, să limiteze cât se poate deplasările și să aplice regulile de igienă. Ce ne-ai recomanda să facem din punct de vedere al comportamentului ca să evităm situația din Italia?
Italienii nu au respectat măsurile de distanțare socială, autoritățile nu au luat măsurile la timp și au avut și ghinionul că s-au aflat în primul val după China. De acolo au venit puține informații și nu toate corecte. Așa că know-how-ul pe care îl are acum Europa se datorează exclusiv modelului italian. Cu tot ce înseamnă asta, și bune, și rele. Nu sunt specialist și nu pot face recomandări bazate pe studii, dar distanțarea socială pare să fie singurul lucru care încetinește – atenție, nu oprește – pandemia. Așa că stați în case, toți, mai ales copiii (știu că e greu, dar ei sunt purtătorii perfecți, fără simptome). Și încercați să rostogoliți economia, pe cât se poate, pentru că va veni o perioadă grea. Mai comandați de la brutăria din colț, mai beți o bere locală.
La voi s-au făcut anticipări în privința timpului pe care îl mai aveți de petrecut în casă? Care ar fi perioada?
Decretul care impune carantina în toată Italia se referă la perioada de până în 3 aprilie, însă semnalele specialiștilor este că aceasta se va prelungi.
Care e numărul de îmbolnăviri din Italia, numărul de decese și numărul de vindecări, conform datelor oficiale?
Protecția Civilă din Italia anunță în fiecare seară la ora 18.00 buletinul zilei. Până ieri seară (miercuri, 18 martie) au fost confirmate 35.713 cazuri și 2.978 de morți. Peste 4.000 de persoane au fost declarate vindecate.
România a raportat până acum (marți, 19 martie, ora 13.00) un număr de 277 de persoane diagnosticate cu coronavirus, 25 persoane vindecate și 0 decese.
