Când am decis să fac freelancing în urmă cu 6 ani a fost pentru că mi se părea atunci că e singura cale pe care încă nu mersesem și pentru că voiam să văd dacă e potrivită pentru mine. Nu știam exact cu ce se mănâncă freelancing-ul mai departe de faptul că voi lucra de acasă – sau de unde vreau eu – pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, pentru anumiți clienți. Eram conștientă de incertitudinea unei astfel de abordări profesionale și aveam și eu temerile mele că lucrurile nu vor ieși așa cum vreau, însă, ca întotdeauna, părinții au fost de partea mea și m-au susținut cu o întrebare simplă și pertinentă: ce ai de pierdut?
Într-adevăr, nu aveam nimic de pierdut, și tot ce mi se părea că aș pierde avea legătură evident cu banii și cu tot ceea ce lipsa lor ar putea să aducă: nu mai pot să-mi plătesc chiria, nu mai pot trăi pe cont propriu. La momentul la care am luat decizia freelancing-ului aveam un job stabil și proiecte în plus așa că banii nu-mi lipseau. Dar, vedeți voi, vine o zi când nici banii nu mai sunt de ajuns și sentimentul că te sufoci dacă mai petreci o singură zi într-un anumit loc te obligă să acționezi. Cel puțin așa e în cazul meu fiindcă mie când nu-mi mai place un loc, o situație, un om, simt la nivel fizic disconfort și o stare generală de BLEAH pe care nu am cum să o potolesc zicându-mi ”mâine va fi mai bine.” Până nu schimb situația, nu se schimbă nimic nici în mine.
Când am rămas în traistă doar cu freelancing-ul, aveam câteva proiecte de care mă ocupam deja, deci n-am pornit de la zero pe drumul ăsta pe principul ”lasă că-mi dau demisia și văd eu mai departe.” Nu aș sfătui pe nimeni să facă asta. Aveam atât proiecte pe mână, cât și bani puși deoparte pentru vreo 2-3 luni în cazul în care lucrurile nu se legau așa cum mi-aș fi dorit. Primul an de freelance a fost super inconfortabil pentru că trăiam cu sentimentul că în orice moment clienții mei vor renunța la mine și nu voi mai avea nimic. Sunt un om căruia îi plac siguranța și certitudinea mai ales când vine vorba de profesie pentru că, asta e, trebuie să muncim, iar mie chiar îmi place meseria mea.
Însă ca freelancer lucrurile se schimbau puțin pentru că de data asta eram doar eu și ceea ce știu să fac în căutarea unor clienți care ar putea avea încredere în mine cu proiectele lor. Aveam niște avantaje în momentul în care am început să lucrez ca freelancer: munca mea era destul de cunoscută în social media, atât ca blogger, cât și ca jurnalist, pe blogul meu oricine putea (și poate) citi cam tot Ce am scris în ultimii 10 ani, subiecte din zone foarte diverse, iar prezența mea în online era (e) percepută ca fiind a unui om destul de echilibrat, articulat, deschis la dialog, amuzant. Toate astea erau (sunt) ca o carte de vizită și am știut lucrul acesta.
Unii clienți au dispărut după primele luni de freelancing. Au apărut alții. Și toate schimbările astea rapide m-au făcut să hiperventilez, dar m-au și obișnuit cu caracterul schimbător al felului ăsta de a lucra. În plus, a fost momentul în care am știut că trebuie să acționez la nivel administrativ și să am grijă de mine într-un mod concret pentru că nu mai există niciun angajator care să facă asta prin taxele și impozitele pe care le plătește către stat pentru serviciile mele sociale. Ce am făcut în 6 ani de zile ca să mă simt în siguranță?
- Mi-am făcut 3 tipuri de asigurări: 2 de economii pentru +60 de ani și 1 de sănătate pentru situații dificile gen internări, operații etc.
- Mi-am făcut abonament de sănătate la o clinică privată ca să pot să îmi fac anual analize și alte investigații preventive, să știu că sănătatea mea e ok.
- Mi-am făcut un fond de urgență (cheltuieli neprevăzute gen se strică ceva în casă și trebuie reparat) și un fond de siguranță (dacă rămân brusc fără venit, să am bani măcar pentru o lună de cheltuieli în avans).
- Mi-am făcut pensie privată.
Poate par multe instrumente, deci o mulțime de bani, însă credeți-mă că pun în fiecare lună puțin câte puțin și am mărit nesemnificativ suma în fiecare an. Pași mărunți. Cred însă că ăsta e viitorul și că fiecare om trebuie să învețe să folosească aceste instrumente de economisire/ protecție personală – care nici nu-s greu de învățat – ca să nu se mai simtă dependent exclusiv de ceea ce face angajatorul său, sau statul, sau oricine altcineva care i se pare că e responsabil financiar pentru el. Când am început să fac freelancing mi-am dat seama cât de puține făceam eu ca să am grijă de mine și cât de multe lucruri lăsam pe seama faptului că ”lasă, băi, am angajator, se ocupă el de taxe, de impozite.”
Foarte bine pentru cei care au acces și la aceste beneficii, însă am învățat să nu-mi mai pun toate ouăle într-un singur coș și să-mi diversific instrumentele financiare pe care le am. Acum, de exemplu, încerc să învăț să investesc, dar e un subiect care încă mă depășește. Cu toate astea nu renunț, că și alte subiecte m-au depășit când am dat nas cu ele prima dată, și tot le-am dat de cap. De cele mai multe ori când ceva ni se pare greu, e mai degrabă vorba despre răbdarea, timpul și perseverența pe care le investim ca să ne dăm seama cu ce avem de-a face și să ni se pară până la urmă ușor.
În freelance am învățat că atât cât muncesc, atât am. În genul ăsta de muncă interesul pe care-l investești este egal cu banii pe care-i ai. Nu muncești, nu ai. Deși uneori poate fi obositor că faci treabă când alții stau cu burta la soare – în weekend-uri, de exemplu – e satisfăcător să știi că faci totul pentru tine și e mulțumitor să asiști an de an la o evoluție personală și profesională care se datorează fix energiei și alegerilor conștiente și mature pe care le faci.
Cred că datorită freelancing-ului am înțeles ce înseamnă cu adevărat maturitatea: să îți asumi pe deplin orice decizie, să cauți soluție când intervine o problemă în loc să te vaiți sau să cauți vinovați, pe scurt, să empower yourself (nu știu cum să traduc treaba asta). Să înveți să fii pe picioarele tale într-atât de înfipt încât să nu te cutremuri la fiecare mică schimbare sau nor negru. A fost un proces prin care am trecut și eu și care mi-a prins foarte bine pentru că te călește, dar te și construiește într-un om cu rezistență mai mare la neprevăzut. Cred că datorită acestui proces azi am o atitudine vizavi de multe lucruri care-mi e pe plac și pe care nu cred că aș fi putut-o dobândi într-un alt context. Sunt detalii care poate vouă nu v-au sărit în ochi urmărindu-mă de-a lungul timpului, dar pe care eu le sesizez în procesul meu de autocunoaștere și creștere.
Dacă aș fi un angajator de pe LinkedIn care caută profesioniști în anumite domenii, m-aș uita mereu spre zona de freelancing pentru că nu toți freelancerii sunt chitiți să lucreze în acest sistem pentru totdeauna. Eu, de exemplu, nu sunt. Am intrat în zona asta pentru că nu vedeam o altă alternativă la momentul respectiv, însă nu mi se pare că e singura formă de-a lucra. The sky is the limit și-n 2021 cred că oamenii își pot alege sistemul/ sistemele de lucru care îi avantajează și ar trebui lăsați de anagajatori să facă asta, dacă vor. Vă dau exemplul meu. În anii ăștia am fost chemată la diferite interviuri de oameni care puseseră ochii pe mine pentru job-uri altfel interesante, însă de fiecare dată, fără excepție, totul s-a oprit când am fost întrebată dacă am de gând să fac și altceva pe lângă job, adică să am alte proiecte. Am răspuns mereu DA, mai ales că, de exemplu, Red Bull e unul dintre colaboratorii mei cei mai vechi, iubesc ce fac cu ei, lucrez excelent cu echipa, care e minunată și la care nu aș renunța cu una, cu două. Mai ales datorită susținerii lor sunt unde sunt azi. Nu doar că mi-au dat de lucru, dar m-am simțit mereu una de-a lor. De ce aș vrea să renunț la asta?
Revenind la angajatorii de pe LinkedIn, ei trebuie să înțeleagă că un freelancer are, de cele mai multe ori, niște aptitudini pe care le-a autoeducat și care sunt incredibil de valoroase. Cea mai importantă abilitate e cea de MANAGEMENT: să poți să te organizezi pe tine și munca ta, să rezolvi task-uri pe care ți le dai singur, să externalizezi când simți că ai prea multe de făcut (eu, de exemplu, îmi externalizez transcrierile interviurilor și plătesc din venitul meu pe altcineva care mă ajută cu asta fiindcă timpul pe care l-aș petrece făcând transcrieri e mai valoros pentru mine investit în documentare pentru alte subiecte, sau interviuri, sau teren). Da, freelancer-ul e un bun manager, de cele mai multe ori.
Ca freelancer nu m-am îmbogățit, însă trăiesc decent. Ce am obținut însă în toți anii ăștia e mult mai valoros decât banii: sunt mai stăpână pe mine ca oricând, am claritate mentală, am maturitate emoțională, muncesc mult mai smart, sunt orientată numai spre soluții, știu că orice s-ar întâmpla în mine însămi mă întorc mai întâi pentru forță, reziliență și gestionare a situațiilor. Pentru mine, așa arată INDEPENDENȚA și asta înseamnă SĂ FII LIBER!
