Trupa Vița de Vie este, în cuvintele liderului ei Adrian Despot, ”ultima formație profesionistă de rock din România.” Adică trupa face doar muzică și trăiește din asta. Chiar dacă este destul de cunoscută în România, Vița de Vie nu e ceea ce s-ar putea numi o trupă mainstream. Da, are 9 albume la activ, dintre care Fenometal (1999) și piesa ”Basul și cu toba mare” rămân printre cele mai cunoscute producții ale trupei, însă sunt departe de genul ĂLA de succes. Pe Facebook, VdV are puțin peste 130.000 de urmăritori, în vreme ce INNA, de exemplu, care a debutat vreo 10 ani mai târziu în muzica românească față de VdV, are peste 10 milioane de urmăritori pe Facebook.
Vița de Vie nu e o trupă comercială, iar Adrian Despot se mândrește cu asta; că n-a făcut niciodată compromisuri în privința muzicii și că muzica pe care o face e ascultată de oameni care le sunt aproape de ani de zile. În inima lui, a rămas adolescentul care vrea să cânte la chitară în camera lui și cu imaginea asta în suflet continuă să facă ce face de parcă ar fi în prima lui zi. Iubește muzica și tocmai d-aia când se prezintă spune despre el că e compozitor, producător, inginer de sunet și, abia la urmă, liderul formației VdV, al cărui management l-a preluat în 2012. Abia atunci, forțat de împrejurări, s-a activat și-n rolul ăsta de om printre oameni, a învățat să comunice și să dea tot mai mult nas în nas cu industria muzicală din România, cu oamenii care o alcătuiesc, și cu problemele sale.
S-a scris de multe ori că Adrian urăște industria muzicală românească, dar lucrurile nu stau chiar așa. Îi displace mai degrabă superficialitatea, muzica făcută de dragul banilor, banii care motivează artiștii să facă meseria asta. Nu-i place că mulți dintre cei care fac muzică la noi n-au de fapt o cultură muzicală, nici măcar n-ascultă muzică în mod constant, văd lumea asta ca pe un business și atât. Așa că de fiecare dată când Adrian dă de genul ăsta de oameni, se inflamează, pentru că pentru el muzica e sfântă.
L-am reîntâlnit pe Adrian Despot la Mastering the Music Business, singura conferință din România dedicată industriei muzicale, unde am fost invitată să moderez un interviu de o oră cu el. În sală, publicul era format mai ales din nou veniți în industrie, oameni care vor să afle de la profesioniști cu ce se mănâncă industria asta și ce trebuie să facă mai bine ca să aibă o șansă de a reuși. Să-și urmeze filmul sau să joace după cum le cântă alții? Cam asta e întrebarea care îi macină pe mulți tineri când își fac debutul în profesia lor. Vrei să reușești în ce-ți propui urmându-ți inima, dar, cel puțin la început, vrei să și dovedești unor oameni pe care poate îi admiri de ceea ce ești în stare pentru că, prin ei, simți că ai progresa, ai primi poate o șansă să te remarci.
Succesul VdV și cel al lui Adrian Despot ca persoană publică e un amestec între pasiune, perseverență, interes real pentru meserie și dezinteres total pentru cum este văzut sau perceput ceea ce fac ei. Sigur, orice formație își dorește să fie ascultată, însă orice formație își dorește să fie și înțeleasă pentru că, în definitiv, muzica sa e adesea autobiografică și descrie experiențe sau gânduri ale membrilor săi. În cazul VdV, cele mai multe gânduri sunt ale lui Adrian – compozițiile, versurile, producția, înregistrările din studio îi aparțin.
În urma dialogului nostru de joi, am extras câteva idei de la Adrian Despot despre cum reușești să rămâi relevant în industrie după 25 de ani de carieră. Pe scurt, urmându-ți calea, fără să încerci cu orice preț să te aliniezi tendințelor sau să faci pe plac așa numiților oameni cu putere de decizie care crezi că-ți vor face loc să înaintezi. Dimpotrivă! Îți faci propriul drum de o așa manieră că nu mai contează nimic din ce e în jur pentru că nu depinzi de nimeni, iar ceea ce te definește sunt stilul personal, originalitatea, autenticitatea – faptul că tu ești tu.
FII PASIONAT ÎN CEEA CE FACI
Adrian a fost dintotdeauna îndrăgostit de muzică și asta e ceea ce-l ține și azi în priză. Spune că e dependent de ea, că e mereu în căutare de muzică nouă. Muzica e pentru Adi ”refugiul lipsurilor mele,” cum a spus în interviul pentru publicația DOR, în 2018.
EDUCĂ-TE ȘI AUTOEDUCĂ-TE ÎNCONTINUU
Adrian a absolvit Conservatorul, secția Pedagogie și Institutul SAE din Koln, care pregătește oameni de show-business. El crede că nu poți face muzică așa cum trebuie dacă nu știi formal cu ce se mănâncă ea. Îi respectă pe artiștii care au studiat muzica, iar un astfel de exemplu e trupa The Kryptonite Sparks. Membrii săi au studiat în Marea Britanie și Italia, iar în 2016, Adi le-a produs al doilea EP din carieră – Doi/ A doua undă de bruiaj.
URMEAZĂ-ȚI INIMA
Dacă se întâmplă să nu ne placă o cale deja bătătorită fiindcă simțim că nu rezonăm cu ea, suntem liberi să ne facem propriul drum. Doar pentru că lucrurile arată într-un fel, nu înseamnă că acela e singurul fel de a le face. Când mergi pe calea inimii, vorbești în primul rând despre cine ești tu, ce creezi tu și în ce crezi tu. Îndrăznește să crezi în tine, în ce poți realiza și ai răbdare pe drumul ăsta. Când vrei să arăți lumii ce poți tu să creezi, nimic nu e prea greu și despre asta a vorbit și Adi, despre nevoia de a scoate afară, ca artist, ce ai tu de spus, fără să te preocupe dacă asta va fi pe placul deloc din jur.
NU FACE DIN BANI MOTIVAȚIA PRINCIPALĂ
Adrian spune că artistul e pe primul loc și că industria muzicală a apărut datorită artistului. Chiar dacă azi industria e un business și ca orice business e centrat pe bani, el crede că atunci când banii devin scopul principal pentru care un artist creează, creativitatea dispare. Lucrurile frumoase se nasc din joacă, din experimentare, din distracție.
VALIDAREA DIN SOCIAL MEDIA E TRECĂTOARE
Scriam la începutul acestui text despre diferența dintre numărul de urmăritori ai VdV vs. INNA. Sigur, e ca și când aș compara mere cu pere, fiindcă sunt multe diferențe de abordare între cei doi, și-n plus INNA e mai accesibilă publicului internațional datorită limbii engleze în care cântă. Însă nu asta e ideea! Adrian spune că pentru el nu contează numărul mare de oameni care sunt cu ochii pe trupă/ pe el, fiindcă ceea ce apreciază e fidelitatea acelora care le-au fost aproape de-a lungul carierei. Lui nu-i plac oamenii care sunt prin preajmă ca să fie, ci aceia care, în timp, i-au cunoscut și înțeles cu adevărat, ca niște prieteni buni. Pentru Adi, social media de azi e mai degrabă despre consumatori – oameni care știu că poate exiști, dar care, de fapt, nu dau doi bani pe tine și pe ce ai tu de spus pentru că nu contezi pentru ei. Consumatorii, așa cum le spune numele, vin, consumă și pleacă mai departe.
Ce mi-a plăcut mie la întâlnirea cu Adrian? Că prezența lui, pe alocuri pasională, pe alocuri impulsivă, e marcată de sinceritate. El nu joacă un rol, ci spune ce crede, cu riscul de a deranja, dar despre asta nu îi pasă pentru că, așa cum singur declară, ”nu mai am nimic de dovedit nimănui.” Nu-i mai e frică!
