Cum se gătește-n România? O călătorie cu ”Bucătăria Hoinară”

Cu siguranță show-ul ”Chef’s Table” de pe Netflix îți e familiar. O mulțime de povești ale bucătarilor din toată lumea îți arată cum au descoperit ei această lume a aromelor și creativității în farfurie. Și, evident, te fac să te lingi pe degete, căci orice ar găti, felurile de mâncare arată delicios!

Despre gustul și frumusețea bucatelor și unicitatea bucătarilor cunoscuți sau mai puțin cunoscuți a vorbit și Răzvan Voiculescu, creatorul trilogiei ”Bucătăria Hoinară”, un album foto care îți prezintă imagini ca un carusel de simțuri cu tradiții și obiceiuri de a găti din România. ”Sunt fotograf ca meserie, călător, căutător, fără să fi descoperit mare lucru în cei 58 de ani de existență,” spune, succint, Răzvan.

„Bucătăria Hoinară se întoarce” este al doilea album din trilogia Bucătăria Hoinară. ”Dacă la primul album subiectul a fost invitația pe care am lansat-o anumitor bucătari, cu sau fără patalama la mână, de a mă însoți în locuri inedite și atipice și de a bucătări acolo, de data aceasta albumul se împarte în două. Pe de o parte sunt alți bucătari invitați, pe de altă parte este autoinvitația pe care mi-am făcut-o de a fotografia în bucătăriile autentice, nemodernizate ale unor socăcițe din zonele rurale ale țării,” explică Răzvan.

Am vorbit cu el despre noua călătorie pe care a făcut-o pentru al doilea album de fotografie, despre oamenii pe care i-a cunoscut și amintirile pe care și le-a făcut.

Cine sunt oamenii de la care ai cules povești?

Oamenii cu care am povestit sunt acele femei care bucătăreau pentru evenimentele satului, în anumite zone din țară se numesc socăcițe. De găsit, le-am găsit greu pentru că nu există un nomenclator al lor, nu există un site unde le poți găsi, nu prea există articole despre ele. Așa că mai mult din cunoștințele pe care le am în diverse locuri în România, din aproape în aproape, am reușit să le identific și să mă autoinvit în bucataria lor.

În ceea ce privește rețetele, acestea nu există deoarece „Bucătăria Hoinară se întoarce” este un album de fotografie și, cu părere de rău, nu are nici un fel de rețetă.

Referitor la oamenii care m-au impresionat, îmi vine în minte întâlnirea cu o bătrânică, Iulica Câmpeanu (n.red. prima imagine) la o vârstă absolut respectabilă – peste 90 de ani – care toată viața ei a locuit într-o casă rămasă neschimbată, ca la început de secol. Fără lumină, făcută din paiantă, cu acoperiș de fân, cu un unghi foarte ascuțit astfel încât să curgă bine ploaia pe el, cu pământ pe jos, sobă din lut, opaiț și-un pat înalt, cum existau ele odată. Această femeie a avut un fel de dorință să nu se modernizeze, să rămână statornică în timp. Și astfel, chiar dacă primăria i-a oferit ajutor ca să aibă un trai mai confortabil, a refuzat și a zis că ea vrea să trăiască așa cum a văzut la bunicii ei. Iar bucătăreala din singura cămăruță care există în căsuța asta a fost cea mai impresionantă dintre toate pentru că ea era o prezență extraordinară.

Pe lângă imagini, ai produs și scurtmetraje, cu ajutoare. Ce povești spun ele și unde le pot vedea oamenii?

Poveștile în partea de scurt metraj reflectă imaginile din album sub formă de video unde, evident, există un avantaj al vocii care se poate auzi și al unui alt tip de dinamică pentru cei care iubesc mai mult video-ul decât foto.

Aceste scurt metraje documentare cu o tentă lirică sunt un bun suport pentru serile în care fac lansările în București și-n țară, seri în care le proiectez invitaților aceste filme. Și, nu în ultimă măsură, mă ajută și să promovez pe social media proiectele mele.

În ce zone din țară ai ajuns de data aceasta și care ar fi câteva lecții pe care le-ai învățat despre bucătăria românească și despre tradiții în acești doi ani de plimbări?

Cu preponderență am ajuns în zona Sălajului, în Țara Lăpușului, în Transilvania de mijloc, în Dobrogea, în Bucovina și puțin în Oltenia. Restul zonelor îmi lipsesc și sper să le pot acoperi la următoarea, și ultima parte, din trilogia „Bucătăria Hoinară”.

Nu pot să răspund dacă am învățat ceva despre bucătăria românească din simplul motiv că nu știu ce înseamnă bucătărie românească. Știm foarte bine că există o serie întreagă de dispute care de multe ori nu cred că duc nicărieri și anume ce înseamnă cu adevărat bucătăria românească, ce înseamnă influențele ei, așa că e mai bine să mă refer la ce s-a bucătărit în zonele în care am fost. Ca noutăți, pentru mine, a fost, de exemplu, faptul că există anumite tipuri de bucătăreli ca găina de nuntă împănată, care se face cu ocazia nunților din zona Bistriței sau racii oltenești care sună foarte exotic, dar care sunt de fapt niște ardei roșii uscați umpluți cu rântaș cu făină, ceapă, praz, boia și suc de roșii.

Cum ai devenit interesat de subiectul bucătăriei locale și de ce i-ai acordat atât de mult timp pentru cele două volume foto și celelalte materiale pe care le-ai realizat?

Bucătăriei locale i-am acordat timp în cadrul „Bucătăriei hoinare” doar prin intermediul socăcițelor. În „Bucătăria Hoinară 1” nu s-a pus problema de așa ceva, nu s-a bucătărit nimic clasic, nimic românesc, de multe ori a fost o bucătărie fusion, dar în al doilea album – „Bucătăria Hoinară se întoarce” –  într-adevăr, am dedicat jumătate din album bucătăriei locale. Cred că orice om care este pasionat al unei culturi este interesat să-i descopere și gastronomia.

Ai fost însoțit în călătoriile tale de 16 bucătari, un alt aspect al proiectului tău, care au gătit în natură, în locuri puțin știute. Despre cine e vorba, pe unde ai fost cu acești oameni și ce a fost inedit, atât pentru ei, cât și pentru tine, în acest experiment?

Bucătarii care au acceptat această aventură inedită erau clar cei dispuși să iasă din zona de confort, dispuși să care o masă în spate pe un traseu destul de dificil câteodată, dispuși să bucătărească pe acea masă într-un colț de natură complet rupt de civilizație, în condiții precare -căci, până la urmă, n-aveam la dispoziție decât un foc, câteva ustensile și ingredientele aferente. Restul, totul, trebuia inventat pe loc ca mâncarea să fie și gustoasă.

Am avut și oameni care-s destul de cunoscuți ca Adi Hădean, Marius Tudosiei sau Jakob Haussman, dar am lucrat și cu oameni mai puțin cunoscuți, care n-au neapărat o patalama la mână, dar care au gătit splendid și care au fost foarte deschiși și foarte aventuroși încât să accepte să ne apucăm să gătim în locuri așa greu accesibile, câteodată chiar în condiții ostile cu ploaie, vânt etc.

Care este mesajul pe care l-ai gândit prin intermediul acestui album pentru oamenii care îl vor răsfoi și de ce e unul în care crezi și care merită răspândit?

Mesajul coincide cu mesajul altor albume de-ale mele și-anume că avem nevoie de extrem de puține lucruri ca să ne fie bine. Este o capcană să credem că dacă avem mult din punct de vedere material ne crește confortul vieții și suntem mai bogați. Mai mult decât atât, invit pe oricine răsfoiește albumele mele să ințeleagă că a avea extrem de puțin, dar consistent și o familie extraordinară și prieteni care te iubesc și pe care îi iubești, te situează printre acei oameni foarte bogați.

Vrei să afli mai multe despre „Bucătăria Hoinară”? Urmărește pagina de Facebook a proiectului.