Dacă viața nu ți-a ieșit bine din prima, poate că mai ai o a doua șansă

by Andreea Vasile

Eram în facultate când am avut discuția cu părinții mei: ce vrem să se întâmple cu noi după ce murim? Nici unul dintre noi nu suntem religioși așa că am ajuns la concluzii repede, cu toții vrem să ne donăm organele și apoi să fim incinerați. Intuitiv, m-a atras mereu ideea asta, la fel cum mă atrag țările din Asia, de care mă simt aproape din punctul de vedere al gândirii, chiar dacă nu mă leagă nimic în mod direct de ele. Poate doar că bunicul meu avea porecla Chinezul datorită ochilor. Sau poate că, într-o altă viață, am fost acolo.

Nu sunt o persoană mistică, dar îmi place să cred în șansa unor alte vieți, chiar dacă nu-mi amintesc de ele. Știu că sunt tehnici prin care unii oameni mărturisesc că au avut acces la vieți anterioare, de exemplu hipnoza, dar nu m-am simțit tentată vreodată să o încerc. Dacă reîncarnarea e adevărată sau doar o poveste frumoasă e mai puțin important, însă ce mi se pare atrăgător e faptul de-a putea reveni aici – dacă avem norocul de-a fi din nou oameni – și de-a încerca să facem mai bine ca ultima dată.

IMG_20180309_110853.jpg

Am citit mărturii ale unor oameni iluminați, indieni sau tibetani, care susțin reîntoarcerea pentru că ei înșiși au trecut prin așa ceva. Dar până nu mi se întâmplă mie conștient, îmi e greu să cred. Și, cu toate astea, ceva din mine rezonează cu aspectul ăsta. Ba chiar, pe măsură ce trece timpul, am simțit tot mai puternic care sunt aspectele în care eu trebuie să lucrez și când am început să fac asta, multe lucruri au început să se aranjeze frumos.

Sunt aspecte care țin de viața mea personală, de interacțiunea cu oamenii care mă iubesc și pe care-i iubesc și când am început să fac asta, am realizat de ce alte direcții anterioare despre care credeam că sunt rezolvări la dilemele mele s-au dovedit eronate. A fost un exercițiu de atenție, de trial and error ca să ajung la înțelegerea de azi, însă m-a interesat să fac asta, să pun punctul pe I și să văd exact ce se întâmplă.

IMG_20180309_160626.jpg

În Kathmandu am fost la Pashupatinath Temple, un templu hindus pe malul râului Bagmati și a fost una dintre cele mai puternice experiențe prin care am trecut pentru că acolo este și locul în care sunt incinerați, la vedere, oamenii. Și budiștii, și hindușii cred în incinerare și cred că e important ca oamenii să se obișnuiască încă din timpul vieții cu ideea morții, căci, inevitabil, spre asta ne îndreptăm cu toții.

Multe scrieri sacre vorbesc despre despre exercițiul acesta al gândului la moarte pe care trebuie să-l avem, din când în când, cu toții. Însă nu e vorba de un exercițiu sinistru, în care să ne perpelim sau să ne întristăm sau să fim depresivi din cauza asta, ci de unul necesar, care ne ajută să înțelegem precaritatea existenței și, deci, importanța de a trăi frumos, util, cu gândul la bine și cu iubire în inimă. Clipele sunt numărate!

wow 2.jpg

Construit în secolul al V-lea, Pashupatinath Temple e considerat unul dintre cele cinci temple din Asia dedicate lui Shiva. E de fapt un complex foarte mare care numără aproape 500 de temple dedicate diferitelor zeități hinduse, deci experiența acolo nu e doar una religioasă, ci și spirituală și culturală. Turiștii străini plătesc o intrare de 10 dolari, iar pentru localnici intrarea e gratuită. Pashupatinath Temple e unul dintre cele 8 obiective UNESCO din Valea Kathmandu.

Am participat la o serie de incinerări care aveau loc în mod simultan acolo. Familiile celor decedați spală mai întâi, în mod simbolic, fața, mâinile și picioarele celor dragi. Corpurile morților sunt acoperite permanent în niște pânze albe și portocalii. După acest ritual, începe procesul de incinerare, care are loc la vedere, ceea ce pentru noi e de neimaginat și, cu toate astea, atmosfera este una de pace. Oamenii au voie să fotografieze acest ritual, însă se așteaptă de la noi să păstrăm o distanță respectoasă în tot acest timp. Un corp arde în aproximativ trei ore, iar la final lemnele rămase împreună cu cenușa sunt împinse în râul care se varsă apoi în Gange.

wow.jpg

Ce mi s-a părut interesant e că pe partea pe care eram noi, vizitatorii, se aflau templele fertilității. Ele sunt spații ca niște căsuțe în care cuplurile vin să se roage să aibă copii. Am întrebat ghidul de ce locul pentru incinerare și templele pentru fertilitate sunt atât de aproape unele de altele și mi s-a răspuns că viața și moartea sunt începutul și sfârșitul, într-o conexiune permanentă, că unde ceva ajunge la final, altceva se naște. E interesantă așadar opoziția evidentă dintre cele două aspecte, dar și modul în care localnicii privesc alăturarea lor, ca pe un lucru natural.

Am ajuns în Nepal între 8 și 20 martie datorită lui Rezan și programului Călătorie spirituală în Nepal. Călătorie spirituală în Nepal II va avea loc între 8 și 20 noiembrie și dacă te interesează o experiență similară, intră pe pagina de Facebook și află mai multe informații.

 

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: