Darul

by Andreea Vasile

Despre cel mai prețios cadou pe care mi l-au făcut părinții mei și de ce cred că m-a ajutat enorm în viață.

Pentru fiecare dintre noi părinții contează. Indiferent de relația pe care am avut-o cu ei, bună sau mai puțin bună, de modul în care s-au purtat cu noi și ne-am purtat cu ei, de momentele bune împreună sau cele care au lăsat de dorit, existența lor ne șlefuiește într-un fel sau altul.

Despre părinții mei am scris de multe ori și pentru majoritatea dintre voi care mă urmăresc, ei vă sunt familiari. Sunt cu siguranță unul dintre copiii norocoși să aibă alături nu doar doi oameni care mă iubesc necondiționat, ci modele reale de autenticitate. De ce contează această autenticitate? Pentru că părinții mei m-au lăsat să-i văd de cele mai multe ori așa cum sunt: fără măști, fără să pară că sunt ce nu sunt, fără mina gravă a părintelui care știe el mai bine și are de făcut recomandări la fiecare pas ca un far călăuzitor.

Dimpotrivă! Părinții mei s-au purtat mereu ca niște oameni firești pe drumul lor pe care încearcă încă să-l deslușească fără să-mi vândă iluzia că au răspunsuri. Am simțit mereu curiozitatea lor și modestia de-a spune, chiar și fără cuvinte, ”nici eu nu știu prea bine care-i treaba, dar am încredere că împreună va fi cel puțin amuzant.” M-am gândit de multe ori ce apreciez cel mai mult la ai mei și ce cred eu că mi-au dat ei cel mai valoros și cred că am aflat răspunsul: încrederea în viață.

ei.jpg

Încrederea în viață mi se pare cel mai frumos dar pe care părinții îl pot oferi unui copil, să știe că, orice s-ar întâmpla, există soluții, că viața e alături de noi, nu împotriva noastră, că, chiar și-atunci când ne împotmolim, tot noi avem capacitatea de-a scoate capul la suprafață, de-a merge înainte, un blocaj e un blocaj, nu un capăt de drum.

M-am simțit dintotdeauna foarte departe de discursul multora că viața e grea, rea, o piatră de moară. Nu am contrazis niciodată pe cineva care a spus așa ceva, nu am negat experiența de viață a nimănui, poate că, pentru unii, mulți, așa stau lucrurile. Nu și pentru mine! Pentru mine viața a fost mereu generoasă, un labirint interesant în care mă plimb cu multă bucurie și dorință de cunoaștere și descoperire.

Le datorez această atitudine alor mei pentru că la ei am văzut mereu acest spirit vioi care face ca viața să fie mai degrabă o plutire. Le-au avut și ei pe ale lor, le-am avut și eu pe ale mele, dar nu despre obstacole e vorba, ci despre certitudinea că orice s-ar întâmpla, poate fi depășit. Încrederea că viața mă iubește m-a făcut să nu-mi fie frică niciodată să încerc lucruri noi, să fac ce îmi place, să plec când nu-mi mai place, ca și când, urmându-mi pur și simplu o hartă interioară invizibilă, totul va fi bine.

 

2 comments

You may also like

2 comments

Misha July 26, 2019 - 9:45 am

O placere sa citesti asa un articol (mai ales dimineata)- making the day! Brava!

Reply
Andreea July 26, 2019 - 9:49 am

multumesc 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: