De ce e Cristina Neagu de neoprit?

by Andreea Vasile

Pe 18 septembrie, într-un eveniment privat la Apollo 111 în București, Red Bull Media House a lansat filmul ”Cristina Neagu: Un 8 de neoprit”. Filmul poate fi văzut AICI. Am fost și eu printre invitații zilei de miercuri pentru că, așa cum unii dintre voi știu, scriu și pe platforma RedBull.ro.

În 21 de minute, atât cât durează filmul, oricine poate înțelege de ce Cristina Neagu e cea mai bună handbalistă din lume, un rezultat la care a început să muncească încă din copilărie și la care, peste ani, a ajuns datorită iubirii pentru acest sport, perseverenței, determinării, dar și capacității de-a trece peste accidentări și de-a se recupera, de fiecare dată.

participanti mihai stetcu.jpg

Invitații care au văzut în premieră ”Cristina Neagu: Un 8 de neoprit”

Cea mai nouă accidentare, din decembrie 2018, de la Campionatul European din Franța, a însemnat o a treia operație majoră din cariera sa după o ruptură de ligament încrucișat la piciorul drept și aproape un an de zile de recuperare. M-am întâlnit la începutul anului cu ea, în februarie, și am făcut atunci un interviu despre situația ei.

Revenirea după această accidentare e documentată integral și-n film și oferă acces la parcursul pe care Cristina l-a avut de străbătut în toate aceste luni. E și momentul în care putem înțelege ce înseamnă pentru un sportiv o recuperare după o accidentare gravă și de câtă forță fizică și psihică are nevoie ca să se repună, la propriu, pe picioare.

Cu toate că puterea Cristinei pare, aparent, de neînțeles – de unde oare și-o ia? – ea este tipică sportivilor de calibru și oamenilor care, fac, în general, performanță într-un domeniu. E un tip de anduranță, în primul rând psihică, pe care oamenii precum Cristina o au și care e parțial înnăscută, parțial disciplinată, un motor care le dă energie și îi ajută mai ales în momentele dificile.

cristina neagu cristina varzaru mihai stetcu

Cristina Vărzaru și Cristina Neagu

Apoi, în cazul Cristinei, ”amenințarea” de a fi, la un moment dat, cea mai bună handbalistă din lume a fost mereu acolo, chiar dacă, pentru mult timp, doar ea a știut acest lucru. În film, sportiva își amintește cum, în copilărie, după ce a descoperit handbalul, le spunea colegilor că va ajunge cunoscută, că lumea va auzi de ea și chiar își exersa pe caietele lor semnătura pentru când va oferi fanilor autografe.

Sigur că pentru cei din jur, la acea vreme, erau doar vorbe ale unui copil care visează prea mult cu ochii deschiși. Însă tocmai această visare, vizualizare, așa cum o numim azi, dublată de muncă au transformat joaca ei de atunci într-o realitate la care azi asistăm cu toții și care, pentru cei care atunci se îndoiau, e replica perfectă – she told you so!

Din dragoste pentru handbal, Cristina și-a văzut de treabă. Nu i-a ascultat pe cei care i-au spus că nu are statura potrivită pentru acest sport sau că de la dorință la realitate e cale lungă. Și bine a făcut. Ion Țiriac, prezent la eveniment, a declarat pentru presă că Cristina e-n stare să treacă peste cadavre ca să facă handbal. Eu zic că nu e deloc adevărat. Da, Cristina iubește acest sport, însă nu ar face ORICE pentru el, dacă asta înseamnă să facă rău oamenilor ca să iasă în față.

cris catalin mihai stetcu

Cristina Neagu și Cătălin Ștefănescu

De ce sunt sigură când spun asta? Pentru că, deși e o personalitate puternică, e un om loial care ține la colegele de echipă. Poate că, uneori, nu e suficient de vulnerabilă cât să lase la vedere faptul că duritatea ei în antrenament și-n joc nu-i egală cu egocentrismul sau cu egoismul, ci cu dorința de a face TOTUL perfect, de a da 100%, la fel cum vrea ca și ceilalți s-o facă când e vorba de job.

Tocmai de aceea m-a emoționat când, la finalul dialogului moderat de Cătălin Ștefănescu, acesta a întrebat-o dacă dorește să le transmită vreun mesaj colegelor de echipă, de club și de națională, cu care se va reîntâlni full time în curând. După o scurtă pauză de gândire, Cristina a spus că dorește ca ele s-o cunoască așa cum e cu adevărat.

A fost o invitație către colegele ei de a trece peste aparențe și de-a vedea în ea omul prietenos, deschis, cald și profesionist care este și de-a fi sigure că, pentru handbal și pentru ele, e în stare să facă orice. A fost un apel onest și demn al omului care spune, ”Te rog să mă vezi așa cum sunt și să înțelegi că verticalitatea mea înseamnă iubire pentru sport, disciplină, corectitudine.”

ovidiu cris catalin mihai stetcu.jpg

Ovidiu Kurti, Cristina Negau și Cătălin Ștefănescu

Atât pe scena de la Apollo 111, cât și-n film au existat multe momente de jovialitate și spirit bubbly și glumeț afișate de Cristina, semn că, atunci când nu e pe teren, ci într-un mediu casual, e un partener și un prieten dezghețat, vesel, cu zâmbetul pe buze.

Omul care a văzut asta în ea, încă de la început, și care apare în film, descriind-o ca pe o profesionistă încăpățânată și muncitoare, a fost Ovidiu Kurti, considerat unul dintre cei mai buni kinetoterapeuți din România. Cu el, Cristina a legat o relație de prietenie aproape instantanee, dar asta pare că s-a întâmplat și pentru că Ovidiu a fost natural cu ea de la prima întâlnire, fără să dea atenție atitudinii rezervate pe care, poate, uneori Cristina o are. Adică e greu să spui la ce se gândește.

Pozele au fost realizate de Mihai Ștețcu/ Red Bull Content Pool.

 

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: