De ce să faci downshifting în Zanzibar?

În iulie, cu ocazia zilei mele de naștere, am fost în Zanzibar. Zanzibar este o insulă în Tanzania, în Africa de Est, și a devenit o destinație foarte populară pentru români datorită pandemiei. De ce? Fiindcă este una dintre țările care, inițial, nu a recunoscut existența unei pandemii (fostul președinte al țării a murit, în cele din urmă, din cauza COVID – 19) și care nici nu raportează numărul de cazuri, așa că atunci când se fac listele alea cu coduri de culoare care se actualizează în România la fiecare două săptămâni, Tanzania e mereu verde, cu 0 cazuri. Cam aceeași situație ca-n Egipt, o altă destinație preferată de români anul ăsta, unde am mers și eu la începutul anului, când încă nu-mi făcusem vaccinul. În Zanzibar eram deja vaccinată de două luni.

Am făcut această călătorie alături de Bodhi Retreats cu Rezan. Cu Rezan merg în călătorii mai aparte din punctul de vedere al destinațiilor de câțiva ani. Alături de el am văzut India, Nepal, Vietnam, Zanzibar și la iarnă urmează Columbia. Îmi plac călătoriile cu el fiindcă sunt autentice, cu de toate, ai și aventură, ai și viață bună, vizitezi multe locuri și oamenii care se adună în jurul lui sunt mișto.

Zanzibar a făcut parte dintr-o călătorie de trei săptămâni în Tanzania, așa cum Rezan a gândit-o inițial, iar unii au făcut-o pe toată: au urcat pe Kilimanjaro, au făcut safari și apoi au venit în insula Zanzibar. Eu am ales ultima parte, Zanzibarul, unde am fost cu mama și unde am stat 11 zile. Mama e amatoare de soare, plajă și apă, iar eu aveam nevoie să zac după o perioadă mai plină, așa că perspectiva de a lâncezi aproape două săptămânia mi-a surâs nespus. Mai ales că am avut parte de un succes total din acest punct de vedere!

Pot să spun că în vacanța asta m-am relaxat și detașat de tot ce e acasă așa cum nu am mai făcut-o de multă vreme. Știu și de ce s-a întâmplat asta și am să vă povestesc pe rând despre fiecare lucru care a contribuit la starea mea de bine.

1. AM STAT ÎNTR-UN RESORT MIC, FĂRĂ NICIUN FEL DE GĂLĂGIE

Mchanga Beach Resort s-a numit locul în care am stat 11 zile. Mchanga e un resort mic, cu 11 căsuțe care sunt direct pe nisip, fără televizor, fără muzică (mai era din când în când seara, la cină). Tot ce am auzit în aceste zile au fost valurile Oceanului Indian, vântul și conversațiile din jur. Nimic altceva nu a poluat fonic atmosfera și liniștea asta a fost incredibilă pentru creier. Nu-ți dai seama de beneficiile pe care ți le aduce liniștea până când nu te reîntorci în agitația orașului și-ți dai seama de diferență. În plus, am stat 11 zile descălțată. În afara zilelor cu excursii, când plecam din resort în șlapi, am fost barefoot și carefree.

2. AM AVUT INTERNET PUȚIN, DECI ȘI MAI MULTĂ LINIȘTE

În general, internetul în resort a fost satisfăcător, am putut să vorbesc acasă via WhatsApp odată la câteva zile și am putut să mă dau pe Facebook și alte platforme social media fără să simt că am tăiat complet legătura cu acestea. Cu toate astea, pentru că internetul nu merge ca acasă, am folosit social media mult mai puțin, așa că am avut timp să citesc două cărți a câte 400 de pagini fiecare și să vorbesc cu localnicii cât de mult am putut.

3. AM FOST ȘI MAI RECUNOSCĂTOARE PENTRU VIAȚA MEA DE ACASĂ

Că tot am zis mai sus de localnici, întâlnirea cu ei a fost despre poveștile lor de viață, despre bucuriile, dar și despre greutățile pe care le au. Chiar dacă toate interacțiunile inițiale cu ei au fost despre ”vrei să cumperi asta de la mine?” indiferent că ”asta” era o brățară, o nucă de cocos sau promisiuni care urmau să fie îndeplinite (de ex, îți doreai săpunuri naturale și cutărescu îți zicea că-ți aduce dacă îi dai banii să le cumpere de unde numai cutărescu știa; am făcut acest exercițiu de încredere de două ori, cu două persoane diferite, și amândouă s-au întors a doua zi cu produsele promise – you can trust people, you know!), în cele din urmă am reușit să aflu mai multe despre ei, despre familiile lor, viețile lor, dorințele lor.

Viața pentru cei mai mulți dintre ei este grea, dar deviza lor binecunoscută „hakuna matata” (nicio problemă) e ca o mantră care invocată îi ajută să își păstreze zâmbetul pe buze chiar și când n-au vreun motiv s-o facă. Sigur, e și mult marketing în acest ”hakuna matata” al lor și-n bucuria jucată când te văd că totul e minunat și că merită să zâmbești orice ar fi, însă nu m-a deranjat fiindcă știu că, în esență, pentru ei am fost doar o altă turistă și o potențială sursă de venit, așa că de multe ori sunt conștientă că mi-au cântat în strună și au stat de vorbă cu minte la nesfârșit pentru că poate, în cele din urmă, chiar aveam nevoie de ceva de la ei sau de vreun serviciu. De la unii am luat ceva, de la alții nu, dar îmi place să cred că ne-am despărțit prieteni.

Majoritatea trăiește în case de chirpici, fără geamuri, fără uși, fără grupuri sanitare, alături de familii numeroase. Cu toate astea, fiecare sat are creșă, școală și dispensar. Chiar dacă sunt modeste, aceste servicii sociale, rudimentare cum sunt, există și datorită lor comunitatea e unită, se ajută, se dezvoltă (în România, de exemplu, sunt atâtea sate care n-au niciunul dintre serviciile sociale menționate anterior). Când vezi aceste situații, te simți încă o dată norocos că vii dintr-o țară membră UE, unde chiar dacă multe nu-s la locul lor, prin comparație, îți dai seama ce bine o duci.

4. AM MÂNCAT NUMAI MÂNCARE PROASPĂTĂ

Dacă mai sus am vorbit despre viața grea a localnicilor, norocul lor e că au acces la mâncare proaspătă și deosebit de gustoasă. De le fructe precum cocos, papaya, mango, banane, chiar și pepene verde, și până la pește proaspăt și fructe de mare de tot felul, fiecare masă a fost incredibilă din punctul ăsta de vedere și cu ocazia asta mi-am promis că nu voi mai consuma niciodată pește și preparate din pește care nu vin din imediata apropiere a locului în care sunt. E pur și simplu altceva să mănânci ton, homar sau creveți proaspăt prinși din ocean. Cea mai bună masă a fost pe plajă după o sesiune de snorkeling când, pentru numai 15 dolari, am avut parte de un adevărat festin preparat de pescari. Totul a fost gătit simplu, pe plită, cu garnitură de orez și cartofi prăjiți. A fost printre cele mai bune prânzuri din viața mea!

5. PUR ȘI SIMPLU AM PLECAT DE ACASĂ

În cazul ăsta, destinația nici nu contează. Simplul fapt că pleci de acasă și lași deoparte viața ta obișnuită, rutina, contează enorm. Și nu trebuie să schimbi aerul taman în Zanzibar ca să te detașezi de toate. Mie îmi e la fel de bine și când plec până la Sibiu, Târgu Jiu sau Iași preț de un weekend, sunt la fel de bucuroasă pentru că pur și simplu am schimbat aerul. Să pleci de acasă din când în când e important ca să-i dai voie creierului tău să lenevască, iar ție să te iei mai puțin în serios, mai ales într-o lume în care atenția ta valorează atât de mult și-n care există mereu ceva care să te țină pe jar, depinde de vulnerabilitățile fiecăruia. Citez din memorie ce am citit recent într-o carte: ”Oamenii cei mai fericiți sunt oamenii indiferenți!” Știu că pare o afirmație crudă când peste tot se întâmplă atât de multe lucruri nasoale, dar există un adevăr în treaba asta: că dacă stai mereu băgat în priză, în cele din urmă te prăjești!