Decat O Revista: the feedback

by Andreea

DoR la mine pe birou. Am citit revista ca pe carti. Cu sublinieri si post-it-uri [dovada in partea dreapta a pozei]. Deci feedbackul care urmeaza e serios.

Duminica am fost si eu in Control, dar n-am stat in camaruta cu lansarea ca era inghesuiala asa ca am asteptat, curioasa, sa se-mparta revista, s-o iau si sa fug acasa la citit. Ceea ce am si facut dupa o bere si un pahar de vin [Ion, n-am uitat ca am uitat sa-ti dau banii :D]. Am citit materialele mari din revista pana aseara asa ca acum pot sa ma pronunt asupra a ceea ce mi-a placut si ceea ce nu mi-a placut. Inainte de asta, va reamintesc ca DoR este un proiect independent la initiativa lui Cristian Lupsa. Este o revista care se raporteaza la standardele jurnalistice si vizuale ale celor care au colaborat la scrierea si producerea ei. Misiunea DoR: “Am vrea ca cei care conduc si produc reviste in Romania sa asculte si sa-si puna aceleasi intrebari care au conturat acest proiect. Cum putem face reviste mai bune, mai utile, mai spectaculoase, mai profunde? Cum ne putem implica cititorii? Si, desigur, cum putem avea o relatie de parteneriat cu piata de publicitate fara sa compromitem produsul.”

Primul lucru care mi-a sarit in ochi este ca echipa principala a scris sau inca scrie la Esquire care, personal, mi se pare o publicatie cu texte foarte in regula. Deci daca punctul de reper a lui “se poate si mai bine” a plecat pentru cei implicati de la Esquire inseamna ca, din start, stacheta e destul de ridicata si ca, implicit, multe publicatii nu vor ajunge niciodata acolo unde Lupsa spera ca cele mai multe sa ajunga. Sunt curioasa care sunt nemultumirile pe care echipa le-a avut, de exemplu, vizavi de o revista precum Esquire, unde presupun ca scriu in continuare pentru ca de acolo le vine income-ul. Cred ca ele, nemultumirile, exista pentru ca au spus ca revista s-a nascut la o bere cand deplangeau piata jurnalistica si compromisurile pe care le fac.

Ce mi-a placut

DoR mi-a placut ca initiativa [uite ce inseamna pentru noi mai bine] si ca mod in care i s-a facut reclama [decat una, decat o data]. Mi-a placut cum s-a comunicat revista si buzz-ul pe care a reusit sa-l creeze in jurul ei [am fost una dintre cei care au asteptat, cu sinceritate, sa puna mana pe ea]. Mi-a placut sentimentul ca oamenii care au scris acolo au facut-o pentru ca ideea li s-a parut grozava, un soi de miscare de guerrilla care urma sa faca ceva fabulos [asa cum spunea Ken Robinson, lucrurile pe care adesea le facem cu cea mai mare bucurie nu ne aduc niciun fel de venit, dar ceea ce simtim facandu-le e de nepretuit].

Ce il enerveaza pe Mircea Badea? – Gabriel si-a facut temele. Si eu il urmaresc pe Badea destul de mult si fiecare dintre observatiile din articol sunt adevarate. Mi-a placut si rank-ul pe care autorul l-a creat pentru a nota gradul de enervare a lui Badea vizavi de fiecare dintre subiectele pe care le abordeaza cel mai des. I-ati trimis si lui revista? 🙂

Decat atat, decat – Exarhu scrie misto. Povestea lui “decat” in interpretarea lui a avut mult haz.

Decat un drum – Pe Cosmin Alexandru il citesc si pe blog. Initial, mi-a fost teama ca hipercorectitudinea scriitoriceasca si a mesajului vor fi plictisitoare pentru revista. Cateodata nu-i citesc posturile pentru ca ma plictiseste repetitivitatea mesajului sau. Insa povestea cu copiii mi-a placut si catch-ul cu “lumea noastra ar fi mai buna daca ar fi mai ca lumea” mi s-a parut laitmotivul articolului. Pasajul preferat: “Romania e acum blocata. Mi-ar fi placut sa zic ca e blocata intr-un proiect, dar neavand niciun proiect de societate, e doar blocata in nimic”.

Lenea e buna – Excelent. Vlad Petreanu e unul dintre bloggerii/jurnalistii mei preferati. Scrie clar, la obiect, cu talc.

Fiecare femeie este o poveste despre sani – Onesta.

Coverul cu Dobro – Super ideea de-a pune textul din timpul editarii. Adnotatiile mi s-au parut super funny. Cu toate astea, doar partea scrisa de Dobrovolschi mi-a placut. A lui Lupsa mi s-a parut plictisitoare, iar a lui Bobar si Galmeanu prea tehnica, referintele prea serioase.

Porumbeii Apocalipsei – Pentru ca am aflat cum s-au nascut cei doi si pentru povestea prieteniei dintre Eugen si Tudor.

Irene si Cristina – Mi-a placut mult, desi prima coloana de text despre Irene mi s-a parut dulcegaraie. Eram pe punctul sa renunt, insa m-am remontat la motivele pentru care netul nu-i bun si-atunci textul a devenit mai dinamic, m-a prins. Odiosu’ a facut toata povestea. 🙂

Fuga dupa Inna – LOL

Ce nu mi-a placut

Cateodata am avut senzatia de hipercorectitudine a textelor. Mult prea lucrate tehnic, isi pierdeau din haz. De exemplul, povestea cu Free Gigi mi s-a parut ratata tocmai pentru ca gasca aia de grafferi a fost pusa intr-o lumina foarte serioasa, zici ca ceea ce facusera era cel putin o amenintare terorista la adresa SUA, iar baietii, in final, de la ideea haioasa care ii determinasera sa faca ce-au facut, au sfarsit ca o adunatura de speriosi. M-a enervat cum a fost spusa povestea mai ales ca majoritatea stia despre despre ce e vorba. Aaaa, si-nca o chestie, explicatiile de dictionar vizavi de slang-ul urban pe care le-am intalnit in multe texte au fost redate foarte pretios ca si cand cititorii erau pe dinafara cu lucrurile astea. Pai cititorii DoR tocmai din zona asta vin, adica inteleg termenii si n-au nevoie de explicatii pentru ele. Explicatiile astea omoara hazul povestii.

De ce ne plac vampirii? – A fost un text despre Edward, nu despre vampiri.

Simtul curentului – in principal, plictisitor. Mi s-a parut totusi haioasa perspectiva lui Debbie Stowe care incearca sa explice apucaturile romanesti vizavi de subiect. Clash-urile astea culturale mi se par amuzante.

Banalii pufuleti – raportarea e foarte subiectiva aici; i-am intalnit foarte mult in ultimul timp, ca subiect, si deja mi se pare ca-s prea mult, prea peste tot. In reclame, la conferinte sub forma de sponsori, in revista Cariere, acum la voi.

Caciulita, coif, virgulita – apreciez efortul de a scrie un text atat de lung pe un asemenea subiect, doar ca pentru mine subiectul a fost neinteresant si prea stiintific.

Concluzie

O revista binevenita. Textele sunt bune, cateodata obositoare prin, asa cum spuneam, claritatea prea clara. Mi-ar placea daca ar fi mai relaxate, ca si cand autorul ar vorbi cu cititorul, ca acum m-am simtit adesea ca si cand textele incercau sa predea un soi de invatatura pe care autorul presupunea ca cititorul n-o cunoaste si cred ca adesea autorii si-au confundat cititorii cu un public neavizat – dar sa nu uitam ca aproape toti care-au venit la lansare au facut-o pentru ca va stiau de pe net, deci toti sunt internauti, cunoscatori de slang, consumatori de gigi, urmaritori de porumbei.

As cumpara revista daca ar fi spre vanzare. Ba chiar mi-ar placea sa scriu in ea. Se poate? 🙂

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: