Dragos Bucurenci: “Nu m-as intoarce niciodata in copilarie”

by Andreea

Dragos Bucurenci, fondator si presedinte al organizatiei MaiMultVerde, a devenit cunoscut, la scara larga, publicului, dupa ce a participat la emisiunea “Dansez pentru tine”. Multi, dintre cei care nu il cunosteau pe Dragos, l-au placut pentru discursul sau sincer si concis. Din restul care ii cunostea activitatea, unii i-au contestat participarea la concurs sustinind ca acesta nu are nimic de-a face cu activitatea lui, iar altii au inteles ca, pentru el, acceptarea acestei provocari inseamna depasirea propriilor limite si cistigarea unui capital de imagine care ii va fi de folos mai tirziu. Despre ambele obiective, Dragos Bucurenci a vorbit, pe larg, in aceasta saptamina, pentru cititorii revistei Vip.

Pentru ca a crezut mereu ca nu este suficient de bun, de frumos, de destept ca sa faca ceva care sa conteze pentru ceilalti, Dragos Bucurenci a crescut intre doi poli care i-au macinat, intens, adolescenta, indoiala de sine versus incurajarile primite, citeodata, de la ceilalti. Impacarea lui Dragos Bucurenci cu propria persoana a venit cind, epuizat de stacheta prea inalta pe care si-o autoimpunea in orice facea, a decis ca e momentul sa treaca de la “ceea ce trebuie sa fac” la “ceea ce imi place sa fac”. Si, de aici, lucrurile au intrat pe un fagas normal.

“In copilarie, imi doream foarte tare sa ma fac mare”

Dragos nu-si aduce aminte cu placere de copilarie pe care o rememoreaza mai degraba ca pe un chin. Intre o relatie cu parintii marcata de neintelegeri si vacante de vara, fortate, la tara la bunici, tot ceea ce Dragos isi dorea era sa “cresc odata”. “Eu n-am fantasme ale copilariei fericite in care m-as intoarce oricind. Eu nu m-as intoarce niciodata in copilarie si ma simt foarte bine ca un om mare. Mi-am dorit sa fiu un om mare inca de la cinci ani. Distractia mea preferata era sa stau cu ai mei cind stateau cu prietenii lor si sa le ascult povestile. Imi placeau multimile de oameni mari si nu-mi placea nimic din ce-avea legatura cu copiii, cu copilaria pentru ca asta presupunea sa accept autoritatea purtatorilor de grija si, in special, pe cea a bunicii mele, care pretindea supunere absoluta”, povesteste Dragos. Impreuna cu parintii lui si cu sora sa, Simina, a crescut intr-un apartament cu doua camere din Tineretului, “nici foarte bine, nici foarte rau”. “Am avut o copilarie nu foarte diferita de-a pustiului mediu din ultimii ani ai comunismului si din primii zece ani de tranzitie”. Daca, pentru multi copii, vacantele la tara la bunici inseamnau libertate si alergatura cit e ziua de lunga, pentru Dragos, ele erau mai degraba un vis urit. “Intre 10 si 14 ani, de pe 15 iunie si pina pe 14 septembrie, eu eram la tara la Leresti. Nu-mi facea placere sa ma imprietenesc cu copiii de la tara, aveam cu ei cel mult relatii amicale. Singurul meu prieten din acea perioada era varul meu, Calin, care venea mai rar pe la Leresti si care poza, la vremea aceea, in razvratitul familiei. Si poate, pentru ca persoana impotriva careia se razvratea cel mai des era bunica mea, cu care si eu aveam o problema, ne-am intovarasit noi asa de bine. Am pastrat relatia apropiata pina pe la 15 – 16 ani, chiar daca ea exista numai la Leresti. Noi, la Bucuresti, nu ne cautam, nu vorbeam. Dar acolo era o tovarasie demna de un Bildungsroman”, spune Dragos. “Ceea ce totusi mi-a placut erau verile la bunicii de la Craiova, din partea tatalui, unde ma simteam bine, desi mergeam rar. Fratii tatalui munceau ca fotografi si cameramani la nunti si botezuri. Si eu mergeam si fotografiam in vreme ce ei filmau si asta a fost prima mea slujba, adica prima activitate aducatoare de bani. La 10 – 14 ani, ma intorceam la Leresti cu niste sume importante din care imi permiteam tot felul de lucruri la care altfel n-aveam acces”. De altfel, la Leresti, Dragos si-a dezvoltat si prima afacere, un studio improvizat de productie si developare foto. Facea fotografii sotiilor de veterani de razboi, isi facea reclama mergind din poarta in poarta si asa reusea sa mai cistige un ban. Aceasta aptitudine organizatorica a fost insa lasata sa se dezvolte liber in anii dincoace pentru ca, in liceu, Dragos credea ca destinul sau este unul cultural si nu unul managerial.

Se muta in Sava pe o sticla de horinca

Indragostit, Dragos da admiterea la liceul de informatica Tudor Vianu pentru ca fata pe care o iubea se dusese acolo. Dar, la rindul ei, dupa un alt baiat. “Era o colega de clasa pe care am iubit-o fara nicio sansa timp de trei ani. Era olimpica la matematica si la o olimpiada il cunoscuse pe un tip, al carui nume nu vreau sa-l pronut, care era un fel de star al liceului”, isi aminteste Dragos. Nu vrea sa-l pronunte pentru ca, peste ani, in mod ironic, tipul avea sa reapara in ecuatie. Mai precis, in clasa a 12-a, pe cind se mutase la Sava, Dragos se confrunta cu o noua dezamagire in dragoste cind fata de atunci decide sa plece in SUA printr-un program de Work and Travel. Incercind sa o ajute sa gaseasca pe cineva la care sa stea o perioada la New York, Dragos e anuntat ca tipa a gasit pe cineva. “Intr-un final imi zice: <Am gasit la …>. Zic: nu se poate”. Era acelasi care, cu ani in urma, o cucerise pe prietena din scoala generala si care, intre timp, plecase, de asemenea, in SUA. “A fost incredibil”, spune Dragos, acum rizind. “In Info mi-a placut foarte tare, un liceu cu oameni dezghetati, deschisi la minte. Insa, dupa aia, am vrut sa fac filosofie si am avut aceasta dambla sa ma duc la Sava. Descoperisem chimia, apoi fizica, apoi filosofia. Am dat spaga sa ma pot muta la Sava, o sticla de horinca directorului Matrosenco. Ai mei au spus ca nu ma ajuta cu aceasta chestie, eu imi doream cu disperare sa ma mut si nu intelegeam de ce eu, venit din Info, olimpic national de doua ori, dintr-o clasa foarte buna, nu ma puteam muta la Sava intr-o clasa de uman, de unde elevii se chinuiau sa se transfere la alte clase. In cele din urma, mi s-a acceptat transferul si aveam sa descopar ca-n clasa aia erau numai 25 de oameni dintre care trei se mutasera tot in anul acela. Dar asa era pe vremea lui Matrosenco, un personaj foarte toxic pentru liceul Sava. Prin cineva, am reusit sa-i pasez sticla de horinca. Si-a dat concursul si doamna secretara Dinu, un fel de cabinetul doi in Sava pe vremea aceea”, povesteste Dragos. “Am descoperit un liceu sumbru, ingrozitor de incarcat de istoria lui, unde orgoliul profesorilor se transmisese si elevilor si care semana cu Romania in communism, perioada in care oamenii preluasera efuziunile nationaliste ale lui Ceausescu. Mureau de foame, dar credeau in aceasta spalare pe creier pe care le-o servea cu importanta Romaniei in lume si cu trecutul care ne obliga si ne inalta. La fel era si-n Sava. Desi elevii aveau aceeasi relatie conflictuala si tumultoasa cu profesorii pe care o au toti liceenii, preluau de la ei acest orgoliu”, spune Dragos care, in liceu, a fost o vesnica oaie neagra amenintata in permanenta cu scaderea notei la purtare. Ultima data s-a intimplat asta la festivitatea de final de liceu la care a refuzat sa participle fiindca “mi se parea culmea acestei nevroze colective de care sufereau cu totii, era un fel de apoteoza a spiritului savist si eu am spus ca la acest circ n-am ce sa caut”. Intre timp, vechea garda de profesori a iesit la pensie si ultima vizita a lui Dragos la Sava, acum doua saptamini, i-a revelat un liceu schimbat in bine. “Au ramas niste profesori care au facut mereu cinste liceului, dar s-a schimbat echipa de conducere. Pina si portarul, Cornelus, care e acolo de pe vremea mea, se poarta altfel. E un aer nou, dovada ca, de multe ori, daca schimbi conducatorii, asta schimba radical si cultura organizationala”.

Intre “ceea ce trebuie” si “ceea ce imi place”

Cu toate ca nemultumirile lui Dragos, ca adolescent, nu erau diferite de ale celorlati de virsta lui, spune ca, mai mult decit ceilalti, “imi rezolvam complexele mult mai mult proiectind aceste dispreturi si antipatii interioare inspre ceilalti. Cred ca eram foarte antipatic in liceu fiindca imi cam putea totul. Adica aveam ceva de spus despre orice. Nimic nu-mi placea. Mai putin oamenii care imi semnanau”. Lucrurile au inceput sa se schimbe cind a inceput sa cunoasca oameni care au investit in el ceea ce, pina la 18 ani, i-a lipsit cu desavirsire acasa, increderea. “Ma-ntrebai de ce nu ma placeam in adolescenta. Pai cred ca din cauza ca nu ma simteam in stare de nimic. Tin minte ca-mi reprosam ca nu-s suficient de harnic, ca nu-s suficient de dedicat, ca ma plictisesc repede. Pe undeva, cred ca imi si stabileam tinte greu de atins in conditiile in care clar eu nu eram facut sa fiu un literat, insa proiectam asupra mea o imagine pe care mi-o doream foarte tare. Multumita oamenilor care au avut incredere in mine atunci, Ohara Donovetski, Gabriel Sandoiu, Nicolae I. Nicolae, Irina Nicolau, am capatat si eu aceasta incredere. Erau niste oameni foarte convinsi ca eu voi face ceva in viata, dar atit de convinsi, ca eu incepusem sa sufar incercind sa raspund la intrebarea: bine, dar ce? Ca orice incercam sa proiectez asupra mea parca nu mi se potrivea, parca nu eram destul de bun sa fac aia”, explica Dragos.

Schimbarea de directie

La 24 de ani, Dragos s-a revoltat impotriva lui, in primul rind. Apoi, impotriva celor pe care, de buna voie, si-i luase ca exemple de urmat si care, in cele din urma, ajunsesera sa reprezinte pentru el nu modele, ci poveri de carat, oamenii de cultura. “Rezolutia mea a fost ca n-am sa mai citesc nimic din ce nu-mi face placere sa citesc pentru ca exista atit de multe carti care merita citite, incit e imposibil ca eu sa nu pot sa citesc o viata intreaga numai lucruri care-mi plac. Mi-am dat seama ca n-am sa ajung niciodata un om de cultura, ca nu am dedicatia sa fac asta si ca, de fapt, nu-mi doresc asa ceva. Mi-am mai dat seama ca nu-i suficient sa ai niste calitati, ci ca aceste calitati sint ca niste seminte, iar noi avem multe seminte in noi. Dar ca sa transformi semintele intr-o planta matura, e nevoie de foarte multa munca si trebuie, realmente, sa-ti doresti sa creasca acea planta si nu alta. Si, la un moment dat, a trebuit sa accept ca in mine rodisera cu totul alte seminte si ca eu le vitregeam de ani buni refuzind sa le admit ca pe niste posibile cariere ale mele pentru ca eu ma visam om de cultura”. Asa a ajuns Dragos sa conduca propria organizatie si sa faca 1 milion de euro din sponsorizari inca din primul an. Succes care a facut-o pe Leslie Hawke sa exclame: “Cum naibii ai reusit sa faci asta?” Marea sansa a lui Dragos a venit din partea lui Mircea Toma care, in 2004, i l-a recomandat lui Liviu Mihaiu pentru postul de director executiv la “Salvati Delta”. Impreuna, au construit organizatia, iar Dragos a descoperit puterea capitalului de imagine. “Am inceput un demers constient de acumulare de notorietate. Pina la momentul la care am considerat ca e bine ca vocea lui Liviu sa ramina proeminenta acolo si vocea mea, care devenise articulata, sa-si gaseasca o melodie proprie care s-a materializat in MaiMultVerde. Am facut asta pentru ca am crezut ca lucrurile nu pot fi schimbate numai de sus in jos, cum era la Salvati Delta, influentind decizia politica si modificind lucrurile la nivel politic. Mi-am dat seama ca trebuie sa lucrezi si de jos in sus. Si la nivelul asta, cind am inceput noi, nu erau multe organizatii de mediu care sa lucreze cu mase de oameni”, spune Dragos. In final, dupa toata aceasta perioada si dupa toate aceste transformari, marea realizare a lui Dragos este ca a devenit “mai om”. “Spun asta pentru ca imi plac mai mult oamenii. Inainte, nu prea era asa. Cu cit imi plac mai mult, inseamna ca ma plac mai mult pe mine si probabil ca si ei ma plac mai mult pe mine. Si asta e bine. Eu am refuzat, multa vreme, sa cunosc oamenii cu adevarat pentru ca le puneam etichete. Acum am acest exercitiu care ii descumpaneste pe unii. Cind intilnesc o lume despre care primul impuls e sa zic ca n-am nicio legatura cu ea, tendinta mea e sa explorez. Sa ma duc acolo, sa-i cunosc pe oamenii aia, sa fac ce fac oamenii aia si sa descopar umanitatea si acolo. Asa cum zicea Heraclit, sa vad ca si aici sint zei”.

(coverstory – needitat aici-  publicat in revista VIP, de subsemnata, pe 28 iunie 2010)

6 comments

You may also like

6 comments

tudor June 28, 2010 - 7:40 am

trebuia sa-i fii luat interviu aseara la rammstein, poate il lua cu lesin de la emotii

Reply
Andreea June 28, 2010 - 7:47 am

nush tudore. eu am fost la massive. rammstein good?

Reply
casandra June 28, 2010 - 7:46 am

genial. parca povesteste copilaria mea.
si f bine scris 😀

Reply
Andreea June 28, 2010 - 7:48 am

multumesc. u poor ppl with dreadful childhoods =)

Reply
Simina November 23, 2017 - 6:03 pm

Bravo, Dragoş! Ai surprins bine Sava! Oribil! Matro, Dinu etc. Profii aceia aveau un stil: nu făceau nimic la clasă, dar trebuia să te meditezi cu ei. Monstrum horrendum mirabile visu. Bine că s-a schimbat!

Reply
Simina November 24, 2017 - 10:51 am

Şi,apropo de trecut. Cei de la Sava nu ştiau că”fala strămoşască / pe strămoşi cinsteşte!”

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: