Elling si-un pic despre telefonul mobil

by Andreea

Am vazut filmul norvegian “Elling” anul trecut. “Elling” are o poveste lunga. Initial, a fost romanul “Frati de sange” scris de Ingvar Ambjornsen. Cartea nu am citit-o, din cate stiu nici nu exista tradusa in limba romana, iar in limba engleza nu am cautat-o. Pe urma, Axel Hellstenius si Petter Naess au dramatizat romanul pentru a-l pune in scena. In luna decembrie a lui 2009, piesa a ajuns si la Teatrul de Comedie din Bucuresti, iar vinerea care tocmai a trecut am vazut-o si eu.

Pana sa va povestesc despre piesa, va spun ca seria “Elling” este compusa din patru titluri: “Vedere din paradis” [1993], “Dansul pasarii” [1995], “Frati de sange” [1996] si “Iubeste-ma si maine” [1999]. In ceea ce priveste transpunerea cinematografica, puteti vedea ecranizarile romanelor “Frati de sange” [titlul sub care il gasiti e Elling] si “Dansul pasarii“, care precede “Frati de sange” [titlul sub care il gasiti e Mors Elling, adica Mama lui Elling] . Despre cel din urma titlu nu se stiu foarte multe pentru ca in afara de film, care n-a fost prea mediatizat, nu s-a mai facut nimic. In schimb, “Frati de sange” a fost nominalizat la Oscar in 2002 pentru cel mai bun film strain si-a primit o serie de alte distinctii, vreo 13 la numar, la diferite festivaluri.

Pe scena de la noi, Elling e interpretat de Marius Florea Vizante, iar Kjell Bjarne, prietenul lui Elling, e jucat de Sandu Pop. Piesa a fost regizata de Vlad Massaci. Elling si Kjell Bjarne s-au cunoscut la sanatoriu, in locul acela in care se duc sa se odihneasca oamenii obositi la cap. Elling este un tip anxios si fixist. Dupa moartea mamei sale este luat de autoritati si dus la sanatoriu. Kjell Bjarne e usor retardat. Dupa ce petrec impreuna trei ani de zile in locul cu pricina, autoritatile norvegiene considera ca sunt suficient de bine incat sa se reintegreze in societate. Astfel, primesc un apartament social in centrul Oslo-ului si bani de cheltuiala. Asistenul social care se ocupa de ei nu le impune prea multe conditii: sa-si faca cumparaturile, sa-si gateasca, sa iasa in oras si sa raspunda la telefon. Problema este ca lui Elling nu-i plac oamenii si nici la telefon n-are curaj sa raspunda pentru ca dupa moartea mamei sale, “telefonul a sunat fara incetare trei zile”. Pe de cealalta parte, Kjell n-are nicio problema cu noul stil de viata, cu atat mai mult cu cat principalul sau scop este sa se culce cu o femeie, situatie pe care, pana la varsta de 40 de ani, nu a cunoscut-o. Cei doi sunt ca Sarea si Piperul [de altfel, atunci cand isi cumpara doi pestisori, acestea vor fi numele pe care le vor primi] si impreuna trec prin situatii comice, majoritatea tinand simplu de interactiunea dintre cei doi.

In sine, piesa nu m-a fermecat, adica jocul actorilor nu mi s-a parut spectaculos, dar stiam tema, si-atunci, in cunostinta de cauza, am privit spectacolul cu aceeasi candoare cu care am vazut si filmul prima data.

Autorul romanului, Ingvar Ambjornsen, se ocupa in romanele sale cu predilectie de personajele marginalizate ale societatii. Ma rog, cam cat de marginal poti fi intr-o societate ca Norvegia in care reintegrarea persoanelor cu dizabilitati mentale tine de normalitate. “Nu aveam de gand sa scriu o serie despre Elling. Vroiam sa scriu o carte despre un om care ii manipuleaza pe cei din jur. In schimbul lui a aparut Elling, un erou de roman complet diferit de cel la care ma gandisem initial. De ce am scris mai multe carti? Pentru ca nu am scapat de el“, spunea Ambjornsen.

Despre telefonul mobil

Sunteti la teatru si, inainte de inceperea spectacolului, o voce va repeta sa va inchideti telefonul mobil. Va faceti ca ploua si nu-l inchideti. Nici macar nu-l dati pe silent. Daca totusi l-ati dat pe silent, sunteti o persoana atat de hiper-ultra-ocupata ca nu puteti sta intr-o vineri seara, timp de o ora si jumatate, fara sa va verificati tzar-tzarul. Astfel, pe cand eram la teatru, telefoanele au si sunat si au si dat, respectiv au primit SMS-uri. Unii dintre spectatori  chiar au parasit sala de spectacol, in mijlocul acestuia, CA SA VORBEASCA LA TELEFON. Eu as face un sistem prin care toti cei care sunt observati manuind telefonul mobil in timpul spectacolului sa fie spot-uiti cu un reflector. Pur si simplu sa se puna o lumina puternica pe fiecare spectator care nu poate avea bunul simt sa priveasca o piesa de teatru sau orice alt spectacol de la cap la coada fara sa nu-si verifice dracovenia telefonica. The light of shame!

Despre piesa de teatru Elling, pe care totusi vi-o recomand, a mai scris foarte frumos Cristina Balan pe hailateatru.ro.

0 comment

You may also like

0 comment

Irina January 26, 2010 - 8:54 am

Mai degrabă aş lua o măsură în genul celor împotriva huliganilor de la meciuri. Bilete nominale la teatru, şi dacă te prinde cu telefonul mobil, te trece pe “lista neagră”, iar data viitoare când vrei să mergi la spectacol, trebuie să predai telefonul la recepţie. Îl primeşti înapoi la finalul piesei (eventual în pauză) şi cu asta-basta!

Cred că o singură dată am umblat şi eu la telefonul mobil, pentru că mă suna în disperare maică-mea, şi mi-a fost frică să nu se fi întâmplat ceva; i-am trimis sms că sunt la teatru şi că dacă e urgent să-mi scrie înapoi. Am primit răspuns că îi era dor de mine 🙂

Reply
Andreea January 26, 2010 - 9:02 am

Lol, buna ideea. Chiar mai buna! 🙂

Reply
Irina January 26, 2010 - 9:02 am

PS. după ce-am citit părearea ta şi cea de pe hailateatru, cred că o să încep şi eu cu filmul.

Reply
coco February 5, 2010 - 7:46 am

Nu s-a gasit un afis al celor de la comedie? sa compari filmul cu spectacolul de teatru inseamna sa compari merele cu bananele. e o cu totul alta structura a textului. filmul e minunat, spectacolul – la fel. oricum e o alegere inspirata pentru repertoriul teatrului de comedie. bravo lor.

Reply
Andreea February 5, 2010 - 8:03 am

nu s-a gasit afis, sunt doar poze din piesa pe site-ul teatrului de comedie. n-am comparat filmul cu piesa. daca recitesti, o sa vezi ca spun de ce m-am dus la piesa – pentru ca stiam filmul. ma bucur ca amandoua ti s-au parut minunate.

Reply
cornelia February 14, 2010 - 10:47 am

Cred ca intentia de a scrie pe un site impresii despre ce-ai mai vazut prin oras, nu e rea. Dar, sunt curioasa totusi: ai ceva studii de specialitate, sau te mana doar dragostea pentru teatru si film? Dupa stangaciile de formulare si de structura ale articolului tau, pari foarte tanara. Sa nu te simti atacata, n-am avut intentia. Ai avut vreodata curiozitatea sa citesti cronici de film si teatru din revistele de specialitate din strainatate? Sau pe Gorzo, sau pe Leo Serban?

Reply
Andreea February 14, 2010 - 10:53 am

lol. nu am studii de specialitate. si de unde pana unde doar un gorzo sau un leo serban pot sa scrie despre toate astea? am scris pur si simplu cum am perceput eu si filmul, si piesa. e blogul meu unde scriu despre lucrurile despre care vreau sa scriu. adica tu, daca esti cu prietenii undeva, nu comentezi filme, piese de teatru, carti sau muzee pentru ca nu ai studii de specialitate? in logica a ceea ce spui inseamna ca toti oamenii care viziteaza alte orase si apoi vorbesc sau scriu despre cum li s-a parut ceea ce au vazut ar trebui s-o faca numai daca se pricep. asta-i o prostie.

Reply
Andreea February 14, 2010 - 10:56 am

dar de curiozitate, care sunt stangaciile de formulare si de structura? as vrea sa imbunatatesc si sunt deschisa sugestiilor. imi place ca atunci cand primesc o critica, sa primesc si solutia constructiva ca-n definitiv asta ma ajuta. merci.

Reply
cornelia February 15, 2010 - 8:36 am

de structura: vrei sa relatezi despre spectacol si te pierzi in amanunte nesemnificative despre film. Faci un amalgam confuz intre film si piesa de teatru, relatand la nimereala chestii pe care in spectacolul de teatru nu le vezi, doar le spun personajele, iar in film sunt doar flash-back-uri. Confunzi piesa cu spectacolul. Cand spui “piesa nu m-a impresionat” vrei sa spui “spectacolul” nu m-a impresionat. Stiu asta pentru ca faci referire la jocul actorilor, iar ei sunt parte a spectacolului, nu a piesei. Piesa e doar textul scris. I-am amintit pe cei doi critici tocmai pentru ca am intuit ca vrei sa te perfectionezi si sa treci de nivelul lui “Mie mi-a placut”. Chiar daca e blogul tau, iti trebuie o minima responsabilitate, o minima analiza, pentru ca e SCRIS. Crede-ma, e mai mult decat iesitul la o bere cu prietenii. Ce faci tu aici e cu pretentii. Iata, e deja cineva care s-a lasat influentata de tine, dorind sa mearga pe acelasi drum: intai filmul, si dup-aia spectacolul. Cat despre stil – teza la romana, clasa a saptea. Nota 7 la un liceu bun, 10 la unul de cartier. Sper sa te ajute ce ti-am scris.

Reply
Andreea February 15, 2010 - 8:44 am

sincer, nu ma ajuta foarte mult ce mi-ai scris. adica indicatiile tale sunt generalitati si intuiesc ca ai facut-o doar pentru ca te-am provocat. cine a spus ca mai intai vede filmul si apoi piesa e din gasca mea de prieteni, deci nu un strain. n-am niciun fel de pretentie. dar cred ca pur si simplu ti-a casunat, ceea ce iar e ok. in orice caz, ca simpla curiozitate, in ce calitate ar trebui sa-ti iau indicatiile de bune? tu ai studii de specialitate? esti profesoara de romana? adica imi doresc sa-mi fi recomandat toate cele de mai sus in calitate de … ceva, aceeasi pe care ai cerut-o si de la mine si pe care ti-am zis ca n-o am. numai bine!

Reply
cornelia February 16, 2010 - 7:24 am

nu sunt generalitati, decat daca esti lipsita de fair-play. Mai concret de atata ar fi sa-ti scriu eu articolul. Nu-ti dau indicatii, doar m-a iritat un pic tonul articolului, asta-i tot. Nu poti sa-ti dai singura seama daca am sau nu studii de specialitate? Eu cred ca poti.

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: