Este nevoie de un sat…

by Andreea

Omul a depasit stadiul familiei. Rolul acesteia s-a incheiat. As putea spune chiar ca a trait prea mult. Rolul familiei a fost deopotriva bun si rau. A ajutat omul sa supravietuiasca, dar i-a corupt mintea. In trecut nu exista insa alternativa. Nu puteai sa alegi altceva in locul ei. Viitorul ofera insa mai multe alternative.

Personal, am convingerea ca viitorul va oferi mai multe posibilitati. Daca se vor mai gasi oameni dornici sa isi intemeieze familii, ei vor avea libertatea sa o faca. Oricum, procentul lor va fi foarte mic. Chiar si la ora actuala exista probabil un procent de 1% din totalitatea familiilor care duc o viata armonioasa. Membrii lor cresc impreuna si nu cunosc conflictul. Parintii nu isi distrug singuri copiii. Sotia nu incearca sa isi distruga sotul, iar acesta nu incearca sa o distruga pe ea.

Din pacate, pentru majoritatea oamenilor familia este ceva urat. Daca veti intreba un psihanalist, acesta va va spune ca toate bolile mentale se nasc din cauza familiei. Toate psihozele si nevrozele au ca sursa familia. Din cauza ei, oamenii sunt foarte bolnavi. Din punctul meu de vedere, cea mai buna alternativa e comuna.

O comuna inseamna o familie lichida. Copiii apartin comunei, adica intregii comunitati. Intr-o comuna nu exista proprietati personale. Un barbat nu traieste cu o femeie decat daca acest lucru ii face placere. Cand cei doi nu mai simt iubire unul fata de celalalt, ei se despart fara resentimente. Intr-o comuna, copiii apartin comunitatii, lucru care va fi extrem de benefic pentru ei. Vor avea astfel mai multe posibilitati de a creste, caci vor avea mai multe modele. Intr-o familie obisnuita, copilul nu are decat o mama si un tata. Multi ani la rand, singurele sale modele de viata sunt parintii sai pe care va incerca, in mod natural, sa-i imite. Copiii isi imita intotdeauna parintii, perpetuand astfel la infinit aceleasi boli de care au suferit acestia. Devin copii la indigo ale parintilor lor. Procesul este extrem de distructiv…

Nu conteaza cine a scris randurile de mai sus. Sa spunem ca-s din ciclul “ce-a vrut sa spuna autorul”. Daca ganditi randurile astea cu inima si cu experienta si mai putin cu mintea, poate ceva veti intelege.

0 comment

You may also like

0 comment

Corina February 8, 2010 - 9:53 pm

Singura chestie cu care sunt de acord este ca familiile pot fi o sursa a diverselor tulburari psihice si ca in lumea noastra (si mai cu seama in Romania de tranzitie/ post-tranzitie, daca ma intrebi pe mine) famiile sunt adeseori disfunctionale. In ciuda disfunctionalitatilor insa, cred ca familia e una din cele mai minunate surse de protectie, iubire, si alte astfel de nevoi umane – chiar si familia imperfecta (ex: familia fara tata, cum e a mea de exemplu). Si nu cred ca asa-numita comuna poate inlocui familia… e nevoie de posesie, teritorialitate si 1-to-1… oamenii inca sunt astfel de fiinte, totusi. Si nu imi pare rau ca e asa.

Reply
Andreea February 8, 2010 - 10:00 pm

d-aia am si dat-o. mi se pare interesant to think about. de exemplu, unlike you, posesia si teritorialitatea ma scot, personal, din minti. try to own me and i’ll show you hell. si ma deranjeaza cand vad ca altii fac asta altora in egala masura.

Reply
Andreea February 9, 2010 - 8:18 am

Hahahaha! Nu intrebati un psihanalist! Asta e cea mai importanta chestie. 😛
Relatia mama-tata este foarte importanta pentru copil. De aceea nu cred ca o comuna ar fi sanatoasa, nu cred ca ne-am putea adapta gandirea unui astfel de stil de viata. Plus ca o mama nu poate sa-si lase copilul unei comune.
1. Barbatul alege femeia? Femeia alege barbatul? Cum hotarasc sa procreeze?
2. Femeia are indatoriri fata de acel copil? (ex. hrana, protectie etc)
3. Cine conduce comuna? (intotdeauna exista cineva cu rol de intelept… din istorie stim ca nu exista de fapt niciodata egalitate totala oricat de mult am dori acest lucru).
Oricine ar fi scris/gandit chestia asta mi se pare incompleta, necercetata si grabita.

ps. in romania suntem oarecum aproape de aceasta idee de comuna, in sensul ca avem ideea de familie extinsa apropiata si ajutor in cresterea copiilor. Bunicii, unchii si matusile ocupa un rol mult mai important in viata cotidiana a unui copil in Romania decat in alte tari.

Reply
Andreea February 9, 2010 - 8:21 am

Oricine ar fi scris/gandit chestia asta mi se pare incompleta, necercetata si grabita — fragmentul e parte dintr-o carte, nu e de sine statator; insa m-a interesat partea asta; o sa mai citez una azi.

Reply
Andreea February 9, 2010 - 8:30 am

am o curiozitate pentru tipii care citesc textul asta si sunt si intr-o relatie: va simteati mai liberi inainte sa fiti intr-o relatie? faceti adesea lucruri pe care nu vreti sa le faceti fiindca relatia va obliga? si daca da, de ce le faceti?

de fapt, intrebarea e valabila si pentru ele.

si ca o observatie, textul nu trebuie raportat la romania sau la orice alta tara. e un text de perspectiva. poate il puteti raporta la familia voastra, la cum au stat lucrurile acolo. adica ma intereseaza mai degraba ce credeti VOI despre asta apart from studies, and numbers, and cases.

Reply
Cosmin February 9, 2010 - 8:54 am

Cred ca le-a scris Huxley in Minunata lume noua, nu? 🙂 Acolo unde cuvantul “mama” era ceva obscen… Si bine le-a scris, caci cumva cred ca intr-acolo ne indreptam. Totusi, aia cu 1% din familii sunt fericite, c’mon. Am vazut destule exemple de familii functionale cat sa cerd ca procentul e mai mare de 1%, dar nu pot decat intui asta, la fel ca si autorul textului.

meh

Reply
Andreea February 9, 2010 - 10:58 am

nu e huxley! 🙂

Reply
Andreea February 9, 2010 - 10:30 am

Kretinel, eu nu as putea sa-mi las copilul unei comune. Ce-i drept nu am fost crescuta in spiritul asta… Dar mi-as dori ca eu si tatal sa fim personajele centrale ale copilariei lui. Am multa incredere in mine ca o sa-l cresc astfel incat sa-i fie bine pe viitor. :)) Si ca o sa-i las libertatea sa-si dezvolte o personalitate puternica. De fapt nu as avea incredere in altcineva deoarece stiu cat de greu si rau mi-a fost mie datorita influentelor pe care le-am avut cand eram mica outside my parents.
Oricum, nu imi pun niciodata intrebarea daca ma simt libera, daca eram mai libera in alta relatie sau inafara unei relatii. Atata timp cat sunt fericita si ma simt ok in relatia respectiva totu-i bine si frumos. Nu simt ca relatia ma obliga; atunci cand renunt la ceva ce as vrea sa fac este o hotarare pur rationala in care pun in balanta toate aspectele si repercusiunile iar in final ajung la concluzia ca mi-ar fi mai bine pe termen lung din motivele x, y si z daca as renunta la acel ceva decat daca as cauta placerea de moment. Pana acum nu am regretat nimic.

Cat despre text raportat la mine… e greu sa o fac. Cred cu tarie ca in fiecare familie exista elemente disfunctionale dar ca in general familiile sunt functionale. Cred ca generalizarile nu isi au locul si ca statisticile de genul 1% (atunci cand vorbesti de ceva mondial si nu iei si tu un esantion tangibil, restrans macar la o zona) sunt a big load of crap! In familia mea am avut acele elemente disfunctionale, am trait si perioade mai grele si am fost marcata de anumite lucruri insa
a. de la o anumita varsta am inceput incet incet sa gandesc pe cont propriu si sa ma analizez din ce in ce mai obiectiv. astfel incat am reusit (zic eu) sa inlatur eventualele influente nefaste ale copilariei.
b. dupa cum ziceam mai sus, daca as fi fost crescuta doar de parinti fara sa intre in viata mea sfaturi, pareri si idei de la bunici, vecini, invatatoare si profesori de religie mi-ar fi fost mult mai bine.
c. dupa adolescenta mi-am dat seama ca educatia facuta de ai mei a fost foarte ok, am inceput sa apreciez libertatea pe care mi-au dat-o si sa le apreciez suportul si incurajarile no matter what.

Eu cred in ideea de proprietate personala si ca aceasta te face mai fericit. Nu imi voi considera niciodata partenerul sau copilul proprietate personala (ei vor fi intr-o relatie cu mine), insa ma bucur la fiecare lucrusor pe care il consider al meu (de la ursuletul de plus, fotografii, dvd-uri, haine, carti pana la casa, pisici, laptop. Imi place sa personalizez, imi place sa stiu ca nu trebuie sa cer altcuiva.

Raman la parerea ca textul respectiv (asa cum l-ai dat tu) mi se pare necercetat. Mor cand vad chestii generalizate si prost cercetate. Oricat de filosofice ar fi. Imi place sa mi se puna in balanta toate aspectele cu cifre reale si documentate si apoi sa se faca o analiza. Singura reactie pe care mi-o creaza acest text este de respingere.

Reply
Irina February 10, 2010 - 12:28 pm

Imi aduc aminte cand eram mici ca eu eram foarte posesiva cu tine, vroiam sa fii prietena doar cu mine haha, si imi aduc aminte cat te scoatea din minti chestia asta :)) Eu am ramas asa posesiva, si tu – well, ai ramas Andreea. Sunt posesiva cu oamenii pe care ii iubesc, familia, si cu lucrurile care sunt ale mele. Poate e un defect, poate nu, cert e ca asa sunt si asta e.

Sunt de acord cu cealalta Andreea ca textul e o generalizare crasa, si mi se pare utopic. Mi se pare ca merge impotriva naturii umane. Poate ca cel care a scris asta ar fi fericit intr-o astfel de comuna, poate ca tu ai fi fericita (nu mi-e clar?) dar nu poti impune un mod de viata tuturor, doar pentru ca tie ti se pare foarte frumos. Mie imi place sa stau sa lucrez la matematica 30 de ore pe zi, dar nu imi fac iluzii ca toti ar trebui sa facem asta.

Iar ideea ca “Cand cei doi nu mai simt iubire unul fata de celalalt, ei se despart fara resentimente. ” este dupa parerea mea cea mai utopica propozitie din intregul text. Nu e chiar asa de simpla o despartire, si nu poate fi.

Reply
Andreea February 10, 2010 - 12:33 pm

:-)))

Am dat textul pentru ca mi s-a parut interesant. Si pentru ca, intr-un fel, stiam ca va genera un fel de neliniste in cititori ca si cand, daca pe undeva, autorul are dreptate, daca pe undeva cei din preajma noastra s-au simtit indatorati, obligati etc in raport cu noi din simplul motiv ca aveau o relatie cu noi si nu pt ca vroiau sa faca lucrul asta. personal, a face ceva din datorie mi se pare urat…nu stiu cum sa explic…poate am sa incerc sa fac asta intr-un text viitor. 🙂

si da, nu vroiai sa fiu prietena cu nimeni. i shall never forget this. hahahahaha 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: