Europa unita sau despre dragoste cu sila

by Andreea

Afisul din campania pentru referendumul de interzicere a minaretelor

Cred ca cu cat Europa incearca la nivel de Uniune Europeana si Consiliu al Europei si alte “comitii si comiteturi” sa aduca laolalta statele europene sub umbrela marii Europe, cu atat tarile tind sa fie mai individuale, mai nationaliste si mai precaute vizavi de cine intra in tara lor si ce vor cei care intra. Prin simpla observare a unor evenimente, trag concluzia ca exista o discrepanta intre guvernarea europeana [UE, CE] si ceea ce se intampla la nivel practic. Daca la nivel de guvernare avem de-a face cu indivizi, generic denumiti, open-minded, societatea, in schimb, este compusa din tot felul de oameni care s-ar putea sa nu fie mereu de acord cu ideea de bine, de compasiune si de toleranta asa cum sunt ele vazute “acolo sus, la nivel inalt”. Cred ca cu cat “nivelul inalt” incearca sa introduca un fel de-a gandi foarte liberal si orientat catre drepturile omului [campanii anti-discriminare, anti-violenta, anti-rasism, pro-tigani etc], cu atat unii oameni se simt mai presati ca niciodata sa gandeasca intr-un fel care nu le este propriu vizavi de subiectele enumerate mai sus si asta genereaza frustrare. Din simplul motiv ca nu toti oamenii sunt la fel. Deci nu toti gandesc la fel.

Un astfel de exemplu care arata ca drumul catre o Europa in care oamenii sa se iubeasca precum fratii este lung, anevoios si poate, in final, fara sens [dragoste de-a sila nu se poate] este rezultatul pozitiv al referendumului anti-minarete din Elvetia. In urma referendumului, 57,7% dintre cetatenii Elvetiei au aprobat interzicerea constructiei de minarete de pe teritoriul Elvetiei, acolo unde 4% dintre cetateni sunt de origine musulmana si unde existau, de fapt, doar patru minarete. Astfel, in urma rezultatului, Constitutia va trebui modificata si articolul 72 va trebui sa fie completat cu alineatul: “Constructia minaretelor este interzisa”. Si de la asta intervine dilema etica [si ce ma mai pasioneaza, in ultima vreme, subiectul asta].

Oponentii proiectului spun, pe buna dreptate, ca asta contravine libertatii de exprimare religioasa pe care orice stat democratic o garanteaza si ca interzicerea minaretelor genereaza sentimente de ura fata de comunitatea musulmana. Initiatorii proiectului, doua partide de dreapta, crestina si conservatoare, spun ca minaretele nu sunt decat expresia unei agresivitati islamice, a unei revendicari politico-religioase in sensul impunerii cu forta a legii islamice, Saria. Mai mult, Coranul nu prevede constructia de minarete ca dovada religioasa, deci ele, in contextul credintei islamice, n-au niciun sens. Point taken. Si atunci ce-ar fi corect de facut?

Islamismul este a doua mare religie in lume, dupa Crestinism. Dar PR-ul islamismului in lume e negativ. Cat despre Saria, legea islamica, feedback-ul e la fel de prost in conditiile in care ultimele stiri legate de asta vin din Somalia acolo unde gruparile islamiste extreme isi omoara femeile banuite de adulter cu pietre [in numele religiei, asa cum sustin].

Ca sa fie si mai amuzant, desi au spus “da” interzicerii minaretelor, elvetienii au respins interzicerea exporturilor de armament.

Voi ce parere aveti? Ce credeti ca au interzis de fapt elvetienii? Libertatea de exprimare religioasa sau ideea unei religii a carei imagine este una profund negativa in contextul in care subiectul “islamizarii Europei” revine, cand si cand, ca un bau-bau in temele de discutie?

0 comment

You may also like

0 comment

Corina November 29, 2009 - 7:53 pm

Parerea mea ca toate sentimentele anti-Islamice n-au nimic de-a face cu religia. Elvetienii nu sunt mono-religiosi si crestini ferventi; insa statul bunastare, in Elvetia ca si in alte parti ale Europei, se simte amentintat de aceasta entitate, numita “altul/ altii/ celalalt/ ceilalti” intruchipata de musulmani. “Vin in tara noastra, fac copii multi pe care asigurarile noastre sociale si spitalele platite din taxele noastre ii intretin, nu invata limba, nu muncesc, etc”. Elvetienii sunt o societate multiculturala – scoring best pe diverse scari care evolueaza gradul policitilor publice multiculturale. Dar si-au integrat bine partile vechi din societate, vechile minoritati, nu minoritatile noi. Daca est europenii ar avea o cultura care sa insemne afisari publice vizibile a respective culturi/ religii, atunci ar fi suparati si pe noi. Din pacate, nu e o chestie de cultura, ci o chestie de economie, de abuzare a discursului politic, etc. Din pacate prezenta peste tot in Europa.

Reply
Andreea November 29, 2009 - 8:32 pm

Deci, de ce au votat elvetientii pro referendum pana la urma?

Reply
Corina November 29, 2009 - 8:54 pm

Din cauza exploatarii anxietatilor economice ale elvetienilor de catre partidele nationaliste care au inflamat discursul asta cultural, prin intermediul unei campanii puternice in media (going on for ages, nu de acum). Economia elvetiana nu o mai duce asa de bine, partidele traditionale nu prea sunt in stare sa tina in frau declinul economic, asa ca se gasesc niste baieti destepti care vor sa acceada la putere si/ sau sa ramana acolo si exploateaza arma cea mai facila – dam vina pe ceilalti pentru propriile noastre neputinte, ne exacerbam sentimentul de self-pride si accentuam diferentele noi – ei.

Reply
Andreea November 30, 2009 - 8:03 am

Am inteles. Dar nu prea vad ratiunea economica a votantului atunci cand a spus ‘da’ la referendum. Repet, cred ca daca oamenii au votat, au facut-o raspunzand la mesajul cultural al campaniei, anume ca Islamul=threat. Ce sta in spatele campaniei, ce spui tu adica, cred ca e povestea paralela. Cum ziceam, eu ma intreb daca, in realitate, elvetienii, si nu numai, simt ca o amenintare cultura musulmana. Do they?

Multumesc pentru raspunsuri 🙂

Reply
clara November 30, 2009 - 3:57 pm

eu as zice ca are o legatura si cu intentia turciei de a se alatura UE – care a cam inspaimantat niste natiuni, unde unul dintre argumentele contra ar fi faptul ca Turcia ar putea fi primul stat non-crestin din UE… plus ca Germania are mari probleme atat cu discriminarea cat si cu emigrantii din Turcia si Europa s-a cam luat dupa ei.

Reply
Andreea December 1, 2009 - 9:58 am

inteleg. e ciudat totusi cum, desi UE are diversitatea ca punct fundamental, in practica tocmai asta sperie. sau diversitatea asta sperie doar cand vine vorba de religie?

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: