Femei care trăiesc pe stradă

by Andreea Vasile

Femeia din imaginea de mai sus se numește Kailah și trăiește pe stradă. Am văzut-o prima dată în filmul scurt, dar de impact realizat de Bustle. E un film despre femeile care trăiesc pe stradă și despre cum reușesc să se descurce, în fiecare lună, cu ciclul menstrual și igiena intimă. A fost prima dată când m-am gândit că printre multe alte probleme pe care aceste femei le au, aceasta e încă una dintre ele, poate printre cele mai neplăcute și sâcâitoare.

Așa că ce faci atunci când nu ai bani pentru absorbante? Creativitatea te ajută, în mod sigur, să vii cu soluții care să te scoată din impas și sunt sigură că azi, în România, multe femei găsesc în continuare astfel de soluții chiar dacă nu trăiesc pe stradă. Sărăcia e o problemă care afectează, conform statisticilor, aproape 40% din populația țării noastre. E imens! Gândiți-vă, deci, că printre acești oameni sunt femei pentru care 10-15 lei pe lună pentru un pachet de absorbante sunt un lux pe care nu și-l permit.

Prietenul meu lucrează într-o organizație non-guvernamentală și, recent, la locul său de muncă s-au strâns bani pentru a cumpăra lapte și ouă unor copii dintr-un centru de plasament din București care-n ultimele luni ale anului trecut rămăseseră fără fonduri de la stat. În fiecare săptămână, Adrian cumpăra ce i se solicita de la centru, apoi le ducea acolo.

o-LAURA-EPSTEINNORRIS-facebook.jpg

Într-una dintre săptămâni m-a sunat din supermarket să mă întrebe care este diferența dintre absorbante, ce înseamnă de zi, ce înseamnă de noapte și cum să știe ce să cumpere. În săptămâna respectivă, de la centru a primit solicitare să cumpere absorbante pentru fetele de acolo pentru că, iată, în viața reală, nevoile de bază ale unui om, în general, sunt cu mult mai variate și, uneori, neașteptate. După ce l-am lămurit, Adrian a cumpărat ceea ce trebuia și cu toate cumpărăturile s-a dus, din nou, la centru.

Recent, pe Facebook, am citit despre ”Pe Stop – un 8 martie mai demn”. E o campanie prin care o mână de le ajută pe femeile care trăiesc pe stradă să aibă absorbante în fiecare lună. Cu ajutorul donațiilor noastre, organizatoarele pot strânge astfel banii necesari pentru cauza lor. Cu toate că ele și-au propus să strângă 1.000 lei în 30 de zile, suma strânsă în numai câteva zile a depășit 10.000 de lei. Și-au mai rămas alte 24 de zile de campanie! Este prima astfel de cauză vizibilă despre care aflu în România și, deci, vă încurajez și pe voi să donați.

home

Personal, cunosc și vorbesc constant cu o singură femeie care trăiește pe stradă, de ani de zile, în cartierul în care locuiesc. E ca o vecină pentru că suntem mulți care îi dăm mâncare și, uneori, bani. Deși, față de alte femei care trăiesc pe stradă, ea face asta într-un cartier decent și-ntr-un loc sigur în care toată lumea o cunoaște, starea ei s-a degradat vizibil de la an la an. Și nu a fost nici ea ferită de reaua voință a unora, de amenințări cu bătaia sau de batjocura gratuită a celor care găsesc în a râde de ea sau în a o sâcâi un prilej de distracție.

Așa că data viitoare când vedeți o femeie care trăiește pe stradă și care vă atrage atenția, o puteți întreba pur și simplu dacă are nevoie de ceva de la voi. Eu evit să dau, de obicei, bani oamenilor pe stradă, însă nu ezit să le cumpăr mâncare, obiecte de igienă și chiar alcool sau țigări, dacă asta își doresc și îi ajută, măcar temporar, să se relaxeze.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: