Femeie, rămâi sănătoasă!

by Andreea Vasile

Cele mai multe femei, la fel ca și cei mai mulți bărbați români, ajung în stadii critice ale unor boli pentru că le descoperă prea târziu. Asta pentru că, la noi, nu există, printre multe altele, nici educația în ceea ce privește prevenția: te duci regulat la medic ca să nu ai de tras însutit când situația e atât de rea încât, uneori, nu mai ai ce să faci. Mă refer, desigur, măcar la acele analize de sânge clasice anuale și la controlul inimii. La femei, se adaugă, bineînțeles, controlul ginecologic, o dată la șase luni, mai ales că doar în 2014 au fost depistate, în România, peste 4000 de cazuri noi de cancer cervical, conform OMS. Despre asta am scris aici.

Azi, pe 28 mai, este Ziua Internțaională de Acțiune pentru Sănătatea Femeii, iar laboratoarele Synevo și farmaciile Sensiblu au gândit un proiect de prevenție în rândul femeilor foarte mișto. Totul pleacă de la studiile care arată că 8 din 10 femei au la un moment dat în viață lor o tulpină HPV. Din păcate, în România, zilnic, 9 femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, iar 6 din ele mor în cele din urmă. Regretabil este, o spun încă o dată, că aceste situații ar putea fi rezolvate din fașă dacă femeile s-ar duce măcar o dată pe an la controlul ginecologic.

laugh

Din cauza acestor cifre alarmante și cu ocazia zilei de 28 mai, Synevo a dat drumul pe piață la 3 pachete de screening la prețuri mai mult decât avantajoase astfel încât tu, femeie, să rămâi sănătoasă. Astfel, Pachetul de Prevenție Complet (180 lei cu voucher), Test HPV pentru toate tulpinile cu risc înalt (150 lei cu voucher) și PAP robotizat în mediul lichid (65 lei cu voucher) sunt cele trei propuneri pentru orice femeie care vrea să stea liniștită în privința sănătății.

Voucherele de reducere se iau din farmaciile Sensiblu, deci întreabă de ele acolo. Apoi, tot ce trebuie să faci e să găsești cel mai apropiat centru Synevo din oraș și să te asiguri că au centru de recoltare pentru Papanicolau și alte probe ginecologice. Te poți duce în centru fără programare, arătți voucherul pe care l-ai ales și ai parte de toate procedurile aferente.

Partea și mai tare e că rezultatele sunt cât se poate de exacte și este eliminată orice eroare deoarece, așa cum scrie și pe voucher, probele se lucrează pe o platformă complet automatizată și robotizată.

portrait

Rezultatele oferite se pot citi ușor și poți vedea clar dacă rezultatele sunt negative sau, în cazul în care rezultatul este pozitiv, bineînțeles că ești îndrumat către medicul ginecolog.

Oferta este valabilă până la sfârșitul anului așa că profită de ea fiindcă e păcat să nu ai parte de cea mai înaltă tehnologie la prețuri accesibile când vine vorba despre sănătate. Eu am optat pentru Pachetul de Prevenție Complet pe care îl voi folosi la toamnă, atunci când este timpul să-mi fac al doilea control ginecologic din an.

 

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: