Ea s-a mutat înapoi în Londra, unde ocupă, de aproape două luni de zile, poziția de Global Creative Director Diageo, în cadrul agenției Geometry. Gabriela Lungu este una dintre cele mai cunoscute femei din România din industria MarCom, care s-a remarcat prin creativitate, atitudine și unicitate. De câțiva ani, ea ”joacă” pe scenele internaționale ale industriei.
Mai puțin cunoscută marelui public, dar foarte familiară industriei de publicitate, PR și marketing din România și din străinătate, Gabriela Lungu are energie cât 10 oameni la un loc și capacitatea cameleonică de-a se reinventa atunci când situația o cere sau când însăși Gabriela simte că e momentul pentru experiențe profesionale noi.
Cu toate că în România înființase și conducea una dintre cele mai cunoscute agenții de PR, The Practice, Gabriela a făcut un salt în necunoscut în urmă cu șase ani și a plecat să-și testeze forțele și cunoștințele pe pământ străin, la Londra, în Marea Britanie. A lăsat ce-a construit aici pe alte mâini manageriale și-a plecat la britanici. A fost primul pas către noi aventuri profesionale, marcate de responsabilități noi, roluri la nivel global și un du-te-vino prin toată lumea plus propria agenție de consultanță în transformare creativă, Wings Creative Leadership Lab.
Despre toate aceste călătorii și ce a învățat din ele, dar și despre noua poziție globală pe care o are și despre relația cu soțul ei, Răzvan Căpănescu, am vorbit cu Gabriela în interviul următor.
Tocmai te-ai mutat, din nou, în Londra. Cum e să revii aici?
Am revenit la Londra pentru că e orașul meu preferat și pentru că, în acest moment, cred că aici este cel mai bun loc pentru mine din punct de vedere profesional. Noul job de la Geometry a avut și el un rol important. La fel cum un un rol l-au avut și planurile mele cu Wings, firma pe care o am de aproape doi ani.
A mers foarte lin revenirea – chiar neașteptat de lin. Ajută când ai deja cont bancar, când ești deja înregistrat ca rezident, când ai o mulțime prieteni. În plus, m-am mutat iar în Notting Hill, un cartier în care am locuit doi ani, în trecut, și care mi-e, deci, foarte cunoscut.
Ca străin din est sau ca femeie în poziție de conducere nu era deloc ușor
Prima dată când ai locuit în Londra, ai fost UK & EMEA Chief Creative Officer la Weber Shandwick și, apoi, Creative Partner la TBWA/London. Cum a fost experiența în aceste două roluri și de ce ai renunțat, în final, la ele și te-ai mutat la Praga, unde locuiește soțul tău?
Ambele experiențe au fost foarte bune din punct de vedere profesional, dar dificile în plan personal. Am avut foarte multe reușite, dar mediul de lucru nu a fost dintre cele mai sănătoase. Atunci nu se discuta ca acum despre diversitate și incluziune și, ca străin din est sau ca femeie în poziție de conducere, nu era deloc ușor.
După câțiva ani am decis să revin în București – era exact după Colectiv, când lucrurile păreau că se schimbă acasă. Eram foarte dornică să contribui la schimbare. Entuziasmul mi-a trecut însă rapid când, la alegerile locale din București, a câștigat PSD. Am fost atât de dezamăgită. Am decis atunci să plec iar și a urmat Praga.
La Praga ai și înființat, din nou, un business al tău, WINGS Creative Leadership Lab. Ce este WINGS?
Wings este o firmă de training și consultanță în “creative transformation”. Lucrez cu liderii firmelor din MarCom și îi ajut să ridice nivelul creativității în companiile lor. Zbor peste tot în lume – am avut proiecte pe patru continente, din Goa în San Francisco, din Moscova în Cairo.
Creativitatea a devenit un buzzword pentru foarte mulți CEOs, fiind cotată ca mai relevantă pentru business decât viziunea sau rigoarea
Care e viziunea ta în ceea ce privește creativitatea și cum arată ea pentru cei mai mulți oameni cu care te întâlnești?
Eu văd creativitatea ca pe o unealtă vitală pentru business, mai ales în MarCom. Când companiile pun creativitatea în centrul activității lor, își ating obiectivele mai eficient, au un mediu de lucru mai efervescent și oameni mai motivați. Creativitatea a devenit un buzzword pentru foarte mulți CEOs, fiind cotată ca mai relevantă pentru business decât viziunea sau rigoarea.
În România, în premieră anul acesta, nu a fost acordat niciun mare premiu sau Grand Effie la premiile Effie. Deci nicio campanie de marketing nu a fost considerată suficient de bună să merite premiul. Cum se vede din piața internațională piața românească de publicitate?
Din industria internațională, România nu se vede mai deloc. Suntem o piață mică, cu bugete mici și, deci, e cumva firesc să nu contăm prea tare. Cu excepția unor scurte momente când agențiile românești reușesc să ia vreun premiu internațional fantastic, nimeni nu se gândește la România și nici nu vorbește despre ea. Creativitatea e singura care ne face interesanți, din când în când.
Primii ani în străinătate au fost cei mai dificili din viața mea
Ești în permanentă mișcare și, cu toată deschiderea pe care o ai, când ai făcut tranziția București-Londra prima dată, a fost totuși un pas în necunoscut. Cum a fost, la acel moment, această tranziție la nivel profesional și personal?
Am plecat din țară în 2013, când am simțit că am reușit suficient de multe acasă și, deci, că am nevoie de o scenă mai largă pe care să mă desfășor.
Aveam 36 de ani, condusesem un birou local al unui grup internațional, Ogilvy PR, și lansasem și condusesem cu succes propria mea firmă, The Practice. Nu voiam să “mă liniștesc”, simțeam nevoia unei noi provocări.
Primii ani în străinătate au fost cei mai dificili din viața mea, dar și anii în care am crescut cel mai mult – ca om, ca profesionist.
Cum te antrenezi pentru creativitate și cum îți ții rotițele în mișcare astfel încât ideile pe care le generezi să nu fie doar bune, ci și eficiente? Mă gândesc aici, în mod special, la rolul pe care l-ai avut la TBWA, Global Advertising Agency of The Year în 2018, cunoscută pentru filosofia lor ”disruption”, unde ideile ”crețe” erau căutate…
O să încerc să rezum în câteva cuvinte după ce mă ghidez:
- Curiozitate
- Dorința de a îmbunătăți constant – mai curajos, mai eficient, mai … fun
- Concentrarea pe business, cu creativitea ca “unealtă” și nu ca scop în sine. Cred cu tărie că ideile nu vin din inspirație, ci din “transpirație” – cu cât muncești mai mult să înțelegi mai bine clientul și consumatorul, cu atât ai mai multe idei noi și relevante.
La TBWA\London eram singurul director de creație femeie din toată agenția. Și, o vreme, și singura femeie din tot departamentul de creație
Tu susții rolul femeilor la locul de muncă în industria din care faci parte și vorbești despre asta de câte ori ai ocazia. De ce ți-ai însușit această misiune și care sunt problemele femeilor din industrie?
Directorii de creație femei, mai ales în pozitii de top, ECD/CCO, roluri regionale și globale continuă să fie rare excepții de la regulă. Acum cinci ani erau sub 3%; azi am ajuns pe la 15%. În PR în Londra, la sute de agenții, sunt sub 10 femei Creative Directors. La TBWA\London eram singurul director de creație femeie din toată agenția. Și, o vreme, și singura femeie din tot departamentul de creație.
Tot ce se scrie despre subiectul cauzelor și efectelor discriminării de gen din industrie, cu intenție sau neintenționat, e adevărat. Cum, deci, să nu-mi doresc să schimb acest lucru pentru mine însămi și pentru orice altă femeie? Nu poți pretinde schimbare dacă nu faci nimic pentru asta.
Mă reîntorc la rolul pe care-l ocupi acum, Global Creative Director la Geometry UK. Ce vei face în acest rol?
Lucrez pentru contul Diageo – branduri pe care toată lumea le cunoaște: Guinness, Baileys, Gordon’s, Tanqueray, Pimm’s, J&B . Suntem agenția care face partea de brand experience (activation, experiential, shopper) pentru aceste branduri. Rolul meu e să conduc echipa de creație – mai ales pe cea din Londra, unde este think-tank-ul global, dar și din piețele locale, unde activăm pentru Diageo. Abia am început și îmi place deja foarte mult. La Geometry am întâlnit oameni chiar deosebiți: deschiși, prietenoși și foarte profesioniști.
Tu ești la Londra, soțul tău e în Praga, tot în muncă creativă, și cam așa au fost ultimii voștri ani după plecarea din România. Cum este să locuiți în orașe diferite?
N-o facem cu usurință, dar cu optimism și încredere, da! Și cu mult efort conștient, cu iubire și grijă unul pentru altul, cu multă înțelegere și entuziasm pentru carierele noastre și pasiunile noastre individuale.
Facem asta știind că avem o relație foarte solidă, specială, pentru a ne simți împliniți și dincolo de relația noastră, nu numai în relație. Când oamenii sunt fericiți cu ei înșiși, au mult mai mult de oferit și în cuplu.
Pentru că amândoi sunteți pasionați de călătorii, unde vă propuneți să ajungeți anul acesta?
Ne dorim să ajungem în Australia și Noua Zeelandă și acolo o să și mergem cel mai probabil în următorul an. Sunt printre puținele destinații importante în care n-am ajuns. Vara asta e însă despre Franța, Grecia și Italia, vacanțe scurte, dar multe, ca să-mi pot vedea soțul cât mai des. O vară frumoasă tuturor!