Ghidul locatarului

by Andreea

La inceputul saptamanii, s-a dat prin ziare stirea ca numita Crina Matei, cantareata/actrita si party human being, e restanta la intretinere, desi conduce o super masina, are super toale si-o arde pe la super petreceri. Informatia zicea ca nu si-a mai platit intretinerea de 8 luni de zile si asta a iesit la suprafata dupa ce administratora de bloc a lipit la intrare o hartie pe care scria ca numita C.M. e restanta si tot tacamul. Crina s-a enervat pentru rusinea produsa si a sarit la bataie cu administratora sau ceva de genul. Restul e can can, cum ar zice reclama.

Ceva asemanator, dar cu bataie mult mai lunga, s-a petrecut si la noi in bloc. Pe scara C (eu stand la B) a stat pana de curand o familie – mama, tata, doi copii si-un adorabil labrador- care avea mereu restante, desi avea masina, avea toale tari, pleca in vacante smechere si asa mai departe. Asa vuia blocul si cu blocul nu te pui, caci, dupa cum va tot spun, media de varsta fiind de 70 de ani, bunicii nu pierd nimic. N-au fost putine datile cand administratora s-a dus la familia rau platnica sa traga de ei cu intretinerea si blestemele batranilor probabil ca i-au fugarit de multe ori, dar nu prea i-au ajuns niciodata. Acum, familia s-a mutat trei blocuri mai departe de noi si a lasat o restanta la intretinere de 11 milioane, motiv de barfa, de cearta si de si mai multa ocara printre vecini pentru mult timp de-acum inainte.

Apartamentul respectiv a fost vandut si noii locatari au inceput de doua saptamana sa bata in pereti. Si, de-atunci, nu se mai opresc. Adica au batut cat eram eu aici, pe urma eu am plecat 8 zile la Manchester si cand m-am intors au continuat sa bata. Orarul e lesne de-nteles – incep la 9 – 10 in fiecare zi si se mai opresc la apusul soarelui. Acum, pentru mine cateodata e bine, cateodata e rau. Bine cand nu-s acasa, rau cand sunt, evident, si cel mai adesea sunt ca d-aci tastez, si scriu texte, si-n principal lucrez. O sa ziceti ca-n conditiile date sa-mi iau laptopul sa ma duc sa scriu prin vecini. As face-o numai ca ultima data cand am incercat sa produc munca intelectuala la Van Gogh n-am facut decat sa beau un frappe si sa ma uit la doi caini care se cotaiau pe trotuar fiindca nu am reusit sa ma concentrez. Nu pot sa scriu in public si pace.

Intorcandu-ma la noii vecini, pe care inca nimeni nu i-a cunoscut, problema e ca au angajat muncitorii astia care-si fac treaba cu sarg de doua saptamani, insa n-au anuntat nici ca urmeaza sa fie haos, nici n-au cerut voie, nici nu s-au anuntat cu harmalaia. Nimic. Deci lumea e-n principal suparata ca nou venitii in comunitate au sosit cu palma-n cur. Atitudine care nu le va aduce multe bucurii. Lumea e furioasa si-i asteapta cu priviri pline de venin si vorbe pe masura.

Dimineata, nu stiu cum, mai multi batrani s-au coalizat in curtea blocului in timp ce din apartamentul cu pricina, nimic nou, bam-bam-bam, domnul Ianches, de pe scara mea, de la etajul doi, a inceput sa tipe ca e inadmisibil, ca cine-s vecinii astia, ca da el de ei, ca iar e el cel care trebuie sa ia atitudine, mereu el, mereu el, uf. A sunat la astia la interfon, muncitorii aiurea, nu i-au deschis. A tipat iar prin curte, dar degeaba. Muncitorii sigur il ignorau ca era imposibil sa nu-l auzi indiferent de cat de prins erai in ciocane si dalti.

Din cate stiu, pana sa plec, hotarasera sa-i dea misiunea contactarii noilor vecini deja urati administratorei. Sa-i gaseasca ea si sa se spele cu ei pe cap. Ah, da, si-n caz ca nu, sa le opreasca alora apa.

Nu stiu cum s-a terminat.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: