Hărțuire în Piața Romană

by Andreea Vasile

Multora ni s-a întâmplat să mergem pe stradă și să fim agresați, în mod direct, cu insulte sau cuvinte obscene aruncate aiurea. Ca femeie, treci prin asta cu mult mai des decât un bărbat, dar în majoritatea cazurilor fața de Doamne-ajută a celui care agresează te face să treci mai departe și să-l lași, cum se spune, în plata Celui de Sus. Însă prin ce am trecut eu aseară a meritat tot circul pe care l-am făcut în mijlocul Pieței Romane.

*

Mă duceam spre gura de metrou de la coloane să mă întâlnesc cu o prietenă. Acolo, pe balustradă, cu alți doi bărbați, stătea el: un bărbat pe la 50-55 de ani, în echipament de biciclist, brunet, tuns foarte scurt, cu barba abia mijită. Pentru aceia dintre voi care sunt atenți la ce e în jur atunci când merg pe stradă, ăsta e un personaj cunoscut în oraș pentru că bătând străzile-n șa e ipostaza în care îl poți întâlni cel mai des. De pildă, eu îi știu fața de când eram în liceu, dar și purtarea, anume că strigă după femei vrute și nevrute.

*

Haha, arăți ca ciocănitoarea Woody!, aud ieri, culmea, la câteva minute numai după ce căștile de la MP3 mi s-au stricat, deci zero muzică. Poate d-aia s-au stricat, ca să pot să fac față celor ce aveau să urmeze …

Îl recunosc pe bou, dar trec. Și-n timp ce trec de el, mai aud o dată că-mi spune ciocănitoarea Woody, și știți cum e când auzi cu încetinitorul în minte o voce care spune: Întoarce-te, confruntă-l! Și asta am făcut. Pe călcâie am dat cale întoarsă și m-am oprit în fața celor trei.

Ție nu îți e jenă? Te știu din vedere de peste 8 ani de zile și tot mitocan ești. Arăți a bărbat în toată firea, dar cred că ai creierul cât o nucă fiindcă nu-mi explic ce fel de bărbat adevărat hărțuiește femei pe stradă … Discursul meu începuse pe un ton ferm, mediu ca volum.

Ce grasă ești, hă hă! Ți-e cam foame …, continuă el.

Uite ce e, tu mă insulți pentru că ești în apărare acum, nu te așteptai să mă opresc și să-ți spun toate astea, crezi că o femeie trece pur și simplu când aude rahaturile tale pentru că se intimidează. Dar cu mine ți-ai găsit nașul, eu nu plec nicăieri, ba chiar mai stau aici să-ți spun ce bărbat penibil ești.

Du-te-n pizda mă-tii…, și a urmat un val de înjurături pe care n-are sens să le redau.

Ești o scursură penibilă, prietene. Mai bine ia-ți bicicleta și du-te …

În jurul nostru era lume pentru că fără să-mi dau seama, restul de replici i le-am spus foarte tare așa că oamenii erau ca la circ, ceea ce m-a bucurat pentru că voiam să atrag atenția asupra lui. M-a făcut grasă, proastă, m-a înjurat, însă fiecare insultă i-o întorceam spunând un adevăr despre el.

Îmi cer iertare pentru prietenul meu, spune unul dintre cei trei.

Uite ce e, zic, nu trebuie să-ți ceri tu iertare că e ăsta mitocan. Gândește-te numai că prietena sau fiica ta trec pe lângă una ca ăsta cu care tu stai acum și râzi că ți se pare amuzant ce debitează și că lor le spune una, alta. Nu ți-ar veni să-i rupi capul? Eu cred că da.

Am plecat încărcată de adrenalină și cu părere de rău că n-am poză cu individul că sigur unii dintre voi îl știți din vedere. Repet, e o figură recognoscibilă, un infatuat cu pretenții, în realitate un amar, un acru, un neiubit.

*

Merită să te aperi? DA. Sunt situații în care să ții piept vreunuia d-ăsta înseamnă să răzbuni, într-un fel, toate răutățile spuse până atunci altora. Nici măcar nu m-am oprit pentru mine, aș fi putut să ignor, ca-n multe dăți, lucrurile auzite, însă DE CE s-o fac în cazul ăsta? Îl știam pe individ și, probabil, am fost cea care a trebuit, după 8 ani de zile, să se oprească și să-i arate o oglindă.

Sick Puppies – You’re going down

24 comments

You may also like

24 comments

Ariel Constantinof September 16, 2012 - 8:27 pm

Băi, Woody, tot respectul! 🙂

Dacă zici că-i aşa ciclist poate-l ştiu şi eu. Tare aş vrea să-i văd moaca. 😀

Reply
legazone September 16, 2012 - 8:34 pm

Ma bucur ca am dat pentru blogul tau, nu numai ca ai luat atitudine, tot respectul pentru acest fapt, precum si pentru faptul ca am mai gasit un blog simpatic.

Ma pregatesc sa imi redeschid blogul, dupa vreo 2 ani de pauza, si cautam bloguri care sa merite citite, sa fie interesante .You made my day

Reply
Andreea September 16, 2012 - 8:35 pm

ma bucur, legazone! 🙂

Reply
Simone September 16, 2012 - 8:39 pm

Bravo, Andreea! Nu stiu daca as fi avut curaj sa ma opresc, dar e un gest demn de urmat in cazul in care ni se intampla de-astea…

Reply
Simone September 16, 2012 - 8:40 pm

Bravo, Andreea! Nu stiu daca as fi avut curaj sa ma opresc, dar super fain ca ai facut asta, poate i-ai pus pe ganduri macar pe prietenii individului…

Reply
Andreea September 16, 2012 - 8:42 pm

multumesc! daca ei n-au rusine sa fie nesimtiti, noua de ce sa ne fie rusine sa fim civilizati?

Reply
monica September 16, 2012 - 8:46 pm

Am citit această… nici nu știu cum s-o numesc. LECȚIE?… ATITUDINE?… REALITATE?…
Oricum ar fi, nota 10+!
Ne-am și neam săturat de scursuri!!!
Vreau oameni de calitate!

Reply
Andreea September 16, 2012 - 8:48 pm

multumesc! stiu ca exista perceptia de-a nu te pune cu nebunii. dar tocmai asta e. ca el nu era nebun, sunt oameni fara constiinta, rataciti, naiba stie ce e in capul lor, dar merita un reality check din cand in cand. am oglindit ce mi-a aratat. atat ,)

Reply
Ruxe September 16, 2012 - 9:35 pm

Il cunosc si eu de mai bine de 15 ani… este retardat fara speranta ca-si va reveni! Am avut la un moment dat discutii aproape zilnice cu el… pt ca treceam prin zona Piata Romana zilnic si il intalneam foarte des si pentru ca am avut tupeul sa-i raspund la comentarii… ai zice ca pe masura ce trece timpul peste el ii mai vine mintea la cap dar constat, nu cu prea mare surprindere insa, ca nu e cazul. :))) o sa-i fac o poza data viitoare cand il vad si o sa il fac “celebru” 😉

Reply
Florin September 16, 2012 - 10:34 pm

eu dupa a doua replica ii descarcam rapid un pepper spray in nas, sa-l pun in contact cu propriile sentimente, mai ales cu alea nasoale. 🙂

Reply
Andreea September 17, 2012 - 4:58 am

Ruxe, daca faci poza, trimite-mi-o si mie, te rog. Sa o pun si eu aici. Plus ca mai am o idee. Hehe. Ma bucur ca ai scris ca si tu ai avut de-a face cu el, sper s-o mai faca si altele.

Florin, n-aveam pepper spray dar cuvintele drepte dor mai tare decat piperul deci zic c-a fost bine cum a fost. 🙂

Reply
alex September 17, 2012 - 6:30 am

Din punctul meu de vedere tu ai gresit, numai un om arogant se decide sa ii puna “oglinda in fata” e ca si cum ai face misto de un om cu sindromul down, l-ai alimentat cu energie, i-ai dat atentie. Ai facut scandal “aratand” celor din jur cine e. Chiar crezi ca oamenilor le pasa de ….. circul tau?

Daca e pe jumatate omul pe care l-ai descris, tu esti mai slaba decat el nu crezi? Poate are discenramantul unui copil de 15 ani.

Oameni de genul asta ori ii ajuti ori ii lasi sa se ajute singuri, dar nu te apuci tu sa faci pe justitiarul de la Romana, ai facut asta pentru tine din fudulie si egoism, nu ai avut niciun sentiment pozitiv in spate decat sa raspunzi acelei voci din tine si sa il confrunti.

Iar acum postezi asta online si prin felul in care scrii denota ca a avut un impact mai puternic evenimentul decat o recunosti altora sau chiar tie. Nu ai schimbat nimic in el, chiar crezi ca el nu a dormit bine avand mustrari de constiinta?

Niciodata nu am inteles atitudinea asta justitiara. Am o intrebare, daca era 3 AM si nu erai decat tu si grupul lor, ai fi facut ceva? Evident ca nu. Nu spun ca e ok ce face un astfel de om, dar argumentele tale se aseamana cu mentalitatea unei casnice care are o opinie despre orice, indiferent de situatie.

As merge cu trimitere la Obregia pentru fiecare tampit care imi adreseaza insulte gratuite, daca ar fi sa simt ca ma afecteaza ce spune.

P.S. femeile nu sunt mai hartuite decat barbatii pe strada, depinde ce fel de femei, in ce moment si unde si cand. Cand cineva simplifica o situatie ascunde factori esentiali.

Sfat, get a better player, asa vei putea cu adevarat sa ignori ce ar spune acest nene 🙂

Reply
Andreea September 17, 2012 - 7:20 am

am explicat contextul, eu simt ca am facut ok ce am facut. dar merci pentru gand 😉

Reply
Ruxe September 17, 2012 - 7:46 am

Un sfat gratuit are fix aceeasi valoare… 0. Asta pentru cine se mai trezeste sa dea sfaturi gratis…
Evident ca a facut ceea ce a facut intai si intai pentru ea, ca sa se descarce. Sunt convinsa ca la orice ora ar fi facut-o la fel. Cum spunea, il cunoaste pe acest personaj de multa vreme si, ca si mine (si sunt convinsa ca sunt multe alte femei in aceeasi situatie), stie ca este numai gura de el deci si la 3 noaptea tot povestea aia s-ar fi petrecut.
Andreea, in mod sigur o sa te contactez sa ti-o dau si tie cand o s-o am (poza) – am hotarat cu niste amici biciclisti sa-l facem “vedeta” si pe FB :)))) Poate aflam mai multe despre el asa 😉

Reply
Ileana September 17, 2012 - 10:26 am

Bravo! Ai făcut exact ce trebuia, ţi-ai apărat onoarea. Am făcut şi eu asta de câteva ori, dar contextul nu a fost atât de dramatic.
Reticenţa de a reacţiona vine din teama că vei fi din nou jignit, aşa că… mai bine treci mai departe. E o chestiune de curaj să te opreşti, aşa că: Felicitări!

Reply
straydatapoint September 17, 2012 - 6:14 pm

Foarte tare! eu mai încerc uneori sa-i fac sa se simtă ruşinaţi (empatie şi alea alea), dar ma îndoiesc ca are vreun efect pe termen lung. Oricum, ma face sa ma simt mai bine, fiindcă cel putin strica raportul futut de putere care era acolo şi mă restabileşte drept participant la conversaţie.
Cred ca pe viitor o să încerc să îi filmez şi înregistrez pentru proiecte gen Hollaback.

Oricum, mersi pentru efortul de a atrage atentia asupra problemei; e misto că discuţia despre asta începe să prindă avânt în România.ŞD

Reply
Marina September 20, 2012 - 10:12 am

Good job! E de preferat sa ii ignori, dar cateodata trebuie sa li se raspunda cu aceeasi moneda.
P.S. Pacat ca necinsteste bicicleta pe care merge. Niciunul dintre amicii mei biciclisti nu este asa.

Reply
Sorin October 20, 2014 - 2:35 pm

Andreea daca intre timp ai facut rost de poza lui ar fi bine sa arunci o privire aici : http://metropotam.ro/La-zi/tanara-batuta-de-un-barbat-in-piata-romana-in-plina-zi-agresorul-este-cautat-de-politie-art6641447881/

Nu ar strica putin ajutor 😉

Reply
Andreea October 20, 2014 - 3:11 pm

da, am aflat de caz, am spus si eu mai departe despre ce s-a intamplat ieri, se pare ca multe femei au avut de-a face cu el, speram sa se incheie cu bine povestea si tipul sa dea nas in nas cu legea care sa-si faca treaba.

Reply
danalexolaru October 21, 2014 - 8:46 am

Barbati hartuiti pe strada? Da, poate, adica nu zic nu. Chestia este ca barbatii hartuiti pe strada nu au avut curajul sa faca ce a facut fata asta :). Din punctul meu de vedere daca taci si il lasi sa zica in continuare e ca si cum ai accepta lucrul asta ca fiind normal si omul in mintea lui zice ca e ok ce face. Se simte un pic invincibil. Ce-i drept, cand sunt cu sotia de mana pe strada evit orice fel de conflict de genul asta, pentru ca nu vreau sa-i ofer un spectacol prost iar ea sa se afle in pozitia de a-si tine cainele in lesa sa nu muste. Nu se intampla, pentru ca orice zmeu din asta masoara oamenii din priviri si se ia doar de cei pe care-i crede/vede mai slabi. Pun umarul cu cel mai mare drag la demersul vostru, asa ca am sa dau si eu pe unde pot informatia.

Reply
Andreea October 21, 2014 - 8:51 am

multumesc!

Reply
Mitica Incognito October 23, 2014 - 9:41 am

L-am vazut pe individ pe 22 dimineata la ora 9.00, la Posta din piata Amzei, am vazut ca tatuajele ii acopera aproape complet mana dreapta.
Pare neadaptat social si nu cred ca lucreaza …realmente dubios.
Ar fi interesant sa stim cu ce se ocupa ??

Reply
Andreea October 27, 2014 - 7:26 am

din cate stiu, tipul nu are tatuaje. oricum, a fost identificat, multumesc pentru comentariu.

Reply
traian October 25, 2014 - 3:20 am

Bravo Andreea,imi pare rau ca ai fost agresata,a mai fost agresata si altcineva in afara de tine,vreo alta fata ? Nu va lasati pana cand individul nu-si primeste plata pentru faradelegea savarsita ! Sant cateva actiuni ale individului respectiv care se incadreaza clar la niste articole din noul cod penal si de procedura penala ! Succes !

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: