Agresivitatea și violența din jurul nostru cresc în fiecare zi. La televizor sau aiurea auzim despre tot mai multe cazuri de abuz fizic și psihic, inclusiv în rândul prietenilor. De la mărturii ale femeilor care circulă cu mijloacele de transport și care sunt hărțuite de necunoscuți până la prietene de-ale mele care au fost abuzate psihic și, uneori, fizic de către partenerii lor, povești ca acestea sunt, din păcate, peste tot. 1,2 milioane de femei din România au de-a face cu violența domestică.
Violența domestică este un subiect în jurul căruia plutesc o mulțime de prejudecăți și împotriva căreia, în realitate, există puține măsuri eficiente. În ceea ce privește prejudecățile, de exemplu, oamenii cred că violența domestică se întâmplă numai în familiile sărace ori needucate. În realitate, violența domestică se întâmplă oricui, indiferent de etnie, statut civil, religie și așa mai departe.
În privința măsurilor, mandatul de restricție și ordinul de protecție erau, până la începutul anului, singurele instrumente la care victima avea acces, însă obținerea lor era anevoioasă și cerea o mulțime de dovezi ale agresiunii până la emiterea lor efectivă. În plus, nici o foaie nu garantează că agresorul va sta deoparte, iar asta o arată, din nou, procentele, căci 20% dintre aceste mandate și ordine de protecție sunt încălcate de agresori.
Un instrument nou, mult dorit, care a fost aprobat de Guvern la începutul anului este Ordinul de protecție provizorie (OPP), care îi permite polițistului să intervină rapid în situațiile de pericol iminent pentru sănătate și securitatea victimei violenței domestice și să înlăture de îndată agresorul din domiciliu. ”Prin actuala reglementare, polițistul va avea dreptul și obligația să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar și cu forța, și să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate,” spune noua lege.
Cu toate acestea, aceste instrumente administrative nu sunt suficiente atâta vreme cât ele nu sunt aplicate cu seriozitate. Într-una dintre edițiile Next Star am filmat povestea unui copil care a crescut într-o familie cu tată abuziv unde atât ea, cât și mama erau bătute sau bruscate. Femeia mi-a povestit cum în mai multe rânduri a cerut ajutorul poliției și a fost luată peste picioar de către polițiști. Când inclusiv oamenii cărora le cerem ajutorul ne râd în față, unde mai putem spera să găsim protecția pe care o căutăm? Cazul ei nu e, din păcate, singular și, din nou, avem o mulțime de exemple televizate în care tărăgănarea sau amânarea autorităților de a interveni prompt în situații de violență domestică s-au încheiat tragic prin decesul femeii abuzate.
În același timp, pe lângă legea care nu e aplicată mereu cu simț de răspundere de autoritățile competente, lipsa unui sistem de protecție pentru mamă și copil, adică centre suficiente și personal calificat unde victimele să poată găsi ajutor și protecție complică și mai mult lucrurile. Practic, în momentul de față, în majoritatea cazurilor, o femeie care se află într-o situație de violență domestică pare că trebuie să fie, pe rând, și investigator care să dovedească abuzurile la care e supusă, și om cu minte perfect limpede care să aibă un cerc al său care s-o protejeze alcătuit din familia extinsă și prieteni.
În România, Asociația Necuvinte, prin vocea Simonei Voicescu, duce de mulți ani lupta aceasta cu un sistem care funcționează greoi și care are nevoie de multe completări pentru a fi mai eficient, atât din punctul de vedere al necesității legilor, cât și din cel al oamenilor care lucrează în sistem și care, pur și simplu, trebuie să lucreze la propria conștiință, să aibă compasiune, să fie gata de acțiune și să nu mai trateze cu cinism, indiferență sau ignoranță acest fel de situații. Din păcate, și unii oameni ai autorității pot fi parte dintre cei 60% dintre români care cred că violența domestică poate fi tolerată sau justificată și, din acest motiv, au un comportament îndoielnic și lipsă de inițiativă.
”Violența în familie se pedepsește cu închisoarea! Sună la 112!”
OPP-ul de care vă vorbeam mai sus a intrat în vigoare prin lobby-ul continuu al Asociației Necuvinte. Tot Asociația încearcă, de data asta, să introducă mesajul ”Violența în familie se pedepsește cu închisoarea! Sună la 112” în Codul de Reglementare a Audiovizualului drept mesaj de interes public, ceea ce și e. Momentan, Asociația desfășoară o campanie de strângere de semnături și poți să o susții și tu AICI. Și eu am semnat-o și mi se pare util și necesar ca tot mai mulți oameni să știe că să faci rău altcuiva e o situație care ne preocupă, sper eu, pe toți.
De ce e important ca o femeie să fie independentă?
În multe dintre situațiile de abuz în familie pe care le cunosc sau despre care am auzit, am văzut o trăsătură comună a femeilor: ele depindeau financiar de bărbații cu care erau. Cred că una dintre cele mai importante atitudini pentru o femeie, indiferent că este singură sau într-o relație, e să aibă propria ei independență, să știe că, orice s-ar întâmpla, poate să stea pe picioarele ei cât de mult se poate. În acest sens, o femeie cu un loc de muncă și un salariu e, din start, o femeie liberă să facă orice dorește, când dorește, e o femeie care poate să ia niște decizii fără să fie preocupată de unul dintre cele mai arzătoare aspecte ale oricărui om: cu ce trăiește?
Chiar dacă un bărbat are toți banii din lume și situația financiară într-o familie nu e o problemă dacă muncește doar unul dintre soți, credința mea a fost mereu, așa cum am văzut și-n familia mea, că fiecare dintre membri e bine să aibă un univers al său, distinct de cel al familiei, în care să crească pe cont propriu și-n care să fie complet autonom și responsabil. Pentru o femeie, o astfel de situație mi se pare cu atât mai necesară cu cât, în general, e predispusă la o mai mare vulnerabilitate socială și financiară, mai ales dacă are și copil/copii.
În încheiere, nu uitați să semnați pentru susținerea noii campanii a Asociației Necuvinte, să încercați să ajutați, dacă puteți, persoanele care sunt abuzate, să nu tolerați și să nu justificați violența în familie și altfel de violență, în general (excepție făcând situații evidente, dar nu despre ele vorbim acum) și, dacă sunteți femei, să vă asigurați că aveți o viață a voastră profesională și independență financiară care să vă asigure, în orice moment, libertatea de acțiune.
1 comment
[…] https://andreeavasile.ro/2018/09/04/in-romania-la-fiecare-30-de-secunde-o-femeie-e-batuta/ […]