Interviu cu Mircea Cartarescu

by Andreea

V-ati intors de la Berlin la inceputul anului. Cat timp ati stat acolo si cu ce ocazie v-ati aflat acolo?

Eu cunosc bine Berlinul, am avut o serie de burse acolo în 2000 si 2001 si am locuit în zone foarte diferite ale sale, mai intai in Mitte – unde e Berlinul adevarat, cu viata sa artistica si mondena, cu muzeele lui din faimoasa insula -, apoi in vest, in Grunewaldul cel linistit, cu vile somptuoase si arbori seculari. De data aceasta insa n-am avut o bursa, ci am predat la Freie Universität un curs faimos, cursul Samuel Fischer, tinut in trecut de scriitori ca laureatul Nobel Kenzaburo Oe, ca Vladimir Sorokin, Richard Powers, Dubravka Ugresic etc. Cursul meu a fost despre scriitorii postmoderni americani. Am stat acum in sud-vest, in Wilmersdorf, unde-am avut un apartament într-o casa de oaspeti pentru universitari. Aici e o zona rezidentiala mai burgheza, mai anonima, dar stenica si propice lucrului.

Stiu ca ati fost in Berlin impreuna cu familia. Cum modifica schimbarea locatiei dinamica unei familii?

Eu merg peste tot cu Ioana si Gabriel, as spune ca patria mea e unde sunt ei. Daca ii stiu langa mine, n-am probleme sa locuiesc nicaieri, nici chiar intr-un iglu. Ne-am simtit ok la Berlin, in ciuda unei ierni neobisnuit de lungi si de intunecoase. Am fost cu masina, am avut deci libertate de miscare, dar am trait si cosmarul locurilor de parcare. Gabriel a inceput clasa I la Berlin, ceea ce, surprinzator, n-a fost nici un soc pentru el. Invatamantul german, spun un truism, e mult mai prietenos decat al nostru. Acolo copiii sunt copii, nu mici Leonardo da Vinci care trebuie sa invete din zori pana-n noapte…

Cum s-a modificat interesul germanilor pentru literatura romana odata cu castigarea Nobelului de catre Herta Muller?

N-am simtit vreo modificare. Herta Muller, pe care-am intalnit-o de multe ori in drumurile noastre prin Europa, vorbeste bine romaneste si subiectele cartilor ei sunt de multe ori romanesti, dar pana la urma ea este o etnica germana care scrie in limba germana si, prin urmare, apartine culturii germane. Cel mult, ea reprezinta calitatea cu totul deosebita a literaturii de limba germana care s-a scris in Romania pana la emigrarea congenerilor ei in Germania. Daca vrem ca Herta Muller sa ”reprezinte” într-adevar pe cineva, ea ii reprezinta pe Rolf Bossert, pe Richard Wagner, pe Johann Lippet sau pe marele ei prieten, poetul Oskar Pastior. Literatura romana continua sa fie putin cunoscuta in Germania, ca si aiurea, desi se traduce mai mult decat altadata.

In editorialele dvs., criticati guvernarea din Romania semn ca si dvs., ca altii, v-ati dorit, la un moment dat, sa va luati campii. Cu toate astea, nu ati plecat definitiv din Romania. De ce?

In Romania ma simt legitim. Ma simt egalul oricui. Psihologic, e un sentiment foarte important. Aici stiu jocul, stiu regulile. In alte părți e mai bine, cum sa negi asta? Dar sentimentul de legitimitate, de care esti frustrat in strainatate, compensează, pentru mine macar, chinul de a trai in Romania, unde totul, de la oameni la instituții, e parca facut sa te scoata din minti.

Apropo de critica societatii romanesti, nu e riscant sa amestecati profesia de scriitor cu aceea de critic politic?

Ba da, dar imi asum acest risc. Am scris articole politice cu pasiune, de sapte ani incoace, am avut chiar uneori sentimentul ca opinia mea inseamna ceva, ca poate influenta in bine starea de fapte de la noi. Imi place sa lupt pentru lucrurile in care cred. Partea proasta e ca de câtva timp nu mai exista persoane si partide credibile in Romania. Nu mai am pentru cine lupta. Sentimentul meu, tot mai amar, e ca ne scufundam încet dar sigur, ca in nisipurile miscatoare, intr-o mizerie morala din care nu mai exista scapare.

Intelectualitatea se caracterizeaza mai degraba prin simt critic si mai putin prin simt practic, prin actiune. Cum comentati? Dvs. ati iesi in strada sa protestati?

Sunt adesea intrebat: bine, criticati situatia politica din Romania. Dar nu vad ca dati si solutii. La care am raspuns mereu: rolul presei, al gazetarului (ca si al intelectualilor care formeaza opinia publica) nu e sa dea solutii, ci sa arate unde e raul. Solutiile le dau tehnicienii. Dar ei sunt ca niste atleti care alearga uneori foarte repede, dar in directie gresita. Presa trebuie sa le spuna: ati gresit directia, eforturile voastre sunt inutile sau chiar nocive. Mai intai indreptati-va spre directia buna si apoi alergati! De douazeci de ani alergam in directie gresita, sub obladuirea presei si-a mediilor, intrate la stapan.

Din punct de vedere literar, ce mai pregatiti?

Am publicat recent, si se afla deja in librarii, doua carti foarte dragi mie, un volum de povestiri satirice si ironice numit ”Frumoasele straine”, si un volum de versuri cu titlul  ”Nimic”, insotit de un poster dupa o fotografie de Cosmin Bumbut. ”Frumoasele straine” e o carte prietenoasa, stenica, in stare sa te faca sa uiti de problemele tale din vremurile astea groaznice. E o scriere vesela despre drumurile mele in strainatate cu toate conflictele si neintelegerile culturale aferente, despre colegii mei scriitorii, despre politisti si antrax, despre organizatori provinciali de evenimente culturale, despre puscariasi si echipe de filmare… Daca ”Frumoasele straine” nu va putea fi lasata din mana de cititor, pot spune ca si-a realizat scopul. Cei care-au citit-o deja mi-au spus ca n-au ras niciodata mai mult citind o carte. Sper ca nu mi-au spus-o doar din politete…

Pentru ca ati fost tradus in atat de multe limbi, sunteti pana la urma cel mai de succes autor roman? Si, de fapt, cum se traduce acest succes, prin numarul de carti vandute, prin incasarile banesti?

Habar n-am daca sunt ”cel mai de succes” autor. Pentru un scriitor succesul nu se socoteste in traduceri si carti vandute. Ma simt cel mai de succes autor din lume cand ma recitesc si imi place ce-am scris altadata. Sau cand imi spune cineva ca i-a placut o carte de-a mea. Altfel, nu e rau nici sa fii tradus, nici sa castigi de pe urma scrisului tau. Doar ca nu trebuie sa-ti faci prea multe iluzii. Daca esti scriitor roman, e aproape cert ca nu te vei imbogati si nici n-o sa ajungi cine stie ce faimos. Ducem toti crucea locului unde ne-am nascut, ”in the middle of nowhere”… In ceea ce ma priveste, eu sunt multumit cum evolueaza lucrurile. Incet, uneori exasperant de incet, dar pe un drum ascendent. Sunt mandru de editurile la care public, intre care nume mari ca ”Suhrkamp”, ”Denoel”, ”Albert Bonniers” sau Paul Zsolnay”, de traducatorii mei (cei mai buni cu putinta) in cele 16 limbi in care cartile mele exista, si, desi nu am agent, sper ca lucrurile sa mearga bine mai departe.

Vechea dilema: ce trebuie sa faca un autor roman ca sa fie vandut in afara? Ce credeti ca fac autorii care au succes international?

Scriu foarte bine, de preferinta in engleza, au un agent foarte bun, o editura foarte buna si, daca nu scriu in engleza, traducatori foarte buni. Plus un dram de noroc… Noi stam binisor la prima cerinta, dar in rest e catastrofa. Totusi, filmul romanesc a demonstrat ca se poate. Vor putea, candva, cred eu, si romancierii. E de ajuns sa patrunda unul sau doi pe piata. Prin spartura facuta de ei vor trece si ceilalti.

(interviu needitat si fara sapou; publicat de subsemnata in revista Vip pe 14 iunie 2010)

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: