Into the Wild: cine suntem noi fără toate lucrurile și fără toți oamenii lângă care știm cine suntem

Christopher McCandless este un tânăr american care termină liceul și care decide să lase tot ce știa în urmă și să plece în lume, să afle cine este el, cu adevărat, în absența tuturor lucrurilor pe care le avea și a oamenilor pe care îi știa.

Termină facultatea cu note mari, este un atlet talentat și părinții lui speră că va urma, în continuare, Harvardul, pentru perfecționare, și va duce numele familiei mai departe, își va construi o carieră și îi va face pe toți mândri cu cine este și ce a reușit să facă cu viața lui. Numai că lui Christopher nu-i pasă nici cât negru sub unghie de toate astea. Lui îi place să citească și, pentru el, oamenii nu se măsoară în bunurile materiale pe care le au, nici în facultățile pe care le-au absolvit, nici în carierele pe care le au. Toate astea sunt reperele familiei lui, cu care el nu se identifică. Asta cu atât mai mult cu cât află că relația dintre ai lui este o minciună și că succesul profesional de care au parte i-a transformat în niște oameni lacomi și mândri care cred că un om are valoare numai dacă are bani, ca ei. Singura care-l înțelege și știe cum gândește el este sora lui, Carine.

Visul lui Christopher este să ajungă în Alaska, punctul final al drumului său, și să afle cine este cu adevărat când este complet singur.

Așa că tipul decide să plece în Alaska, dar nu oricum: donează cei 24.000 de dolari pe care-i are în cont lui Oxfam, o organizație umanitară, arde actele de identitate și numărul de asigurare socială și, pe drum, își părăsește mașina și dă foc, într-un gest simbolic, ultimilor săi bani. Acum este liber să afle cine este el, cu adevărat, fără identitatea pe care i-au dat-o părinții și societatea, fără bunurile materiale și fără oamenii lui dragi, sora și puținii prieteni. Aventurile prin care trece îi scot în cale oameni și întâmplări care-l sensibilizează și în raport cu care îi vine mereu în minte câte un citat potrivit. Cărțile rămân prietenii lui cei mai buni, așa cum s-a întâmplat întotdeauna.

Sean Penn este regizorul acestui film care a apărut în anul 2007 și care a fost inspirat de o poveste adevărată.

Când ajunge în cele din urmă în Alaska, Christopher găsește un autobuz abandonat, odată locuit, și decide să stea acolo. Este iarnă grea, dar el are câteva provizii și, în plus, iese să vâneze atunci când situația o cere. Fiecare zi este o nouă șansă de-a se uita în sine și de-a încerca să înțeleagă cine este omul care se află înăuntru atunci când dă la o parte toate condiționările la care a fost, până atunci, supus. El vrea să știe ce înseamnă această lume, care e scopul ei și care e scopul lui pentru că, în principiu, nu vede niciun sens în nimic.

”Society” este una dintre melodiile de pe coloana sonoră a filmului și este interpretată de Eddie Vedder, solistul trupei Pearl Jam.

Mi-a plăcut filmul pentru că, asemenea lui Christopher, mă întreb destul de des la ce bun toate astea? Mi-am dorit mereu să dau o semnificație lucrurilor pe care le fac și situațiilor pe care le trăiesc și câteodată treaba asta mi-a ieșit, câteodată nu. Acum sunt într-o perioadă în care nu știu încotro s-o apuc și asta îmi dă bătăi de cap pentru că, în esență, nu găsesc utilitatea în nimic și nu văd un scop care să mă facă să mă bucur din nou, din tot sufletul, că ceea ce fac are vreun soi de însemnătate. În sufletul meu mi-am dorit mereu să plec și să văd lumea și să văd cum arată locurile departe de casă și știu că într-o zi se va întâmpla și asta. Până acum nu am avut curajul să o fac! Și eu cred că, de cele mai multe ori, trăiesc într-o lume absurdă: organizările mi se pare absurde, credințele oamenilor mi se par absurde, pretențiile lor mi se par absurde, locurile de muncă mi se par absurde, regulile mi se pare absurde, repetitivitatea mi se pare absurdă. Pe mine mă interesează să înțeleg dacă e ceva mai mare acolo, să înțeleg despre ce e vorba, să înțeleg cum mă pot poziționa în mod corect față de lume, corect în sensul în care caut buna înțelegere, atât cu inima, cât și cu mintea a tot ceea ce este în jur.

Povestea lui Christopher nu se termină cu bine.

Christopher rămâne fără mâncare, slăbește și își pierde energia. Povestea lui se termină abrupt: moare. Sigur că, undeva, te vei întreba de ce n-a plecat înapoi când încă mai putea să o facă. Sunt multe posibile răspunsuri la întrebare, dar dacă e să-ți spun opinia mea, cred că și-a dorit să moară. Însă cred că a ales asta așa cum alegi unde să pleci în vacanță, sau ce să mănânci la prânz, sau ce film să vezi în seara asta. A ales moartea pentru că cred că el a știut că nimic în lumea asta nu-i poate liniști sufletul. E ca și când ai anticipa o situație și aștepți să treacă toate etapele ca să vezi că, la final, se va întâmpla ce ai presupus. El cred că, în mod eronat sau nu, a anticipat cum ar fi existența lui dacă s-ar întoarce printre oameni și nimic din ce ar fi urmat nu ar fi fost ceva pentru care să merite să trăiască. Și îi înțelegi alegerea tocmai pentru că povestea e atât de frumos spusă, iar personajul atât de bine conturat, empatizezi cu el și n-ai nevoie de alte explicații!

”Into the Wild” este numele filmului și eu l-am văzut gratuit pe filmehd.net.