Irina Alionte a învățat de la britanici să aibă încredere în ideile ei

by Andreea Vasile

Irina Alionte e fondator al Club Cardio (fitness la discotecă, check for more info HERE, deși site-ul e momentan picat) și locuiește în Londra. Eu o știu din liceu, și ea absolvit ”George Coșbuc” din București, deși am fost generații diferite. A făcut facultatea în UK și acolo a avut contextul în care a devenit cine știe ea că trebuia să devină, un om care trăiește în acord cu sine, care are idei și le pune în aplicare și, în plus, găsește mentori și sușinători deopotrivă. Acum vine în România să le spună și tinerilor de aici cum să devină antreprenori, să le ”vândă” ponturile ei, dar și ale unor speakeri care pe ea au ajutat-o. Toate astea se vor întâmpla în weekend-ul 15-16 martie în conferința Born2Succed. Invitația la conferință a venit pentru mine ca o surpriză plăcută, mai ales că a fost făcută de un om cu care m-am întâlnit, la propriu, o dată în viața asta. Am acceptat cu bucurie și curiozitate și până voi vedea cu ochii mei despre ce este vorba, am vorbit cu Irina despre start-up-ul ei și alte lecții pe care le-a învățat, printre care cea mai importantă pare să fie deja celebra maximă ”dacă vrei, poți”. Celebră, firește, în teorie, căci, as usual, practica ne omoară.

irina

Irina Alionte a învățat în Marea Britanie că atunci când ai încredere în tine poți să faci orice

Pay It Forward! Vrei să dai tinerilor români din ceea ce ai învățat tu în Marea Britanie. Ce ai învățat?

Am învățat cum să pun pe picioare un business și să transform o idee într-un succes. Am învățat că nu ai nevoie de foarte mulți bani sau resurse ca să reușești, ci un sistem de sprijin și mentori care să te ghideze sunt două ingrediente suficiente. De cele mai multe ori, cel mai mare obstacol în calea succesului suntem chiar noi înșine, cu fricile și reținerile noastre, și dacă ne dăm seama de potențialul pe care îl avem și avem încredere în forțele proprii, 99% din drum este parcurs. Eu am început de la zero într-o țară străină, departe de familie, fără cunoștințe și relații, și am dezvoltat o afacere dintr-o idee care mi-a venit când încă eram la masterat, cu sprijinul celei mai mari organizații de mentoring din Marea Britanie.

De ce este important să-i învățăm și pe alții din lucrurile valoroase pe care le știm? Dacă ne-o iau înainte?

Eu cred că învățarea nu se desfășoara niciodată într-o singură direcție. Atunci când le împărtășim celorlalți lucrurile pe care noi le știm, putem, la rândul nostru, să învățăm din feedback-ul pe care îl primim. La rândul nostru, noi ne simțim inspirați când știm că putem face o diferență în viața cuiva prin cunoștintele noastre. Și cred foarte mult că împreună putem să creștem mai repede și să facem lucrurile mai bine. Ideea că cineva ar putea să ne-o ia înainte este doar o frică venită din neîncrederea în sine, consider că e loc destul pe piață pentru toată lumea. Suntem aici să ne ajutăm și să ne sprijinim unii pe alții, astfel încât împreună să avem un impact și mai mare.

99% atitudine, 1% aptitudine. În România, credința este că atitudinea înseamnă șmecherie și, deci, dacă ești șmecher, reușești. La ce te referi tu?

La încrederea în sine. Ca să reușești să faci ceva, trebuie în primul rând să ai încredere că poți face acel lucru. Dacă tu nu ești convins că vei reuși, nu îi vei convinge nici pe alții.

Potențialul este în noi, spui tu. Cum ajungem la el?

Pentru a ne lăsa potențialul să iasă la suprafață, trebuie doar să ne înlăturăm fricile, convingerile limitative și toate acele bariere mentale care ne țin pe loc. Trebuie să-ți folosești vocea interioară să-ți spui numai lucruri pozitive și să-ți reamintești în permanență de darurile cu care te-ai născut. Nu este nevoie să schimbi nimic la tine, trebuie doar să începi să te accepți așa cum ești. Întreaga viață e un proces de re-descoperire a cine suntem noi cu adevărat. De aceea, toate răspunsurile se regăsesc în interiorul tău, trebuie doar să le cauți. Așa că este important să ai un mentor, un ghid care să te îndrume și să-ți pună întrebările pe care ai nevoie să le auzi.

Ce anume a făcut ca potențialul tău să iasă la suprafață?

Când mi-a venit ideea să încep businessul, nu aveam finanțare și nici nu știam de unde să încep. Ceea ce m-a ajutat foarte mult a fost sprijinul pe care l-am primit de la cea mai mare organizație de mentoring din Marea Britanie. Pe vremea când nu aveam suficientă încredere în mine însămi, am crezut în alți oameni de succes care aveau încredere în mine.

Ni-i vei aduce la București pe unii dintre mentorii tăi. Ce ai avut de învățat de la fiecare și ce ne vor învăța ei, aici, la București?

În primul rând, Tosin, Ketan și Justin m-au ajutat să îmi descopăr potențialul și să am încredere în mine. Fiecare dintre ei este, la rândul lui, antreprenor, coach și mentor pentru mii de oameni din toată lumea. Pe 15 și 16 martie ei vor veni la București și îmi doresc foarte mult ca evenimentul pe care îl organizăm să fie doar primul pas în crearea unei comunități a tinerilor de succes din România. Evenimentul nu va fi o conferință obișnuită, în care Tosin, Ketan și Justin vor vorbi, iar cei din sală se vor uita la ei. Vom avea muzică, dans, board-breaking și multe alte lucruri care îi vor implica direct pe cei din sală. Sper că pentru cei mai mulți va fi un moment plin de energie, în care își vor da seama că pot găsi soluții la problemele lor.

suc

Irina Alionte împreună cu speakerii care vor participa la București la conferința Born2Succed.

Ți-ai făcut un business cu care ai câștigat premiul Best Business Growth în UK. Concret, pe cifre, ce a însemnat această creștere și în cât timp?

Într-adevăr am câștigat acest premiu la 1 an de la înființare, fiind nominalizată din peste 1,000 de tineri antreprenori care au trecut prin același program de finanțare. Ceea ce a început ca un experiment în propriul meu campus, cu doar 40 de studenți la primul meu eveniment pilot, s-a dezvoltat ca proiect de succes in 3 universități britanice, având chiar și câte 80-100 de studenți participanți la o sesiune de fitness.

În România, ai absolvit un liceu cu oameni deschiși la minte, Colegiul Național George Coșbuc (acolo am învățat și eu :)), cu toate astea spui că, în UK, educația este cu câțiva pași înainte. Care ar fi principalele diferențe dintre sistemul educațional de la noi și cel de acolo?

Învăţământul britanic, în comparaţie cu cel românesc, pune foarte mult accentul pe gândirea critică, pe dezvoltarea propriului set de idei şi argumente. Nu este încurajat să îţi însuşeşti punctul de vedere al unui anumit autor, iar dacă îţi susţii propria părere cu argumente logice, poţi obţine rezultate foarte bune. O altă diferență ar fi caracterul practic al proiectelor și faptul că ești in mod continuu stimulat să lucrezi în echipă. Poate de aici mi se trage și convingerea că împreună creștem mai repede și mai bine.

Care este cea mai valoroasă învățătură pe care ai primit-o de la părinții tăi?

Cred că cea mai mare influenţă a avut-o mama mea, care a reuşit să îşi schimbe traiectoria profesională – din profesoară de limba engleză la Cosbuc a devenit o femeie de afaceri de succes și care m-a învățat, astfel, că atât timp cât ai determinare și încredere în tine, îți poți schimba viața. Ea și-a transformat pasiunea în business şi eu am crescut, practic, văzând cum se dezvoltă. Tatăl meu mi-a spus întotdeauna: dacă nu ești mulțumită de ceea ce se întâmplă în jurul tău, atunci în loc să te plângi – mai bine încearcă să schimbi ceva. Și, de aceea, îmi propun să aduc schimbarea pe care îmi doresc să o văd în jur.

club

Club Cardio, mișcare la discotecă

Dar de la mentorii tăi?

Avem toate resursele de care avem nevoie în interior, iar în momentul în care îţi dai seama de potenţialul tău, toate celelalte vin de la sine. Tosin, Ketan și Justin m-au ajutat să capăt încredere în mine și să depășesc toate obstacolele care stau în calea succesului.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: