La o distanță de 470 de ani lumină de Pământ se află planeta Kepler-438B, despre care se spune că seamănă cel mai mult cu condițiile de viață de aici și că, în plus, s-ar putea să găzduiască deja viață extraterestră. Cu un Pământ tot mai secat de resurse și adesea aflat în bătaia de joc a oamenilor, este Kepler-438B un loc în care generațiile viitoare, poate mai conștiente din punctul de vedere al influenței pe care-l avem asupra mediului înconjurător, să-și facă o viață nouă?
De la stânga la dreapta: Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton și Dan Aștilean reprezintă delegația Malvatiei la ONU. Malvatia e un stat pe cale de dispariție, căci, din cauza încălzirii globale, peninsula a fost acoperită de ape și cei 30.000 de locuitori ai țării au nevoie de pământ nou.
La întrebarea – unde să trăim acum? – încearcă să răspundă și delegația statului Malvatia, în vizită la ONU, după ce țara lor a fost acoperită de apă în urma încălzirii globale. Într-un timp nedeterminat din viitor, când problemele legate de mediu devin inamicul numărul 1 al tuturor oamenilor, inconștienți că ce se-ntâmplă în lume e rezultatul propriilor acțiuni egoiste, un șef de stat și miniștrii săi (fiica lui și iubitul fiicei) caută speranță și rezolvare în bunăvoința celorlalte țări.
Actorul Alexandru Potocean joacă mai multe roluri: un funcționar al ONU și, pe rând, reprezentantul tuturor delegațiilor ONU. Reprezentanții Malvatiei se întâlnesc cu el în mai multe rânduri și, de fiecare dată, rolul tău e absurd și comic.
După ce ține un discurs în fața Adunării Generale a ONU îmbrăcat în costum de scafandru – A.G.-ul suntem noi, spectatorii, aflați în holul Sălii Studio de la Odeon, deschisă din nou după aproape 60 de ani de nefuncționare – și ne povestește despre situația urgentă din țara lui, șeful de stat al Malvatiei ne invită în sala de spectacol, unde așteptăm cu toții ca țara să fie invitată la discuții de alte țări.
Pe rând, Malvatia primește propuneri care mai de care mai amuzante de la Canada – cea mai mare putere a lumii în acel moment, de la Grecia, Spania și, în final, SUA, care, între timp, a devenit o țară profund religioasă, care nu mai e implicată în războaie, și unde Biblia și Dumnezeu sunt cele mai importante elemente culturale.
Se face apel, deci, pe parcursul întregii piese la diferite situații politice și economice actuale, care-ți vor fi super familiare din buletinele de știri, multe dintre ele fiind însă atribuite altor țări decât celor unde astfel de lucruri se întâmplă de fapt azi (de ex, SUA joacă rolul statului ultrareligios, poziție pe care azi, de fapt, o au statele islamice, cu care americanii sunt de ani de zile în continuu conflict).
Proiecțiile de pe ecrane ni-i arată pe locuitorii Malvatiei prinși în apele care le-au acoperit țara.
Textul lui Kepler-438B a fost scris de catalanul Guillem Clua, un absolvent de jurnalism devenit regizor și scenarist, super popular în Spania datorită unor seriale de televiziune pe care le-a scris. În România, el a pus în scenă spectacolul ăsta pentru prima dată cu ajutorul lui Bobi Pricop, despre care v-am mai spus și cu ocazia lui „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” (TNB) și a cărui amprentă originală se vede ușor și de data asta.
Dar, cu toate că spectacolul și tema mi-au plăcut foarte mult, am simțit că jocul actorilor care întrupează delegația Malvatiei la ONU n-are suficient umor, deși textul piesei e plin de el, atât din punctul de vedere al limbajului, cât și al situațiilor. Alexandru Potocean, funcționarul ONU și reprezentantul mai multor delegații ONU, a făcut însă un rol foarte bun, dinamic, haios și, pe drept cuvânt, l-am crezut de fiecare dată un altul. Pe Alexandru îl știam din piesele de la unteatru.
Așadar, spectacolul merită o șansă, însă poate fi îmbunătățit dacă se lucrează mai mult la atitudinea delegației Malvatiei la ONU: mai joviali, mai glumeți, mai puțin serioși și încrâncenați. Cred că rolurile lor pot fi la fel de amuzante, pe alocuri, ca cel al lui Alexandru Potocean, mai ales că, în ciuda subiectului serios, interacțiunile între personaje sunt caraghioase și ăsta e sentimentul pe care îl vreau și eu de la actori.
Morala? Da, Malvatia, ne pare rău că statul tău e pe ducă, da, suntem cu toții aici să ne ajutăm unii pe alții, dar, ghinion că ești unde ești, ca să citez poziția Greciei, ”din partea noastră aveți ca suport toată experiența noastră în situații de criză.” La revedere, drum bun!
