Titlul pe care l-am dat articolului este o predicţie, nu o realitate. Cred însă că este numai o chestiune de timp până când Kinda Geza va ajunge să facă parte dintre sportivii despre care o ţară întreagă va vorbi cu mândrie. Numele lui a apărut pe buzele tuturor anul acesta când a fost atât de aproape să devină primul reprezentant al României la Jocurile Olimpice de la Soci în proba de snowboarding. Sunt doi ani de când se pregăteşte pentru asta şi în toate competiţiile internaţionale la care a participat, a avut un scop clar: să strângă punctele care să-i permită participarea la Olimpiadă. Cu toate că are 30 de ani şi vârsta asta poate părea înaintată în sport, Geza spune că snowboardingul în forma practicată de el îi permite să se dea lejer până la 40 de ani. Deci, pentru următorii patru ani, scopul lui este să ajungă la cele mai înalte competiţii şi să arate lumii că şi România poate să dea sportivi valoroşi în snowboarding chiar şi-atunci când lipsa de infrastructură şi de bani par piedici de nedepăşit.
Kinda Geza este în elementul lui
Faci snowboard cu pasiune, dar si cu misiune. Care este aceasta?
Cred ca sunt mai multe misiuni. Cea mai importanta dintre ele este sa popularizez sportul meu preferat, snowboardingul, in Romania.
Esti cunoscut drept „the lonely rider”. De ce?
Nu cred ca sunt cunoscut cu numele asta, insa, la Cupa Mondiala, ma intalnesc cu mai multi prieteni care imi mai zic asa. Pentru ei e foarte ciudat sa ma vada mereu singur la concursuri, pentru ca in afara de mine, aproape toate echipele au un staff adevarat format din mai multi sportivi care reprezinta tara respectiva, antrenori, techniciani, etc.
Cum este singuratatea un avantaj pentru tine când vine vorba de snowboarding?
Nu cred ca e un avantaj. Din păcate, cred ca e un dezavantaj. Dar ma descurc, partea buna este ca la fiecare concurs ma intalnesc cu o gramada de prieteni si in felul asta e ok pentru mine.
Ai fost la un pas de Jocurile Olimpice de la Soci, pentru asta ai tras in ultimii 2 ani de zile. Ce a insemnat pregatirea pentru J.O. si ce ti-a lipsit sa fii acolo?
Eu ma dau cu placa de 15 ani, insa ma pregatesc pentru nivelul acesta, cel mai inalt (adica pentru Cupa Mondiala si Olimpiada) de 2 ani. Cred ca ce imi lipseste acum sunt experienta si echipa. Pregatirea inseamna mult timp, multi bani si mai multa rabdare. Antrenamentele ar inseamna ca aproape tot anul sa fiu pe zapada la pregatire. Si cum in Romania avem iarna doar 4 luni pe an, ar inseamna sa vizitez alte locuri din lume unde e zapada. Sa nu uitam nici ca Romania nu are istorie in sportul asta si pentru asta acum incerc eu sa muncesc si sa construiesc o „istorie”, treptat, treptat. Ce fac eu e un fel de supramotivatie si sper sa ma mai tina inca 4 ani.
Ce simti cand te gandesti ca ai putea fi primul reprezentant al Romaniei la JO intr-un sport inca nou in Romania?
E un lucru foarte tentant! Si sper din suflet ca o sa reusesc acest lucru.
Kinda Geza e unul dintre tinerii nominalizaţi de Forbes în 2014 în topul “30 under 30”
Ce iti place la snowboarding, ce simti atunci cand colinzi vazduhul?
Ce-mi place este ca e un sport multilateral. Poti sa concurezi la snowboardcross, spre exemplu, lucru care iti da un adrenaline kick. Mergi cu inca 5 snowboarderi langa tine, cu o viteza super mare, iar diferenta se face la milisecunde. Poti sa te bagi la freeride sau backcountry, unde plutesti pe zapada moale prin padure, printre copaci sau stanci cu o viteza mare. Acolo aproape simti ca zbori. Poti vizita snowpark-urile unde chiar zbori si inveti niste rotatii, trick-uri noi, adica lucrezi la technica. Sau pur si simplu poti sa te dai pe partii cu prietenii, in locuri foarte frumoase. Si orice alegere ai face dintre cele de mai sus, tot timpul esti in natura, nu poluezi si te distrezi de minune orice ai face.
Daca ar fi in puterea ta sa faci o strategie pentru ca acest sport sa castige teren in Romania, care ar fi cateva dintre punctele pe care le-ai propune?
E foarte important sa existe statiuni de ski, un snowpark ca lumea care sa poata fi folosit. Din păcate, in Romania, exista exemple de snowpark-uri care nu functioneaza cum ar trebui, pentru ca oamenii care s-au ocupat de ele nu se pricep la asa ceva. Acolo unde exista snowpark-uri, sportul creste automat. De exemplu, Harghita Madarasi la Ridemore Snowpark, de care ma ocup impreuna cu echipa mea, sau la Sibiu, Arena Platos Snowpark, sunt singurele 2 locuri, dupa parerea mea, care functioneaza asa cum ar trebui. Asta ar fi primul pas. Apoi, sa existe un campionat national, cu mai multe etape, si restul vine de la sine. Sportivii vor fi mai motivati sa se antreneze ca sa participe in campionat si sa castige, snowpark-urile ar fi mereu pline pentru ca ei s-ar antrena acolo, alti oameni i-ar urmari pe acestia si s-ar apuca si ei de sport si tot asa.
Nu traiesti in cea mai prietenoasa tara cand vine vorba de sport. Cum iti educi optimismul, de ce continui sa crezi in acest sport si-n sansa ta de a face treaba buna cu el aici?
Am ajuns la un nivel competitiv in snowboard la care imi place foarte mult ceea ce fac. E de multe ori frustrant ca nu avem unde sa ne antrenam, nu avem bani pentru deplasari, dar eu, personal, nu am nimic de pierdut in sportul asta. Atunci cand petrec fiecare zi in natura, cu placa, facand lucrul pe care il iubesc cel mai mult – aceea nu e o zi pierduta, e o zi castigata. Asta e mentalitatea mea. Si din motivul asta cred ca niciodata nu o sa ma las de snowboarding, oricat de drastica si proasta ar fi situatia cu sportul profesionist in Romania.
Întâlnirea cu Kinda Geza a fost una dintre cele mai mişto experienţe din această săptămână
Care sunt obiectivele tale pentru urmatorii ani si cum ai de gand sa le implinesti?
Sper ca o sa fiu sanatos, o sa reusesc sa obtin finantarea necesara inca 4 ani pana la urmatoarea Olimpiada si sper ca o sa capat si experienta, ca sa merg cu 2 secunde mai bine decat anul acesta si sa ajung acolo. Si mai sper ca o sa putem sa construim, alaturi de Federatia de Ski si Biatlon si sponsorii mei, o echipa mica alaturi de care o sa pot sa am „o bucata din tort” la Cupa Mondiala si la Olimpiada.
