Ultimul brunch din din proiectul “Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia” ne-a adunat pe toți la Bumbuia, pe 9 noiembrie, în comuna Gura Foii, din județul Dâmbovița. ”Zacuscă de ghebe și tochitură” a avut loc într-o zi de noiembrie neverosimil de caldă, cu aproape 30 de grade și o invazie de buburuze scăpate de sub control.
Când am ajuns la ultimul brunch din serie e greu de spus. Anul acesta am colindat prin Muntenia și Oltenia cu sentimentul că sunt turistă în propria țară fiindcă, fără aceste evenimente, multe dintre locurile și dintre oamenii care ne-au primit în gospodăriile lor ar fi rămas pentru totdeauna necunoscuți. Timpul a zburat ca vântul și ca gândul și, deși cu brunch-ul de la Bumbuia am avut, cu siguranță, parte de un final fericit, dorul pentru weekendurile prin țară și mâncărurile locale delicioase va veni mai repede decât ne-am gândi.
Ați ajuns la locul potrivit!
Evenimentul a fost organizat, ca de fiecare dată, de Asociația My Transylvania și My Secret Romania, cele două grupuri de prieteni care își doresc să te readucă mai aproape de viața la sat și de mâncarea simplă, cu produse locale și cu gusturi incredibile, pe care părinții și bunicii noștri le cunosc prea bine.
Printre zacusca de ghebe, tochitură, supa de rață cu tăieței de casă sau mâncarea de orez cu prune, am făcut loc și muzicii datorită lui Lucian Nicolae, un om pasionat de instrumentele muzicale de suflat. Și nu numai. După mai multe piese cunoscute pe care le-a interpretat, lumea a încins și-o horă sub soarele fierbinte de noiembrie, mișcare numai bună în aerul curat din zonă.
Doamnele au pornit hora pe muzica la fluier a lui Lucian Nicolae
La 48 de ani, Lucian Nicolae cântă la instrumente muzicale de suflat încă din liceu. Născut și crescut la Găești, în județul Dâmbovița, aproape de locul în care ne-am aflat, el lucrează azi ca IT-ist la o bancă din București, unde s-a mutat datorită facultății, căci a absolvit Politehnica.
Muzica a rămas o parte importantă din viața lui și, după ce în copilărie a studiat vioara și pianul, a luat studiul în propriile mâini și, autodidact, a învățat să cânte la diverse tipuri de fluiere, dar și la chitară. ”Primele tentative de a cânta la fluier le-am avut în liceu. A fost o abordare intermitentă, nu am avut de la început instrumente calitative. Principiile le-am deprins cu un instrument din comerț, instrument german, foarte răspândit, așa numitul Blockflöte, foarte ușor poți învăța la el, e o etapă premergătoare fluierului, să zicem,” explică el.
Iubirea pentru muzică s-a născut în familie. Atât mama, cât și bunica au cântat cu vocea, așa că Lucian Nicolae a crescut înconjurat de vocile cele mai dragi. ”Mama mea a cântat ca solist amator de muzică populară, înainte să mă nasc eu, și a cântat în cor până după pensie. Bunica mea a cântat, de asemenea, cu vocea, fără să fie muzician profesionist, fără să fie o voce școlită. Avea o voce extraordinară.”
Vocea bunicii mele a fost moștenită de mama și, deci, și mama cânta în casă foarte mult
”Eram copil, la țară la bunici, stăteam pe covor, mai ales iarna, când afară era foarte frig, iar bunica, în timp ce lucra, cosea sau călca rufe, cânta. Undeva, m-a marcat chestia asta. Cânta romanțe și sunt câteva de care îmi amintesc cu o claritate fantastică, cum le cânta, ce cânta, deși eu aveam cam patru ani și nici măcar nu înțelegeam cum trebuie conținutul cuvintelor. Vocea bunicii mele a fost moștenită de mama și, deci, și mama cânta în casă foarte mult. Aproape că eu nu concepeam, când eram copil, prin clasa I-a și a II-a, că o mamă nu cântă. Credeam că toate mamele cântă acasă,” râde Lucian Nicolae.
Traista lui e plină cu fluiere de toate tipurile. Sunt doar o mică parte din colecția pe care o are acasă și care numără modele din toată lumea. Prietenii îi cunosc foarte bine pasiunea așa că atunci când călătoresc, se gândesc la el. ”Cu fluierele a fost o lungă perioadă în care nu am progresat mult, am cumpărat fluiere mai multe, am făcut progrese în cercuri restrânse, am cântat pentru familie, pentru prieteni, astfel încât, acum vreo 10 ani, când am primit invitația de-a cânta la un cenaclu literar de la București, m-am dus și-am cântat ce cântam eu de unul singur.
Acolo am întâlnit o formație de folk și unul dintre membri era profesor și mi-a propus să facem duete chitară/fluier. Am făcut acest duet muzical la cenaclurile respective cu Nicu Șandru, numai cu piese românești. Eu cânt și repertoriu celtic și irlandez și îi propuneam să facem și din astea, însă dânsul voia numai românești. Întâlnindu-ne să repetăm, să pregătim ieșirile astea, pe scenă, am progresat enorm pe fluier românesc,” își amintește Lucian Nicolae.
Lucian Nicolae face o scurtă prezentare a instrumentelor de suflat la care urmează să cânte
Azi, el susține orele de ”Muzică și mișcare”, ca profesor voluntar, la clasele în care învață copiii lui, la școala 97, din București. ”La propunerea mea, toți elevii din clasă și-au cumpărat xilofonul de o octavă, fabricat la Reghin. Eu mai folosesc în cadrul orei și Blockflötele sau naiul, dar copiii numai la xilofon lucrează. Pentru fluiere e cam complicat cu 27 de copii în clasă.”
Când e programul anual ”Școala altfel”, merge și la școlile unde prietenii lui au copii și-i învață pe aceștia despre frumusețea instrumentelor muzicale de suflat. La muncă, formează, de asemenea, un duo cu un coleg și, de două ori pe an, au oficial concerte de muzică irlandeză și celtică. Semnează cu numele și-ntr-o revistă pentru copii, Fabulafia, căci în fiecare număr scrie o poveste despre câte un instrument muzical.
Fluierul din Vrancea e construit de Pavel Caba, din comuna Nereju, care e rapsod popular. El a primit în luna martie din acest an și titlul de <Tezaur Uman Viu>
Instrumentele muzicale de suflat pe care le are nu-s doar parte dintr-o colecție dragă, strânsă în ani de zile, ci multe dintre ele poartă semnătura unor meșteri populari cu tradiție. ”Tilinca e construită de Traian Ciuculescu din Pitești, virtuoz, culegător de folclor, etnomuzicolog, autor al cărților <Fluierul la români>, <Cimpoiul la români>, <Cavalul românesc>, <Virtuozi ai fluierului din Argeș și Muscel>. Fluierul din Vrancea e construit de Pavel Caba, din comuna Nereju, care e rapsod popular. El a primit în luna martie din acest an și titlul de <Tezaur Uman Viu>. Fluierul din Câmpulung Muscel şi carba cu tâlv sunt construite de Constantin Mihaiu, ginerele rapsodului Ion Arsene din satul Jugur, comuna Poienarii de Muscel, județul Argeș. Iar fluierul cu ancie e construit tot de Traian Ciuculescu, de la Pitești,” explică Lucian Nicolae proveniența instrumentelor.
Lucian Nicolae are o poveste pentru fiecare dintre instrumentele sale muzicale
Acest interviu face parte din proiectul „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Evenimentul a fost organizat de Asociația My Transylvania în parteneriat cu My Secret Romania.
Fotografiile au fost realizate de Călin Stan.
