Lucruri bune li se-ntampla celor cu rabdare, adica mie

by Andreea

I bitch a lot about Bucharest. Si fac asta pentru ca pot si pentru ca orasul asta pe care-l bat la pas zi de zi nu reuseste sa ma impresioneze cu nimic la nivel de outdoors, ba chiar ma enerveaza cumplit. Cu toate ca vroiam sa va povestesc despre soferul de autobuz care a tipat la mine ca n-am alergat spre masina cand am vazut-o ca se apropie de statie si despre vecinul de la trei care a decorat intrarea de la bloc cu cartoane si oale cu mancare pentru cainii pe care i-a salvat in toamna dupa ce mama lor a murit si cu care acum tot blocul trebuie sa jubileze pentru ca daca nu o face inseamna ca suntem o adunatura de oameni fara inima, am sa va spun totusi doua intamplari frumoase.

Ieri am ajuns la Facultatea de Drept ca sa ii dau unui fost profesor sa-mi semneze o scrisoare de recomandare. In Biroul de Realtii Publice unde profesorul meu ghideaza studentii in cautarea unui viitor profesional stralucit, lucra si Raluca. Pe Raluca am cunoscut-o acum un an si ceva. Raluca e tot prof universitar si, cum aveam sa aflu ieri, sefa Biroului de Relatii Publice de la UB. Si daca tot eram acolo, am intrebat daca are idee de-un birou de traduceri legalizate ca aveam nevoie pentru diploma de licenta. Cred ca v-am povestit saga mea cu birourile notariale unde o traducere si-o legalizare costa 100 ron [ sa se spele pe cap cu ambele ] si din acest motiv refuz de doua saptamani sa inchei treaba asta. Dar uite ca n-a fost fara folos. Raluca imi zice ca are o prietena care traduce si legalizeaza si-mi da numarul ei de telefon. O sun aseara, ii zic cum sta treaba si-mi spune ca ma aranjeaza. Si-a facut-o. Cu muuuuuult sub pretul pietei, cu atat de mult ca o sa-i dau mai mult decat a cerut, cam atat de surprinsa am fost.

A doua intamplare a fost azi. De doua zile am un laptop nou. Un Fujitsu Siemens Amilo alb si mic de-un kilogram de care-s tare incantata ca pot sa zburd cu el oriunde, sa-l scot in orice moment si sa mai scriu ceva. Asta era de fapt toata ideea, ca-mi este util la treaba. In fine. Numai ca azi imi dau seama ca am nevoie de-o husa si intreb pe Facebook unde as putea gasi una pentru ceva asa de mic. Oana Felipov, mama lui Harakiri, a fost de-o darnicie care m-a facut sa zambesc pana la cer si a spus ca imi va face ea una. O surpriza nesperata pentru care ii multumesc inca o data si aici si, bineinteles, cum primesc husa o sa si pun poza cu ea ca sa vedeti ce grozavie a facut. Pana acum stiu doar ca va fi lime cu turcoaz, deci yummmmmy!

0 comment

You may also like

0 comment

Felipov February 3, 2010 - 11:16 pm

Ce post dragut, ma bucur ca te-am bucurat dar sa stii ca sunt pe interes, vreau sa ma asigur ca laptopul e safe ca sa poti scrie mult ca bine deja o faci. Miau.

Ce-i drept putine fapte faine se intampla in orasul nostru tip capitala.

Doar ca pe Karakiri o cheama Kara de la caracatita.

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: