La începutul lunii iulie am ajuns la turneul de tenis de la Wimbledon, cel mai vechi și mai prestigios din lume, la invitația brandului de cafea Lavazza. Lavazza e singurul brand de food & beverage din lume care s-a parteneriat în 2016 cu toate cele patru turnee de Grand Slam: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open.
Ambasadorul Lavazza e fosta legendă a tenisului, americanul Andre Agassi, care s-a retras din acest sport în anul 2006. Perceput ca un sportiv neconvențional și criticat de presa americană în nenumărate rânduri la începutul carierei sale pentru că nu era ca toată lumea, povestea adevărată și completă a lui Andre Agassi a ieșit la suprafață când a lansat autobiografia OPEN, considerată una dintre cele mai bune cărți despre un sportiv din toate timpurile.
Autograful pe care l-am primit de la Andre Agassi pe ediția în limba română a romanului autobiografic OPEN
La turneul de tenis de la Wimbledon am avut ocazia să stau față în față cu Andre Agassi și să fac un interviu cu el. Azi e un om împăcat cu povestea lui de viață, cu un tată pe care l-a considerat abuziv multă vreme pentru că l-a obligat să joace tenis împotriva voinței sale și cu lipsa de educație pentru că a renunțat la școală când era adolescent. De fapt, a transformat toate aceste slăbiciuni în atuuri.
În 1997, fostul jucător de tenis a creat Andre Agassi Foundation for Education, prin intermediul căreia oferă azi acces la educație copiilor fără posibilități materiale. Despre educație, relația cu tatăl său, întâlnirea cu soția sa, Stefanie Graf și puterea compasiunii am vorbit cu Andre Agassi în interviul de mai jos, pe care te invit să îl citești.
Toată lumea spune că ai nevoie de pasiune ca să ai succes. Dar tu ai reușit să ai succes fără să fii pasionat de ceea ce faci. Care e explicația?
Nu cred că ai nevoie de pasiune ca să ai succes în ceea ce faci. Ci mai degrabă ai nevoie de inspirație sau de o motivație foarte puternică. În ceea ce mă privește, frica a fost această motivație care m-a făcut să am succes în tenis.
Andre Agassi e ambasadorul brandului de cafea Lavazza, partenerul oficial al celor patru turnee de Grand Slam: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open
De ce frica?
Îmi era frică fiindcă nu aveam un plan B dacă m-aș fi lăsat de tenis. Ce altceva să fi făcut? Apoi, când am ajuns în acel punct în care am renunțat complet la mine și am atins nivelul cel mai de jos posibil, mi-am găsit motivul pentru care să mă ridic și acest motiv a fost o inspirație și pentru ceilalți și asta m-a determinat și mai mult să mă țin de treabă, căci am înțeles că ce fac eu îi ajută și pe alții să nu renunțe la ei înșiși. Poți fi, deci, motivat de o mulțime de lucruri în ceea ce faci, însă trebuie să ai acea cantitate necesară de motivație ca să faci lucrurile constat, să le faci să fie durabile. În cazul meu, din păcate, la început, motivația asta a fost frica.
Când ai decis să renunți la frică și te-ai lăsat să fii cine ești cu adevărat?
Am luat decizia asta în 1997, când m-am hotărât să construiesc o școală pentru copiii care nu au de ales și nu pot avea parte de educație. Și, când am luat hotărârea asta, am simțit că joc, de fapt, tenis cu acest motiv în minte. De atunci, și pe terenul de tenis, lucrurile au început să meargă mai ușor.
Andre Agassi a fost considerat mereu un jucător de tenis rebel, care nu se supune regulilor și care, prin comportamentul său, sfidează pe toată lumea. Ulterior, el a recunoscut că totul era doar teatru, că brava fiindcă nu își putea înțelege emoțiile și stările conflictuale, care îl consumau.
De ce ai ales să te dedici educației când ție nu ți-a plăcut școala niciodată, ba chiar ai renunțat la ea?
Poate tocmai de aceea am și făcut-o. Poate că lipsa mea de educație și faptul că n-am avut posibilitatea să aleg ce-mi doresc să fac în viață, iar asta m-a deconectat de mine însumi și m-a făcut să mă port mult timp aiurea cu cei din jur și cu mine însumi, m-au făcut să aleg, în cele din urmă, calea educației. Faptul că alți copii nu au deloc șansa la educație înseamnă, de asemenea, că ei nu sunt conectați la ei înșiși și la lumea din jurul lor, înseamnă că trăiesc într-un context care nu le permite să facă școală și asta le va dăuna imens în viață.
Ce simți că ai pierdut fiindcă nu ai mers la școală?
Șansa de a alege ce vreau să fac. Posibilitatea de a fi față în față cu multe lucruri noi și de a alege dintre ele ceea ce mă interesează și vreau să urmez mai departe. Viața mea a însemnat, până într-un punct, ceea ce a trebuit să fac fiindcă așa mi-au zis alții, adică tenis, fără să am ocazia să pot renunța la asta pentru a face altceva, fiindcă nu aș fi știut ce altceva să fac, nu aveam o alternativă. Asta simt că am ratat fiindcă nu am mers la școală.
OPEN (ed. Victoria Books, 2011), autobiografia lui Andre Agassi, e considerată una dintre cele mai bune cărți despre un sportiv. Cartea a fost scrisă împreună cu scriitorul și jurnalistul american J. R. Moehringer și se spune că datorită lui, OPEN a avut un așa mare succes. J. R. Moehringer e cunoscut pentru romanul său autobiografic Dulcele bar (ed. PUBLICA, 2013), care l-a determinat pe Agassi să își dorească să colaboreze cu scriitorul
Cum a fost când ai citit pentru prima dată în cartea autobiografică ”Open” cuvintele tale: Urăsc tenisul, îl urăsc din toată inima? Cum te-ai simțit să recunoști asta în fața celor care te urmăreau și te considerau un jucător mare?
(Face o pauză și se gândește) Să-mi înțeleg viața a fost partea cea mai grea și cu adevărat transformatoare. Să spun asta lumii a fost însă ușor. Când am citit cuvintele spuse de mine – ”urăsc tenisul, îl urăsc din toată inima”- am realizat dintr-o dată că de aici au plecat toate belelele mele. A fost un moment foarte emoționant pentru mine să-mi dau seama cât de mult m-am chinuit. Dar să împărtășesc asta cu oamenii a fost ușor. Nu m-am gândit niciodată că faptul că am zis că urăsc tenisul va deveni controversa supremă care va ține prima pagină a ziarelor. Să spun adevărul ăsta cu voce tare a fost ușor. Să ajung însă la acest adevăr a fost partea grea.
În ce a constat acest proces de a ajunge la adevărul tău și de a-l accepta?
A fost un proces care a durat vreo doi ani și jumătate și în care am vorbit foarte mult. Au fost ca niște ședințe de terapie cu colaboratorii mei care îmi puneau o mulțime de întrebări. Apoi m-am reîntors de nenumărate ori la jurnalul personal pe care l-am citit și recitit în mod obiectiv, fără emoția imediată pe care am simțit-o atunci când am scris rândurile de acolo. A durat ceva, dar a meritat.
Andre Agassi (stânga) împreună cu soția lui, tenismena Stefanie Graf. Cei doi sunt căsătoriți din anul 2001 și au doi copii, Jaden și Jaz
Învățăm și din experiențele pe care le trăim, și de la oamenii pe care îi întâlnim. Ce ai învățat de la copiii tăi, de la soția ta, Stefanie Graf, și, în cele din urmă, de la tatăl tău cu care ai avut o relație conflictuală?
De la soția mea am învățat cum să trăiesc în acord cu lucrurile în care cred și cu valorile pe care le am. De la copiii mei am învățat că nu poți să predai ceva dacă nu ești dispus la rândul tău să înveți. Trebuie să înțelegi cu adevărat înainte de a conduce, acel tip de înțelegere care transcende explicațiile puse în cuvinte, morala, concluziile. Trebuie să dai puterea copiilor, trebuie să înțelegi că nu poți preda unui copil de 6 ani o lecție pe care doar un copil de 10 ani ar putea să o înțeleagă. Trebuie să îți înțelegi copiii și să înțelegi momentul în care ei se află în viața lor. De la tatăl meu am învățat ceea ce nu-mi doresc să fiu, ceea ce nu vreau să fac, faptul că vreau pentru copiii mei să poată să aleagă ce vor să facă cu viața lor. Am mai învățat însă și despre un anumit nivel de loialitate, de generozitate, tata m-a învățat și lucruri bune.
Andre Agassi (stânga) și tatăl lui, Emmanuel Agassi (dreapta), cel care l-a forțat pe Andre să joacă tenis împotriva voinței sale. Relația lor a fost mereu una marcată de conflicte
Cum e azi relația cu tatăl tău?
Adevărul despre relația cu tatăl meu nu e unul rău, e ceea ce e. Sunt împăcat cu ce s-a întâmplat între noi, nu încape nici o îndoială din acest punct de vedere. El e la fel cum era când eu eram copil. Poate că, din cauza vârstei, e și mai nerăbdător decât era și are și mai multe opinii despre orice. Dar azi privesc toate aceste aspecte cu compasiune și tot ce fac în relația cu el vine din compasiune. Vine un moment în care nu te mai aștepți să fii înțeles așa cum am așteptat eu de la el multă vreme. Devii tu cel care își dă silința să înțeleagă ce se întâmplă.
Ai folosit un termen puternic, compasiunea. Cum ai ajuns la înțelegerea că prin compasiune putem să ne punem în locul oricui și să îi înțelegem felul de a fi?
Datorită credinței mele și datorită câtorva oameni care au fost modele de comportament pentru mine. Diferența dintre empatie și compasiune e că prin empatie îți pare rău pentru ceea ce simte cineva, în vreme ce, prin compasiune, poți fi alături de cineva și să simți ceea ce simte omul respectiv. Uneori faci asta vorbind, alteori ascultând, câteodată fiind pur și simplu tăcut. Am avut câteva modele importante care m-au învățat aceste lucruri.
Gil Reyes (stânga) a fost preparatorul fizic a lui Andre Agassi timp de 17 ani și este, în continuare, unul dintre cei mai buni prieteni ai tenismenului
Cine sunt acești oameni?
Gil, preparatorul meu fizic și Stefanie Graf, soția mea sunt doi dintre acești oameni puternici care m-au făcut să înțeleg anumite lucruri importante prin exemplul lor și felul lor de a fi. Și mai sunt câțiva.
Ce înseamnă educația pentru tine azi și cum crezi că ai reușit să-i ajuți pe oameni prin intermediul fundației pe care ai înființat-o?
Pentru mine educația înseamnă speranță pentru un viitor pe care ești liber să-l alegi. Eu ofer oportunitatea unor copii de a avea parte de această educație în timp ce, în acest proces, sunt implicați profesorii, părinții, comunitatea. Ce ofer eu e un privilegiu, nu e un drept și pleacă de la premisa că dacă aștepți mult de la un copil înseamnă că ai încredere multă în copilul respectiv și-n ceea ce poate el să facă. E o investiție a mea în viitorul lor.
