Aseară s-a încheiat al doilea sezon al emisiunii Asia Express, difuzat pe Antena 1, de trei ori pe săptămână, duminica, lunea și marțea, de la ora 20.00 la ora 23.30. Echipa formată din Oase și CRBL a câștigat și m-am bucurat foarte mult pentru ei. La fel și toți cei care au urmărit show-ul. Și n-au fost puțini. Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu două luni, când m-am uitat la primul episod din curiozitate să-i văd pe Adrian Teleșpan, Ana Morodan și Oase că show-ul mă va prinde și voi aștepta să văd săptămână de săptămână ce se mai întâmplă cu echipele mult alergate și mult încercate prin Sri Lanka și India, aș fi râs.
Și totuși, iată-mă cucerită de întâmplările echipelor din acest sezon, unele mai simpatice, altele mai antipatice, dar toate gata să înfrunte toate încercările, probele și neajunsurile care apar atunci când ești într-un concurs în care trebuie să călătorești mii de kilometri fără bani, fără mâncare, fără un loc în care să dormi și unde bunăvoința localnicilor e singurul motor care te ajută să te deplasezi.
Show-ul realizat de producătoarea cu ștate vechi Mona Segall și echipa ei e poate unul dintre cele mai bune de la TV în acest moment pentru că e bine realizat și are sarea și piperul necesare ca să te țină în priză. 9 echipe a câte doi membri, deci 18 oameni în total, au luat startul pe Drumul Elefantului, au călătorit din Sri Lanka și până în India, Mumbai și au fost supuși la teste de tot felul care i-au scos din zona de confort de multe ori. În plus, ei au avut la dispoziție numai un dolar pe zi din care să trăiască și din care, evident, nu prea aveau cum să trăiască așa că ajutorul localnicilor a fost neprețuit.
Datorită acestui show am descoperit câți cunoscuți și prieteni au urmărit, de fapt, emisiunea. În plus, hype-ul creat pe pagina de Facebook a show-ului a fost maxim și chiar a existat o energie colectivă între toți cei care ne-am uitat la Asia Express – Drumul Elefantului. Euforia a atins punctul culiminat în ediția de aseară când Oase și CRBL au câștigat premiul de 30.000 de euro și toată lumea s-a bucurat pentru ei.
Chiar dacă există aspecte ale emisiunii care pot fi îmbunătățite – concurenți pregătiți să joace până la capăt fără să facă nazuri și ifose, co-prezentatori care să se maimuțărească mai puțin și să ofere mai multă informație interesantă despre locurile în care se află, mai puține momente cu crize și isterie cărora să li se aloce spațiu de emisie – în ansamblu emisiunea a fost antrenantă, vibrantă și te invita să visezi cu ochii deschiși la locurile în care au călătorit echipele, dar și să-ți imaginezi propria stare de spirit și capacitate de-a face față greutăților întâmpinate fără să o iei complet razna.
O surpriză super a fost Gina Pistol în rol de gazdă, o prezență carismatică, empatică, la obiect, care mi-a plăcut foarte mult. Abia aștept sezonul al treilea, care va veni, probabil, abia la anul și îmi doresc să existe cel puțin echipe la fel de simpatice ca anul acesta. Mă bucur că am redescoperit la televizor o emisiune de divertisment care să mă țină atentă atât de mult timp și mi-ar plăcea să văd mai multe asemenea producții. Oamenii nu s-au săturat de micul ecran, oamenii doar s-au săturat de emisiuni tâmpite, exagerări, nazuri, crize și prostie!
Vezi mai jos cum au arătat ultimele minute din show, pline de tensiune:
Ca să îl citez pe Oase la aflarea veștii că echipa lui a câștigat: Vomit, vomit de fericire!
Ruby și Robert au fost, de asemenea, puternici, luptători și merituoși. Bravo și lor!
Pozele au fost realizate de Diana Oros.