-Pe la cât vii?, mă întreabă.
-În jur de ora 17.00, îi răspund.
*
Mi-e lene să mai urc până la etajul întâi al blocului din Calea Floreasca așa că sun la interfon.
-Cine e?, se aude vocea.
-Eu, fii-ta, răspund. Nu știu niciodată de ce întreabă cine e când știe bine că eu urmează să vin la el. Hai, coboară, nu mai am chef să urc!, zic.
-Bineee, vin!
*
-Să vezi ce-am pățit acum jumătate de oră, începe tata povestea. Eram în sufragerie când am auzit cheia în ușa de la intrare, dar am crezut că ești tu, că ai venit mai devreme și nu ai vrut să mă deranjezi și intri cu cheile tale.
-Așa, zic, păi, nu eram eu, râd.
-Da, mi-am dat seama! Așa, deci aud cheile și vin la ușă să deschid, să nu te mai chinui și când colo, ce să vezi, la ușă era o măicuță.
-Cum adică o măicuță?
-Uite-așa bine, o măicuță de la mănăstire.
-Păi cine era și ce căuta?
– Știi că deasupra noastra s-a mutat cu chirie un cioban care vinde brânză în piață și care-n timpul săptămânii stă aici. Ciobanul Ghiță.
-Ei, cum ciobanul Ghiță?, râd.
-Da, chiar așa îl cheamă, eu am râs destul pe faza asta, mi-a trecut.
-E prea tare! Și măicuța?
-Măicuța venise la el pentru nu știu ce, dar nu mai știa apartamentul și d-aia dădea să intre aici.
-Și ce i-ai zis?
-Că Ghiță e la etajul doi.
-Și ea ce-a zis?
-Și-a cerut scuze și-a spus: Eu mă las în voia Domnului! Și eu i-am zis: Voia Domnului vă mai duce și pe căile greșite, Domnul poate e glumeț azi cu dvs.
