Manchester

by Andreea

man

Ganditi-va la un loc in care va simtiti formidabil cand ajungeti. Un loc in care mintea si inima functioneaza concomitent si-n care mintea nu-i aici si inima acolo cum se intampla celor mai multi dintre noi, dorindu-ne sa fim in alta parte. Asa ma simt eu in Manchester.

M-am intors hotarata sa va povestesc cate-n luna si-n stele despre cele zece zile petrecute acolo. A trecut o luna de cand sunt inapoi si, in afara de postarea unor poze, nu v-am spus nimic. Cred ca am fost melancolica. Cred ca inca sunt. Ca sunt aici si nu acolo. Pentru ca acolo nu am avut senzatia ca sunt turista. Ci localnica. Si, ca localnic, sa fii nevoit sa te intorci intr-un loc in care sa simti ca fiinta ta nu-si mai gaseste locul e destul de tulburator. Atunci, de ce sunt aici si nu acolo? Nu stiu. Poate n-am curaj. Dar va asigur ca mi-l fac. Nu, nu e ceva constructiv, nu e autosugestie, e pe pus pata. Sunt pe cale sa mi se puna pata.

In primul rand, imi place Manchester pentru diversitate. Atatea nationalitati. Tin minte ca in penultima zi de stat acolo eram in zona garii si am vazut o familie de musulmani. Erau cinci. Mama, tata si trei copii. Si toti trageau la niste valize imense si impingeau caruturi cu cutii. Se mutau. Si zambeau. Nu stiu daca era ceva spectaculos, dar eu pe femeia musulmana nu mi-o imaginez ranjind des fasolea, dar cand am vazut-o, asta facea.

In al doilea rand, imi place Manchester pentru moda. Nicio tara nu egaleaza Anglia la nivel de haine. In ceea ce ma priveste, nu exista magazin in care sa nu fi intrat si sa nu fi vrut aproape … tot. Culorile, croiala, materialele, jovialitatea hainelor, in fine, cine e interesat de subiect, intelege ce spun bucurandu-ma pentru asa ceva.

In al treilea rand, imi place Manchester pentru muzica. Muzica britanica, mereu cu avant, inainte.

In al patrulea rand, imi place Manchester pentru ca in Manchester m-am simtit libera. Senzatia ca poti merge cu capul sus fara sa fii nevoit sa lasi, in niciun moment, privirea. Cum sa va explic? De exemplu, aici, cand merg pe strada am mereu impresia ca sunt masurata. Acolo, nu. Ca de altfel, nici in alte tari europene. Presiunea de-a fi privit dar nu la modul “imi place de tine”, ci pentru ca “am gasit ceva la tine care nu-mi place”.

In al cincelea rand, imi place Manchester pentru zona sa gay. Vorba aceea, “nu stiu gay-ii nostri cum sunt, dar cand ma gandesc la ai lor, imi creste inima”. Cele mai bune cluburi in care am intrat erau gay si cele mai frumoase si interesante povesti tot de la gay le-am auzit.

Sunt aici. Dar de fapt sunt acolo.

0 comment

You may also like

0 comment

Irina October 30, 2009 - 6:33 am

Te inteleg foarte bine, sentimentul de “sunt aici, dar de fapt sunt acolo”. Nu exista leac pentru asta, decat sa-ti misti funduletu acolo unde deja iti este inima.

Reply
Andreea October 30, 2009 - 6:50 am

Stiu. Intr-un fel cred ca ma si mint. Ca adevarul este ca mi-as misca oriunde fundul de-aici si nu pentru ca ma ridic si eu impotriva patriei mele muma, ci pentru ca, asa cum am mai spus, traiesc pe o frecventa pe care n-o gasesc aici.

Reply
andreea October 30, 2009 - 8:27 am

o da, moda….:D

Reply
Morko October 30, 2009 - 9:04 am

imi doresc sa vina momentul in care sa discutam in ce oras din europa ne intalnim luna viitoare. chiar daca tre’ sa trec oceanul every couple of months. 😀

Reply
Andreea Vasile October 30, 2009 - 10:50 am

@ Morko: De cand ti s-a zis ca scrie-n stele ca-n SUA trebuie sa stai, vad ca tot la asta te gandesti.:P Ideea cu “hai sa ne gandim in ce oras ne vedem luna viitoare” suna al naibii de bine, oricum.

Reply
Morko October 30, 2009 - 10:53 am

stele, ne-stele, eu ma simt ok acolo. 😀 si, cine stie, poate acolo tre’ sa stau. 😛

Reply
Paula November 2, 2009 - 2:30 pm

Un comentariu al unei tipe [care lucreaza in Manchester], la mine-n adapost, de curand:

“Sunt intr-un apogeu de dezvoltare al altei tari si imi dau tot mai mult seama cat vreau sa ma intorc… si sa iau parte la explozia culturala si profesionala ce constituie si pentru tara asta a noastra drumul spre acel apogeu”

Curand o sa-i spun “Bine-ai revenit, Ioana!”; acum iti spun insa tie “Bine-ai revenit, Andreea! Avem de munca!” 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: