Marian Ralea: “Eu pot, eu sunt magician”

by Andreea

In urma cu noua ani de zile, emisiunea pentru copii “Abracadabra” parasea micul ecran. Insa magicianul Marian Ralea nu se despartea de copii si, prin intermediul fundatiei sale “Abracadabra”, initia Teatrul National pentru Copii din cadrul Teatrului National Bucuresti. Dupa aproape un deceniu, spectacolele conduse de Marian Ralea, impreuna cu actorii Adina Cristescu si Gabriel Spahiu, pot fi vizionate inca de copii, parinti si bunici in fiecare duminica la Sala Amfiteatru.

In jurul fintinii din fata casei de bilete de la Teatrul National doua surori se fugaresc una pe cealalta. “Te iubesc”, striga cea mica. “Si eu te iubesc”, ii raspunde sora mai mare fara sa se opreasca din alergare. Un grup de copii, insotit de educatoare, le depaseste si intra in sala de spectacol. Parinti grabiti coboara cu rapiditate scarile spre sala Amfiteatru. Ceasul e trecut de ora 11, semn ca spectacolul este pe cale sa inceapa. Marian Ralea, cu acelasi joben verde pe care il poarta de peste doua decenii, este ultimul care paseste in sala de spectacol, tragind dupa el usa micii incaperi care arata ca o “sufragerie mai mare”, dupa cum o caracterizeaza insusi Magicianul, sugerind ca, de multa vreme, viseaza la un spatiu in care Teatrul National pentru Copii sa poata exista si functiona asa cum trebuie.

Teatrul interactiv, o continuare a emisiunii “Abracadabra”

“Am crezut ca este nevoie de acest teatru in primul rind pentru ca el este un teatru interactiv, ceea ce, pina acum zece ani, nu se mai facuse in Bucuresti. Era o continuare a ceea ce se intimplase, vreme de zece ani, in televiziune, iar elementul de interactivitate a venit ca urmare a intelegerii mele ca, de fapt, copilul vrea sa se joace, ca si actorul, si atunci nu mai are rabdare doar sa priveasca. Vrea sa si participe”, spune Marian Ralea. Cind se gindeste la copiii din perioada emisiunii Abracadabra si la copiii care vin astazi la spectacolele de la Teatrul National, Magicianul sesizeaza citeva diferente in ceea ce priveste personalitatea acestora, deci modul in care copiii din cele doua generatii se raporteaza la joc. “La inceputul anilor 1990, copiii intrau foarte greu in joc. Nu pentru ca nu aveau bucuria lui, ci pentru ca nu fusesera invatati sa se joace intr-un anume fel. Imi aduc aminte ca, la prima filmare cu Mica si Radu, care era intr-o bucatarie foarte mica, i-am lasat pe acestia singuri acolo si i-am rugat sa cinte ceva in timp ce camera de filmat, care era in usa, inregistra. Cind ne-am uitat pe filmare, ei cintasera “Partidul, Ceausescu, România” pentru ca asta invatasera pina atunci. Intre timp, lucrurile s-au schimbat, iar libertatea si informatia de atunci nu se pot compara cu cea de acum cind copiii au acces la aproape tot ce isi doresc. Nu sint altfel, dar se joaca altfel. Insa cind e vorba de povesti, indiferent de mijloacele pe care le-ar folosi, ei le inteleg ca si copiii de acum 20 de ani. Starea emotionala e insa alta. Acum ei sint siguri ca pot obtine maximum de la viata pentru ca asta e modelul pe care parintii lor il ofera. Atunci existau incertitudinea si speranta, de dupa 1990, pe care le aveau parintii ca se va intimpla ceva important, iar speranta era transmisa si celor mici”.

“Orice public conteaza”

Marian Ralea joaca, deoportiva, teatru pentru copii si teatru pentru adulti si le-a respectat, in egala masura, pe amindoua de-a lungul anilor. Este, poate, unul dintre putinii actori, alaturi de colegii lui, Adina Cristescu si Gabriel Spahiu, care se impart, cu aceeasi dedicatie, intre cele doua publicuri. “Asa am invatat, ca actori, sa jucam pentru orice public. Nu spun ca mi-am dorit sa fiu un actor pentru copii, dar s-a intimplat, accidental, asa ca m-am dezvoltat si chiar m-am simtit foarte bine in aceasta zona. Poate ca am furat de la copii adevarul si inconstienta lor si le-am adus pe scena. Chiar daca rolurile pentru publicul adult sint diferite de cele pentru copii, personajele din ambele zone de teatru sint la fel de comice sau de tragice. Nu exista nicio diferenta. Problema tine de curajul pe care il are fiecare actor sa intre pe scena si sa nu conteze ce public are in fata”, crede Marian Ralea. “Publicul adult intra mai repede in conventie fata de publicul format din copii unde complicata e seriozitatea pe care o aduci. Cu cit esti mai serios, cu atit ei te cred si-atunci jocul poate continua. In teatrul pentru adulti e mai simplu indiferent ca joci tragedie sau comedie plus ca, de cele mai multe ori, jucam la un metru si jumatate deasupra lor, deci ii putem domina. Insa teatrul pentru copii este cel care iti da prilejul sa redescoperi ceea ce de fapt stiai in meseria asta, anume ca publicul e cel mai important, ca fara public teatrul nu exista, ca luminile de pe scena sint soarele nostru, asa cum, de fapt, copiii le si percep, ca exista o sala si niste scaune care dispar cind esti pe scena. Este ceea ce cred ca si actorul care joaca in spectacolele pentru adulti ar trebui sa gindeasca”, spune Marian Ralea.

Adina Cristescu: “Interesul oamenilor mari e scazut”

Adina Cristescu, colega de spectacol a lui Marian, povesteste ca in vara anilor 2001 si 2002, cind Teatrul National pentru Copii abia incepuse, acesta isi gasea prelungirea si-n cadrul taberelor pentru copii. “Era asa numita zi magica in care copiii, cu virste cuprinse intre 7 si 18 ani, aveau de parcurs un traseu la sfirsitul caruia trebuiau sa gaseasca o comoara iesind astfel invingatori. Insa aceste zile au durat doar doi ani pentru ca taberele au fost transferate de la Ministerul Educatiei la nou infiintata Asociatie Nationala a Taberelor si Turismului care nu s-a mai aratat interesata de proiect”. Cu toate acestea, exista multe evenimente la care cei trei sint chemati si unde tema spectacolelor evolueaza in functie de ocazie. Astfel, au realizat spectacole a caror teme au fost istoria teatrului, scrierile lui William Shakespeare, mitologia, cetatile din Transilvania si civilizatiile pierdute. Ceea ce insa primeaza este povestea româneasca.

Emisiunea “Abracadabra” la tv, o optiune deschisa

“Daca am relua emisiunea, pentru ca s-a pus aceasta problema, ea nu ar putea fi structurata decit ca un mare joc virtual pentru ca altfel nu cred ca cei mici s-ar uita. Tinind cont de povesti, de personaje, asa cum cei mici intra acum in povestile electronice de pe calculator, asa cred ca ar trebui structurat si noul joc televizat. Aici, la teatru, e o interactivitate pe care as vrea sa o pastram, daca facem asta, noi, sau oricine altcineva, si la televizor. Cind s-a retras, Abracadabra a crezut ca a lasat deschisa o poarta pe care vor intra altii care vor dezvolta povestea. Asta nu s-a intimplat, deci ar fi bine ca macar sa atragem atentia”, a incheiat Magicianul.

(scris de subsemnata si publicat in revista VIP pe 10 mai 2010; drepturile apartin revistei)

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: