Și eu, ca mulți dintre voi, îmi pierd deseori răbdarea. De fapt, lipsa de răbdare e o temă personală la care lucrez de multă vreme pentru că mi-am dat seama că, fără să vreau, sunt contexte în care mă pripesc și judec lucrurile aiurea, din grabă. De aceea, încerc, cu pași mărunți, să transform această atitudine și, atunci când îmi vine să vorbesc sau să acționez mai repede decât e nevoie, ”îmi mușc limba”, cum s-ar spune.
Una dintre cele mai dificile etape ale meseriei mele este transcrierea interviurilor pentru că necesită multă răbdare să stai locului și să asculți cu atenție ce ai vorbit cu un om și apoi să scoți pe foaie fiecare cuvânt. Am făcut probabil sute de astfel de transcrieri până acum și uneori e mai greu, alteori e mai ușor, depinde și de starea de spirit pe care o am în momentul în care fac asta.
E până la urmă o etapă în care autodisciplina e importantă și e etapa în care cei mai mulți dintre oamenii cu care am vrut să colaborez, cărora am dorit, într-un fel, să le dau mai departe din ceea ce știu, s-au împotmolit. ”Bine, dar eu vreau să învăț să scriu”, îmi spuneau ei. ”Cu siguranță vei ajunge și acolo, dar mai întâi trebuie să știi să faci o transcriere și să înțelegi, cu adevărat, care e povestea pe care o spui,” le răspundeam eu.
Mai țineți minte secvența din ”Karate Kid” în care Daniel vrea să învețe karate, însă, pentru început, domnul Myagi, mentorul său, îl pune să facă tot felul de mișcări repetitive și aparent banale pe care băiatul nu le înțelege și le găsește plictisitoare, o adevărată pierdere de vreme ca, în cele din urmă, contextul potrivit să îi dovedească de ce exercițiile respective au fost, de fapt, utile? Cam așa e și cu transcrierea interviurilor în cazul meu.
Tocmai de aceea, meditația îmi e de mare ajutor și practic, în fiecare zi, cât pot. În mod ideal, îmi place să practic meditația dimineața, când mă trezesc, între 15 și 30 de minute, pentru că sunt odihnită, concentrată și gata pentru o nouă zi. Îmi pregătesc un ceai cald, aprind un bețigaș parfumat, îmi pun o muzică liniștitoare, îmi setez timpul limită pe telefon și mă așez pe jos. Asta e tot ce fac.
Sunt atrasă de practicile spirituale de ani de zile și încerc să le pun în aplicare de câte ori pot, fără să fac însă o obsesie din ele. Cu siguranță însă micile momente din zi în care dedic timp acestor practici și-au făcut simțite prezența și eficiența și m-au transformat în bine din multe puncte de vedere despre care am să scriu cu altă ocazie. Însă ele au reușit să mă readucă cu răbdare pe scaun în fața calculatorului de fiecare dată când am de transcris un interviu.
Meditația e o pregătire, un antrenament al lipsei de stare, pentru timpul pe care urmează să îl petrec într-o activitate de bază pentru meseria mea care, însă, e, adesea, plictisitoare și repetitivă. De fapt, și transcrierea interviurilor e tot o formă de meditație pentru că, în esență, lucrează cu aceeași lipsă de răbdare, pe care trebuie s-o disciplinez iar și iar.
Dacă te interesează să afli mai multe despre meditație, mie mi-a plăcut mult cartea ”Mindfulness în acțiune” de Chogyam Trungpa, la editura Herald, care explică foarte frumos și simplu ce este meditația și care este un bun ghid pentru cei care vor să înceapă să mediteze.
