Odată cu noile restricții care intră în vigoare duminică, 28 martie, în București și care includ (și) închiderea sălilor de fitness, un loc în care am mers neîntrerupt încă de la ieșirea din lockdown-ul de anul trecut, fără niciun eveniment neplăcut, ba, dimpotrivă, numai cu rezultate foarte bune precum imunitate crescută, echilibru mental și posibilitatea de a-mi consuma energia cu folos, am decis că trebuie să găsesc un nou obiectiv asupra căruia să mă concentrez până când primim OK-ul să ne antrenăm din nou în sălile de sport.
Iar evenimentul Wings For Life World Run 2021, care va avea loc pe 9 mai în toată lumea, e momentul perfect care să mă țină concentrată în perioada următoare. Și vreau să fii și tu alături de mine, să facem o faptă bună împreună, și să ne mișcăm cât mai mult cu putință. Dar hai să-ți povestesc mai întâi despre Wings For Life World Run 2021.
Ce e Wings For Life World Run?
Wings For Life World Run e un eveniment global de caritate care strânge fonduri pentru cercetarea și găsirea unui remediu împotriva leziunilor măduvei spinării, care anul ăsta ajunge la a opta sa ediție. Startul cursei de alergare se dă în toată lumea la aceeași oră (în România, la ora 13.00) și apoi fiecare alergător parcurge distanța pe care o parcurge până când este ajuns din urmă și întrecut de Catcher Car, moment în care cursa se încheie. Dar vă zic imediat și ce e cu Catcher Car-ul. Stay with me!
Dacă până în pandemie, Wings for Life World Run aducea laolaltă comunități de alergători din toată lumea care porneau la drum împreună, odată cu 2020, alergătorii aleargă pe cont propriu cu ajutorul unei aplicații care poarte fi descărcată din iOS sau Android. Astfel, din aplicație, Catcher Car-ul, care e linia virtuală de finiș, va porni pe urmele tale la 30 de minute distanță după startul tău și se va apropia de tine tot mai mult până când te va întrece și atunci cursa ta va fi ajuns la final. Ce distanță reușești să parcurgi depinde de tine și de viteza pe care o ai sau de obiectivul pe care ți-l propui.
10.000 de pași în loc de alergare
Mie nu-mi place să alerg, dar îmi place să merg cât de mult pot. Așa că la Wings For Life World Run îmi propun să merg 10.000 de pași, adică aproximativ 9 kilometri, pentru cei care nu pot să facă asta. Traseul nu are nicio importanță, nici măcar nu m-am gândit la el. Și nici nu contează dacă voi fi prinsă din urmă de Catcher Car înainte de-a atinge cei 10.000 de pași, îi voi duce oricum la bun sfârșit.
Dacă îți place ideea evenimentului și vrei să rămâi în mișcare perioada asta, te invit să mi te alături și să mergem împreună pe 9 mai 10000 de pași, oriunde te-ai afla. Indiferent că îți descarci aplicația, te înscrii și donezi 8 EUR pentru pentru cercetarea și găsirea unui remediu împotriva leziunilor măduvei spinării sau că vrei să faci o cursă simbolică în numele celor care nu pot să meargă, ești binevenit!
Ce s-a întâmplat cu banii donați la Wings For Life World Run până acum?
Wings For Life este o fundație non-profit care susține proiectele de cercetare și studiile clinice din toată lumea ce încearcă găsirea unui remediu pentru leziunile măduvei spinării. Iar evenimentul Wings For Life World Run ajută la împlinirea acestui obiectiv prin intermediul tuturor participanților care aleargă în cursă. Iată cele mai importante cifre de până acum: 30 de milioane de euro strânși, 239 de proiecte susținute de la început, 59 de proiecte de cercetare care se află în plină defășurare.
Ce facem în continuare?
- Îți descarci (dacă vrei) aplicația Wings For Life World Run din iOS sau Android, îți faci cont și donezi 8 EUR ca să te înscrii oficial în cursă
- Îmi dai un semn că te-ai înscris în cursă sau că vrei să participi chiar dacă nu ai descărcat aplicația; eu o să țin evidența numărului de oameni care vor să se alăture
- Ne antrenăm de minim 2 ori pe săptămână și mergem câte 5000 de pași; dacă ai timp și-ți face plăcere, poți merge 5000 de pași sau mai mulți de mai multe ori pe săptămână
- Te poți alătura perioadei de antrenamente sau evenimentului din 9 mai oricând dorești (poate vezi acest text pe 1 mai, de exemplu)
- Mai mult, pentru ca distanțele pe care le mergem în antrenamente să nu fie în zadar, îți propun să descarci aplicația Charity Miles, care transformă kilometrii pe care îi parcurgi în $$$ și-i donează unei organizații pe care o alegi tu când îți faci cont. Sunt doar organizații din SUA, dar cu siguranță vei găsi o cauză care să-ți placă. Eu am ales ca banii pe care-i fac mergând să se ducă la Fundația IRONMAN, deci tot pentru o cauză dedicată sportului, fiindcă IRONMAN e printre primele evenimente de sport despre care am scris atunci când am început să scriu (și) despre sport și sportivi. Aplicația Charity Miles e gratuită.
- Am estimat că-n vreo 6 săptămâni de antrenamente, cu câte 2 antrenamente pe săptămână, am putea parcurge 60.000 de pași, adică vreo 54 de kilometri, ceea ce nu e deloc puțin lucru.
Așadar, ce părere ai? Îți place provocarea? Ești gata să mi te alături și să mergem împreună pentru cei care nu pot? Dacă răspunsul tău e DA, aștept să îmi dai un semn!
Citește mai multe despre Wings For Life World Run.