Nunta regală britanică vs. nunţi româneşti

by Andreea Vasile

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ovFwNZHclMk&feature=player_embedded]

S-a făcut publică lista invitaţilor care vor participa la ceremonia de la Westminster Abbey pe 29 aprilie de la ora 10 a.m. (ora Marii Britanii), deci ora 12 p.m. la noi. Citind-o, mi-am dat seama că poate marea şi principala asemănare dintre nunta lui Prince William şi Catherine Middleton şi-o nuntă românească este numărul mare de necunoscuţi invitaţi.

A fost dintotdeauna o fascinaţie pentru mine principiul după care se invită oamenii la nunţile româneşti şi m-am întrebat oare pe câţi dintre invitaţi mirele şi mireasa îi cunosc sau de câţi dintre ei îi leagă o prietenie care să justifice prezenţa celor dintâi la ceremonie. Obligaţia (impusă de cine, de ce?) sau argumentul darului de nuntă (popular spus “tacâm”, adică invitatul îşi plăteşte, practic, o cină în oraş şi mai dă ceva, pe lângă, mirilor, aşa, de casă nouă) sunt adesea motivaţiile pentru care suntem invitaţi la nunţi.

Din obligaţie, de data aceasta, mai mult decât din raţiuni financiare, sunt invitaţi oamenii şi la nunta regală britanică. Bine, nu-i obligaţie, e etichetă! Tot aia. Mi-i imaginez pe William şi pe Kate felicitaţi de capete încoronate şi demintari de prin toată lumea, înaintând prin mulţimea de necunoscuţi şi întrebându-se: Who the hell was that? What a god damn funny hat she had. Funnier than the Queen’s…

Informaţii complete despre nunta regală găsiţi pe site-ul oficial al evenimentului –www.officialroyalwedding2011.org.

Later edit: Ambasada Britanică la Bucureşti te invită la concurs. “Poţi sărbători Nunta Regală alături de Ambasada britanică dacă ne povesteşti cum a fost a ta!”. Află detalii complete aici.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: