Publicat în 1939 sub titlul original ”Coming Up for Air”, ”O gură de aer” este al patrulea roman scris de George Orwell (Eric Arthur Blair, pe numele său adevărat), înainte de celebrele ”Ferma animalelor” (1945) și ”1984” (1949). Cu șase romane scrise de-a lungul carierei sale literare, George Orwell e, în continuare, unul dintre cei mai citiți scriitori din lume, mai ales datorită ultimelor sale două romane, ale căror teme par desprinse dintr-un prezent continuu: lupta pentru putere, lipsa de omenie, teroarea. Ba mai mult, cu ”1984”, George Orwell pare să fi avut sclipirea de geniu a omului care intuiește un viitor în care niciun om nu va putea să facă ceva fără să fie urmărit. Într-un fel, prin tehnologizarea lumii în care trăim azi, imaginația lui Orwell sau, poate c-ar fi mai bine să le numim predicții, devine, iată, realitate.
Cartea ”O gură de aer” a lui George Orwell a fost tradusă de Ciprian Șiulea pentru editura Polirom în 2010. E ediția pe care am citit-o și eu, iar traducerea e foarte bună.
George Bowling e un bărbat de 45 de ani, care lucrează în asigurări, care are o soție cicălitoare și doi copii și care crede că mare parte din viața lui absolut banală e și din cauza că e gras. Deși identifică în sine dorința de viață și e bucuros să sesizeze că, pe alocuri, în el există încă un foc viu, care arde, contextul în care trăiește îl face să ajungă mereu la aceeași concluzie: că oricâte porniri ar avea să trăiască cu adevărat și pe deplin, viața de zi cu zi îl face să renunțe la toate aceste idei, care par doar zvâcniri dintr-o copilărie și adolescență demult trecute, perioade la care se gândește cu nostalgie, căci, așa cum singur spune, până la 16 ani a fost el însuși, după care totul s-a dus pe apa sâmbetei.
Romanul scris la persoana întâi ne plimbă, așadar, prin existența lui George Bowling – viața lui dinainte de Primul Război Mondial și viața lui după Primul Război Mondial, acum în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care-l așteaptă pentru că știe că e inevitabil. Sunt foarte bine surprinse momentele în care tinerii care fie nu au prins, fie nu au luptat în Primul Război Mondial, spun că Hitler e doar un tip care vrea să se dea mare și că, în realitate, n-o să facă nimic nasol. Discursul lui Bowling, adesea interior, vizavi de atitudinea oamenilor în fața unui pericol iminent, e critic, căci el spune că oamenii care n-au mai trecut printr-un război cred că așa ceva e floare la ureche și că oamenii răi nu-s de fapt niciodată atât de răi.
George Orwell a fost și jurnalist, și critic literar.
Prin George Bowling, Orwell face atât o critică a capitalismului, așa cum se vede el luând naștere după Primul Război Mondial, cât și una a războiului, în general, și-a faptului că oricum ai privi o bătălie între națiuni, ea este, în cele din urmă, absolut inutilă. De asemenea, prin personajul său, scriitorul ne vorbește și despre o dimensiune ceva mai personală, cu care putem ușor empatiza fiecare dintre noi: faptul că oricâte visuri și speranțe am avea în tinerețe, trecerea anilor are o putere enormă de-a ne face să renunțăm la tot ce ne-am propus odată și, în cele din urmă, la noi înșine.
Căsnicia lui Bowling cu Hilda, o femeie urâtă și la trup, și la suflet, ne arată cum un om, altminteri plin de imaginație, inteligent și cu umor, devine un nimeni când are lângă el pe cineva care îl cicălește toată ziua și care vede viața ca pe un chin continuu, în care n-ai niciodată suficienți bani pentru facturi și-n care trebuie să faci cât mai multe economii pentru că nu se știe niciodată ce lucruri rele va aduce ziua de mâine. Capitolul în care Bowling vorbește despre soția lui, Hilda, e absolut genial, iar descrierea ei te va face să râzi în hohote.
Între 1941- 1943, George Orwell a lucrat la BBC.
”Cu timpul te obișnuiești cu orice. După un an sau doi am încetat să mai vreau s-o omor (n.red. pe Hilda) și am început să mă gândesc la ea. (…) Părea să fie aproape înspăimântător, rapiditatea cu care unele femei se prăbușeau după căsătorie. E ca și cum ar fi încordate să facă exact acest unic lucru, iar în clipa în care l-au făcut, se ofilesc, ca o floare care și-a eliberat semințele. Ceea ce mă deprimă cu adevărat este atitudinea posomorâtă față de viață pe care o implică asta. Dacă mariajul ar fi o păcăleală pe față- dacă femeia te-a prins în capcană și apoi se întoarce spre tine și-ți spune – Te-am prins acum, nenorocitule! O să muncești pentru mine, în timp ce eu mă distrez!- nu m-ar deranja atât de mult. Dar nu e nicidecum așa. Nu vor să se distreze, vor doar să cadă în vârsta mijlocie cât mai repede. (…) femeia se relaxează, cumva, și toată tinerețea, frumusețea și bucuria de a trăi dispar pur și simplu peste noapte. Așa a fost cu Hilda.”
George Orwell a murit în 1950, la numai 46 de ani, din cauza tuberculozei.
