O lună fără zahăr

by Andreea Vasile

Despre zahăr se spune că este cel mai consumat drog al acestor timpuri. De ce drog? Pentru că, evident, luat în cantități mari, dă dependență și, apoi, probleme de sănătate. Din păcate, azi, nu vorbim despre zahăr numai în ceea ce privește dulciurile, căci multe alimente îl conțin, deși el n-ar avea ce să caute acolo. Un exemplu banal îl reprezintă conservele de legume. Du-te în orice supermarket din orașul tău, ia o conservă de pe raft la întâmplare și o să vezi că, foarte probabil, aceasta va conține și niște zahăr.

Cu toate că mulți oameni au făcut experimentul ”fără zahăr” și au scris despre asta deja, m-am descis în septembrie să văd și eu, pe pielea mea, ce rezultate are o astfel de încercare. Am făcut asta din mai multe motive: 1. deși îmi place să fac mișcare, de cele mai multe ori nu mă mobilizez să merg la sală, din lene și pentru că am de muncă și când sunt pe flow cu scrisul, nu vreau să mă opresc; 2. voiam să fac ceva bun pentru corpul meu; 3. mi s-a părut o provocare interesantă.

adrian

Adrian

Așa că, împreună cu Adrian, am decis să punem la cale un plan de care să ne ținem toată luna. Adrian și-a dorit și el un stil de viață mai sănătos, să bea mai puțin alcool și să mai scape de burtă. Planul nostru a arătat astfel:

  • fără consum de zahăr
  • maxim 8 pahare de alcool pe lună
  • 50 de genuflexiuni pe zi
  • 100 de abdomene pe zi
  • cât mai mult mers pe jos
  • scări în loc de lift.

Apoi ne-am măsurat (talie, coapse, gambe și brațe) și ne-am cântărit. Pe urmă ne-am urat succes și i-am dat bice cu treaba.

Deși nu e încă final de lună, aseară am făcut măsurătorile din nou pentru că săptămâna asta și el, și eu vom pleca cu treabă prin alte orașe așa că octombrie ne va prinde despărțiți. Rezultatele au fost incredibile și nu mă așteptam la ele.

Adrian a avut următoarele rezultate:

  • – 5 cm în talie
  • – 1 cm la brațe
  • – 3 cm la coapse
  • – 2 cm la gambe
  • – 2 kg.
1494.JPG

Un experiment cu rezultate neașteptate.

Rezultatele mele au fost:

  • – 7 cm în talie
  • – 1 cm la brațe
  • niciun cm la coapse
  • niciun cm la gambe
  • – 1.5 kg.

Ar mai fi de menționat că pentru Adrian șocul schimbării a fost mai mare pentru că el mai mânca zahăr, bea mai mult alcool și în afară de faptul că mergea foarte mult pe jos, nu făcea vreo altă formă de mișcare. Eu în schimb am un alt backgroud în ceea ce privește alimentația și mișcarea, așa că, din punctul ăsta de vedere, corpul meu era deja obișnuit cu anumite obiceiuri și nu a mai reacționat atât de puternic la schimbare. Oricum, rezultatele ne-au impresionat pe amândoi.

Cum a fost o lună fără zahăr? Ni s-a părut amândurora foarte ușor. Am mâncat însă mai multe fructe. Eu nu sunt mare fană a lor pentru că stomacul meu nu se înțelege bine cu ele, însă de data asta au fost înlocuitori grozavi pentru momentele în care am simțit nevoia de dulce. Cum a fost cu mișcarea? Eu am făcut în fiecare zi toate genuflexiunile și aproape toate abdomenele. Adrian n-a făcut mai deloc genuflexiuni, dar a făcut abdomenele. Am mers mai mult pe jos și am urcat mai mult pe scări (dar am folosit și liftul). Adrian mergea oricum mult pe jos datorită job-ului (minim 7 – 10 km pe zi), dar a urcat și el mai mult pe scări. Până la finalul lunii ne-am dat seama că ne-a crescut rezistența pentru că totul a devenit cu mult mai ușor când făceam efort fizic.

sugar 1

În ceea ce privește alcoolul, nu ne-a ieșit planul, deși am încercat. Adrian a băut 13 pahare de alcool, iar eu 10, deci am depășit, dar nu cu mult. În general am încercat să bem chestii simple, care nu conțin zahăr și asta ne-a ieșit. Am băut bere, vin, gin, vodkă și ne-am ferit de cocktailuri. De obicei am băut la petreceri, nunți, întâlniri cu prietenii, dar ne-am comportat bine și n-am întrecut măsura.

Datorită rezultatelor bune am prins curaj și vom continua și-n octombrie acest challenge. Ce vom face diferit? Am schimbat exercițiile fizice și am crescut numărul de repetări la unele mai simple, pe când la altele mai grele, ca plank (planșa) și flotări ne-am propus să facem pur și simplu câte putem, cu scopul de a deveni tot mai buni până la finalul lunii, dar fără vreun fel de presiune.

Ce se va întâmpla vă voi povesti la finalul lunii viitoare.

Citește și ce am mâncat în luna în care n-am mâncat zahăr.

2 comments

You may also like

2 comments

o femeie September 26, 2017 - 4:00 pm

Felicitari! chiar ca e reusita, si in cifre se vede!!

nu am reusit toata luna dar am iesit din dependenta de zahar si senzatia de a manca musai acum ciocolata, alcoolul l-am scos total fiind tot zahar, si am redus f. mult la paine (maxim un sandvish cand nu am ce pune la pachet). Fara masurat si fiind normoponderala, vad pantalonii largi in talie.

Reply
Nati September 26, 2017 - 9:18 pm

Bravo pentru voință! Eu am renunțat la zahăr, dar și la amidon în general, din aprilie. Am slăbit 2 kg, dar nu asta e important, oricum nu aveam greutate în exces. Faptul miraculos a fost reducerea semnificativă a celulitei și creșterea nivelului de energie. Dependența de zahăr este una reală, în momentul în care scapi de sevraj, treci indiferent față de orice patiserie.

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: