Weekend-ul trecut am fost la Zalău să o întâlnesc pe Dorica Dan, creatoarea centrului NoRo, singurul centru pilot de referință din România pentru oamenii cu boli rare și unul dintre puținele de acest fel din Europa. Despre ea urmează să scriu pe site-ul RedBull.ro, iar oportunitatea pentru această călătorie a venit de la organizația Ashoka, cea mai mare organizație din lume care sprijină antreprenoriatul social și care se află și în România de doi ani de zile. De ce a sprijinit Ashoka un asemenea demers? Pentru că Dorica Dan, alături de Paul Radu, care a înființat OCCRP și Rise Project și Florin Stoican, care a înființat Parcul Național Buila-Vânturarița și Parcul Natural Văcărești sunt primii trei Ashoka Fellow din România. Poți citi mai mult despre toate astea pe site-ul Ashoka România.
Dorica Dan la centrul NoRo din Zalău, pe care l-a înființat
După ce mi-am petrecut prima parte a zilei de luni alături de Dorica, am decis să plec de la Zalău la Oradea și să petrec acolo o zi fiindcă orașul e la numai două ore depărtare, însă la opt ore de București, deci șansele să străbat prea curând aproape 600km, distanța București-Oradea, erau aproape nule. Am profitat însă de proximitatea în care mă aflam și am mers să văd unul dintre cele mai frumoase orașe din țară, căci asta se spune despre Oradea.
M-am cazat aproape de centru, la hotel Atrium, și apoi am zbughit-o în centrul istoric, atracția principală a acestui oraș care în 2017 a fost desemnat drept cel mai sigur din România în urma unei cercetări făcute de Storia.ro. Ce înseamnă cel mai sigur? Că o serie de elemente cheie pentru un trai bun erau aici îndeplinite, deci locuitorii erau mulțumiți de calitatea vieții. Curățenia, accesul la instituțiile de sănătate publică, zgomotul din mediul urban, calitatea mediului înconjurător, costul general al vieții, acestea sunt câteva dintre aspectele care au clasat atunci Oradea pe primul loc în acest top.
Pentru că am ajuns în oraș într-o zi de luni, majoritatea muzeelor erau, din păcate, închise, așa că, pe interior, nu am văzut mare lucru, în afară de muzeul Bisericii cu Lună, denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are menirea de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 1 m, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului și arată, prin rotirea sa, toate fazele Lunii.
Oradea a beneficiat de 3 milioane de euro din fonduri europene pentru restaurarea centrului său istoric, conform Reprezentanței Comisiei Europene în România. Și lucrările continuă fiindcă multe clădiri din centru erau încă în lucru, la fel și malul Crișului Repede care străbate orașul și care, pe alocuri, e deja loc de promenadă. Așa că îmi imaginez că la vară locul e superb pentru plimbări lungi cu răcoare și-un pahar de vin alb la una dintre terasele care vor apărea. Genul acesta de relaxare mi-a amintit de Timișoara și al său râu Bega unde, de asemenea, poți petrece timp liber la terasele de pe malul său amenajat.
Sunt multe atracții de văzut în Oradea și e clar că trebuie să revin aici. De la Biserica cu Lună și Sinagogă până la sumedenia de catedrale greco-catolice și turnul Primăriei în care merită să urci, Oradea mi s-a părut un muzeu în aer liber. Cu siguranță are un alt aer față de Bucureștiul meu, e mai liniștit, mai limpede, mai frumos vizual și nu te grăbește. Poate că, pe termen lung, m-aș plictisi aici sau poate, dimpotrivă, m-aș obișnui cu un nou fel de-a trăi, mai calm, și mi-aș dori acest lucru pentru mine ca o stare de fapt permanentă.
