La începutul acestei luni am scris despre un proiect nou, care îmi atrăgea atenția: Irina Vasilescu strângea fonduri ca să cumpere absorbante pentru femeile fără adăpost. De la copiii cei mai săraci, la copiii cei mai deștepți și până la artiștii buni și mai puțini cunoscuți, Irina spune că e ONG-istă de când a intrat în câmpul muncii. ”Acum gândesc ateliere de ecologie și protecția mediului și, în timpul liber, umblu pe străzi cu pachete cu absorbante pentru femeile foarte sărace,” spune ea.
Proiectului i s-a alăturat, încă de la început, și Alexandra Tănase, care de câțiva ani ajută persoanele defavorizate – face teme cu copiii din Ferentari, gătește uneori pentru oamenii străzii și acum umblă și ea pe străzi cu pachete cu absorbante.
Am vorbit cu Irina despre proiectul Pe Stop, despre ce a reușit să facă în numai o lună de când l-a anunțat public și despre ce planuri pe termen lung are.

Alexandra pregătește pachetele cu absorbante pentru beneficiare
Cum ți-a venit ideea proiectului Pe Stop?
Pe Stop nu este o idee originală. De fapt, nu cred că originalitatea este miza într-un astfel de proiect, ci utilitatea. Am văzut în toamnă un reportaj despre o persoană care făcea asta în SUA – Nadya Okamoto. A părut o idee foarte utilă, așa că am preluat-o – i-am scris și Nadyei că aș vrea să fac asta și s-a bucurat! Între timp, am aflat că astfel de inițiative au apărut prin cam toate colțurile lumii.
Ce faci în mod concret?
Strângem fonduri și cumpărăm produse de igienă intimă (absorbante, pantyliners etc.), pe care le distribuim lunar femeilor foarte sărace din București. Spun „noi” pentru că suntem două – Alexandra Tănase a venit în echipă la foarte scurt timp după ce am început proiectul. Lucrăm pro bono și, inițial, produsele erau cumpărate din banii noștri de buzunar. În continuare acoperim noi o parte din costuri.
Am început proiectul abia din ianuarie, dar ne străduim să facem totul cât mai structurat și previzibil, ca beneficiarele să știe că se pot baza pe ajutor în fiecare lună. Mai sunt vreo două zile din campania de crowdfunding (până pe 28 februarie se pot dona bani la sprijina.ro/cauze/pe-stop). În plus, toată săptămâna aceasta, până pe 4 martie inclusiv, se pot dona produse în coșurile pe care le-am amenajat în 4 locuri din București – Dianei 4, Macaz, Manasia Hub și Facultatea de Farmacie.
Este posibil ca, în curând, să avem nevoie și de voluntari, așa că dacă sunt persoane care și-ar putea dona câteva ore de weekend pe lună ca să ne ajute la făcutul pachetelor și distribuție, ne pot scrie pe pagina de Facebook sau pe mail -irina.vasilescu30@gmail.com.
Cine sunt femeile pe care le ajuți?
Prima oară, în ianuarie, am căutat în locurile unde știam că se găsesc mai multe persoane fără adăpost. Am avut cel mai mare succes la Gara de Nord, unde am și revenit acum. Alexandra a venit apoi cu ideea să mergem și în Ferentari, la școala unde Valeriu Nicolae organizează în fiecare duminică sesiuni în care voluntarii vin să facă teme cu copiii dezavantajați. Părinții copiilor vin lunar acolo și primesc detergent, pastă de dinți etc. A fost ușor să ne alăturăm și noi cu pachetele Pe Stop. Acum ne străduim să ajungem la adăposturile de noapte și curând vom vorbi și cu cantinele sociale.
Cum au răspuns femeile?
Până acum am dat 68 de pachete – 9 în ianuarie și 59 în februarie. Încercăm să ne stabilizăm, în curând, pe la 100 de pachete lunar. Toate persoanele s-au bucurat. Vreo două au fost stânjenite din cauză că erau și bărbați în apropiere și o singură persoană a refuzat pachetul, bănuiesc că din aceeași cauză. În medie, oamenii au fost neașteptat de plăcut surprinși și de deschiși.
Ai avut parte și despre bețe-n roate. Despre ce a fost vorba?
Da – a fost, cred, o neînțelegere în cadrul echipei de la un adăpost de noapte – directorul ne-a anunțat telefonic că suntem binevenite, iar când am ajuns acolo, în ziua și la ora stabilite, asistenta de tură ne-a refuzat. Zilele astea încercăm să rezolvăm problema și căutăm să obținem o permisiune scrisă.

Pachete cu absorbante pentru beneficiarele Pe Stop
Ce îți propui în perioada următoare și cum anume te-am putea ajuta noi?
Vrem să ajungem cam la 100 de pachete lunar și la o stabilitate – în sensul că femeile pe care le vizăm ar trebui să știe să ne caute la anumite zile, în puncte fixe. Încercăm să introducem, în curând, și niște discuții despre igiena menstruală cu beneficiarele. Mergem din aproape în aproape. Ne ajută orice donație, în produse sau bani, orice voluntar și orice sugestie. Numai să nu fie sugestia cu cupele menstruale, că am primit-o de multe ori și am explicat de ce nu putem dona cupe menstruale, aici.
De ce crezi în proiectul tău?
Pentru că este nevoie de el și pentru că neașteptat de mulți oameni au avut încredere în noi. Dacă îl făceam doar o dată, ar fi fost o simplă „faptă bună” – dar răspunsul susținătorilor la apelul nostru ne-a încredințat că putem face ceva mult mai structurat. Pe Stop oferă o rezolvare unei probleme fiziologice și, în același timp, ajută beneficiarele să câștige un strop de demnitate. În curând, cum scriam mai sus, plănuim să introducem și o componentă educativă.

Coș pentru donarea absorbantelor la Dianei 4, București
Vrei să fii la curent cu proiectul Pe Stop? Urmărește-l pe Facebook, dă like paginii.