În luna decembrie a anului trecut publicam pe RedBull.ro povestea Rominei Mîrza, singura femeie pilot care zboară în prezent, în România, avionul supersonic MiG21 – LanceR. Așa am aflat că, pe lângă ea, există, evident, și prima femeie din România care a pilotat în anul 2009 avionul MiG21 – LanceR, Simona Maierean.
După un interviu la care am lucrat două luni de zile, pentru că Simona e în prezent într-o misiune de trei ani în Ungaria, și are un program foarte aglomerat, azi am reușit, în sfârșit, să public, tot pe RedBull.ro, și povestea ei. Astfel, Romina și Simona sunt singurele femei din România care pot pilota avionul supersonic MiG21- LanceR.
Citește poveștile amândurora și o să afli ce înseamnă să fii neînfricat, disciplinat și determinat să ajungi și să ții pasul cu o lume fascinantă, dar care te ține în priză mereu și-n care întotdeauna trebuie să dai randament maxim, căci nu e loc de greșeli.
Și nu uita: dacă trece prea mult timp pe blogul meu fără să public ceva, mă găsești pe RedBull.ro unde, de cel puțin 2 ori pe săptămână, public o poveste nouă. Chiar zilele trecute am împlinit 6 ani de când scriu pentru platforma lor online și, la un calcul simplu, am adunat acolo peste 500 de texte unice, așa că, dacă ai chef, e un loc numai bun să citești despre eroi locali pentru care ”impossible is nothing.”
Foto: Hans Bjorkman