Prima lună la Tabu

by Andreea

Tabu de noiembrie

A trecut o lună de zile de când sunt la Tabu. I-am împlinit ieri şi azi mi-am dat seama de asta. La mulţi ani mie!

După un an şi jumătate în care am scris la revista Vip, deci având în vedere că vin tot din presă, am termeni de comparaţie, obiectivi, pe care îi pot folosi ca să povestesc de ce la Tabu viaţa este alta. În primul rând, şi ceea ce pe mine mă bucură cel mai mult, este organizarea. Toată lumea ştie ce are de făcut şi toată lumea are încredere că şi tu, la rândul tău, ştii ce ai de făcut. După şedinţa de redacţie lunară, eşti lăsat în pace să lucrezi. Şi, dacă ai nevoie de ajutor, eşti ajutat. Eu sunt o tipă individualistă când vine vorba de muncă şi-mi place să-mi văd de treaba mea, în liniştea mea, în ritmul meu, fără să fiu întrebată de o sută de ori pe zi dacă ce am de făcut e gata. Dă-mi tema, dă-mi deadline-ul, eu îţi dau cuvântul că ai totul la timp şi gata. Din fericire, la Tabu, acest tip de comunicare funcţionează foarte bine.

În al doilea rând, se lucrează profesionist. Surpriza cea mai mare a fost că am echipă de producţie când fac un material. Adică am make-up, am foto, am maşină cu care mă pot deplasa dacă am nevoie. Şi toată lumea, repet, pentru că e bine organizată, funcţionează omogen. Trebuie să spun că în prima lună m-am simţit ca în vacanţă. Sigur, îmi şi place foarte mult ce fac, însă asta nu e suficient dacă nu ai un context care să te ajute. Şi eu îl am.

Mi-a plăcut mereu Tabu pentru că e o revistă orientată spre oameni şi pentru că este o revistă care comunică cu publicul ei. Sigur, în mare parte e meritul Cristinei, care cred că e singurul redactor-şef cu o asemenea notorietate, însă prin faptul că se foloseşte de toate mediile pentru a comunica şi, alături de ea, şi mare parte din membrii redacţiei, a intuit foarte bine că succesul unei reviste nu e dat în exclusivitate de conţinutul ei, ci şi de modul în care ştii să îţi fidelizezi cititorii. Şi Tabu le-a transmis mereu mesajul că ei contează pentru revistă: i-a invitat la filme, la evenimente, la party-uri, chiar şi în paginile revistei, să scrie în ea sau să apară în ea.

Personal, am şi o misiune la revista asta pe care o numesc acum: să scriu poveşti cât mai altfel, cam ca cea pe care am scris-o în numărul ăsta, Familia. Cred că, din acest punct de vedere, revista poate fi şi mai bună, cu poveşti “grele” care să-i susţină şi mai bine numele, în spiritul diversităţii şi a acceptării faptului că viaţa nu e ceea ce ne închipuim noi că e ci, adesea, ceea ce nu ne închipuim că e.

3 comments

You may also like

3 comments

Ina November 2, 2010 - 2:03 pm

Mi-ai luat-o inainte. :)) Am vrut sa scriu un post cu fix acelasi titlu duminica, apoi am lasat pe luni, si ieri m-am gandit ca o sa-l scriu azi. Poate il scriu totusi azi. :))

Reply
Ciprian Draghici November 4, 2010 - 7:41 am

Felicitari si la mai mare!

Reply
Andreea November 4, 2010 - 7:43 am

Multumesc. Funny ca ai scris. Ti-am citit ieri pe blog postarea despre discursul Cristinei la TedX. Nu-ti prea placuse 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: