Prima mea dată în Delta Dunării

La 31 de ani am ajuns pentru prima dată în Delta Dunării. Când fetele de la My Secret Romania au propus pe pagina lor de Facebook să mergem, cu mic, cu mare, la privit de nuferi, am știut că e momentul să fac călătoria asta. În plus, costul excursiei era imbatabil, știam, din poveștile altora, ce înseamnă să mergi în Deltă pe cont propriu.

Pe dunele de nisip din pădurea Caraorman.

Cu My Secret Romania, am plătit doar 860 de lei pentru transport dus-întors până la Murighiol, transfer cu barca dus-întors de la Murighiol până la hotelul plutitor Anastastia de pe brațul Sfântu Gheorghe, 3 nopți de cazare cu câte 3 mese pe zi gătite de tanti Aurora datorită căreia am mâncat, din nou, supă de pește, lucru pe care nu l-am mai făcut din copilărie din cauza unei experiențe culinare nașpa, plimbări zilnice cu barca pe canale, câteodată și de câte 2 ori. Nu puteam să cer mai mult de-atât și motivul pentru care încep cu detaliile astea administrative e pentru că, realmente, ele contează dacă ai de gând să faci vreodată ceva asemănător.

Nufăr în Delta Dunării. Dacă te gândești să-l iei cu tine, n-o face. Va muri imediat și tu vei lua o amendă de 5000 de lei. Nufărul e protejat prin lege.

Despre Deltă e greu să scrii pentru că, oricât ai încerca, ceea ce ochii tăi înregistrează acolo nu poate fi developat în cuvinte. Cei ce am fost acolo la mijlocul lui septembrie, am exclamat des: Măi, culorile nu se văd pe aparat ca-n realitate! Și așa a și fost, cu răsărituri ori apusuri unde, efectiv, ne-am lăsat păgubași și ne-am oprit din fotografiat ca să stăm gură cască și să privim uimiți rotirea aștrilor pe cer. Cum noaptea se transformă-n zi ori ziua în noapte, cum cerul își schimbă culorile ca și când un pictor s-ar juca cu pensula pe planșa plină de nuanțele pe care le amestecă în neștire, cum apa reflectă toată nebunia cerului ca o oglindă fidelă.

Răsărit de soare în ceață pe brațul Sfântu Gheorghe. Malul celălalt abia se zărește.

Am dat acolo pentru o carte scrisă de Radu Anton Roman despre obiceiurile oamenilor din Delta Dunării și ceea ce am citit, m-a impresionat. Aproape că ai sentimentul că oamenii aceia sunt născuți pe o altă planetă, de la singurătatea pe care o îmbrățișează de bunăvoie și până la scepticismul fățiș atunci când cunosc o persoană nouă, timpul pentru ei se scurge diferit.

Una dintre activitățile preferate din barcă, în timp ce colindam canalele din Delta Dunării.

Unul dintre perscarii de la hotelul Anastasia, care se trezea zi de zi cu noapte-n cap să plece la treabă, stătea în Murighiol de 5 ani de zile, se mutase acolo de la București după ce s-a îndrăgostit iremediabil de Deltă, un loc în care a ajuns datorită unui prieten care l-a dus la pescuit. El povestea: ”M-au costat cam 700 de sticle de bere ca să mă împrietenesc cu localnicii.” Poate că exagera, poate că nu, însă și Radu Anton Roman nota în cartea ”Delta Dunării” că acolo oamenii se împrietenesc la pahar și că băutura joacă un rol important în relațiile dintre ei.

O parte din gașca cu care am fost la mijlocul lui septembrie în Delta Dunării. Cu toții veniseră împreună, erau prieteni din liceu.

Dacă pe brațele principale traficul e bogat mai ales la sfârșitul săptămânii când vin turiști români și străini, deopotrivă, cele lăturalnice și înguste, știute numai de cei care stau acolo, îți arată adevărata față a Deltei. Un păienjeniș de drumuri îmbârligate și, uneori, înfundate, în care stufărișul bogat formează cupole ample.

Pui de lebădă în Delta Dunării.

Pentru multe vietăți, acela este loc de ascuns sau de dormit și, adesea, deși treceam de ele la o aruncătură de băț, le ratam pentru că aveau culori asemănătoare cu ale plantelor. Cu ocazia asta am văzut ce înseamnă, cu adevărat, să fi năpădit de țânțari, care, totuși, au fost mai puțin agresivi decât cei de la oraș, aș putea spune că erau plictisiți de oaspeți. După o vară lungă și bogată, probabil că numai foame nu le mai era!

Egreta e una dintre cele mai des întâlnite păsări din Delta Dunării. Are niște picioare foarte subțiri, ca niște bețe de sticks.

Am văzut cormorani, lebede, pelicani, egrete și stârci. Totuși, ele nu sunt la fiecare pas și cel mai greu am găsit pelicanii, chiar în ultima zi de excursie, pe unul dintre lacurile Deltei, erau în formație și, atunci când și-au luat zborul, a fost una dintre cele mai frumoase și impresionante imagini pe care le-am văzut vreodată. Numărul păsărilor în Deltă e și mai mare primăvara. Acum, pentru că era mijloc de septembrie, multe dintre ele își luaseră deja tălpășița spre țări mai calde. Am râs cu toții când am constatat că, contrar așteptărilor că odată ajuns în Deltă, păsările vor năpădi asupra ta ca și când ar spune – ”Fă-mi o poză! Ba nu, aici, fă-mi mie!” – acest lucru nu s-a întâmplat, iar ele își caută locuri retrase, unde să poată sta în pace.

Aici este un popas, la Stejarul Îngenuncheat, unde ne-am oprit să mâncăm prânzul în ziua în care am mers în pădurea Caraorman care, alături de Letea, e singura pădure din Deltă. Odată, ele au fost acoperite de apă, însă când apa s-a retras, au ieșit la suprafață copacii care stau pe un teren complet nisipos, ca și când ai fi pe plajă. Nisipul pe care noi călcam a fost odată fundul mării.

Considerată una dintre cele mai importante și mari regiuni de biodiversitate din lume, Delta Dunării, pe cât este de frumoasă și spectaculoasă, pe atât de multe probleme are. WWF notează că: ”Dunărea reprezintă cea mai mare suprafaţă neîntreruptă de zonă umedă din lume şi una dintre ultimele mari regiuni relativ neperturbate din Europa.”

Apus de soare în Delta Dunării.

Însă avertizează: ”De la sfârşitul secolului trecut până în prezent, intervenţia umană a distrus peste 80% din toate zonele umede ale Dunării. De-a lungul fluviului şi al afluenţilor săi s-au construit centrale hidroelectrice, diguri, sisteme de drenare, prin care s-a distrus legătura dintre habitatele de luncă şi sistemul fluvial, iar funcţiile ecologice ale acestora au fost afectate.”

Pelicani în Delta Dunării

Ce rămâne de făcut? Soluția e, bineînțeles, tot la îndemâna oamenilor: să aibă grijă de acest spațiu, iar intervențiile să se facă cu cap, cu gândul la biodiversitatea care există acolo și cu înțelegere pentru faptul că, dacă sacrificiul pentru a obține un beneficiu pentru oameni este cu mult prea mare și distruge bunul mers al ecosistemului din Delta Dunării, atunci proiectul respectiv s-ar putea să nu fie chiar cea mai bună idee.

Stârc cenușiu în Delta Dunării.

Pentru mine, excursia în Deltă a fost una dintre cele mai frumoase experiențe de până acum, mai ales că ne-am plimbat atât de mult pe canale, că am văzut cu ochii mei lucruri impresionante și câteodată noi – de pildă, vaci care traversează înot canalele alea ca și când sunt pești -, că am înotat, la rândul meu, în Dunăre. Sper să repet călătoria curând, adică la primăvară.

Fotografiile au fost realizate de Andrada Nistor.