Azi se împlinesc 7 zile de când stau mai mult pe-acasă, ca majoritatea dintre voi, din cauza pandemiei de coronavirus. În timpul acesta am ieșit la cumpărături, la scurte plimbări (am la 5, respectiv 10 minute de casă două parcuri mari, Floreasca și Herăstrău) și la părinții mei (din fericire, locuim la 5 minute unii de ceilalți). Cum am resimțit această perioadă? Ca pe un prilej să:
- Îmi antrenez mintea
- Îmi antrenez corpul
- Dezvolt idei și proiecte care stăteau de ceva vreme în sertar
- Înțeleg câte resurse creative incredibile se ascund în oameni
- Înțeleg că suntem ceea ce gândim și să caut, chiar și virtual, tot mai mult, compania oamenilor care se pot mobiliza în momente dificile și care au tonus bun, umor, energie. Cu astfel de oameni rezonez așa cum alți oameni găsesc că li se potrivește compania oamenilor care deplâng situația în care suntem cu toții, văd perspective sumbre oriunde se uită și vorbesc despre cât de rău se simt, câtă teamă și anxietate le provoacă aceste zile și așa mai departe. Da, e o chestiune de alegere să ne întovărășim cu cine simțim că vorbește aceeași limbă cu noi. Iar eu v-am spus de ce parte a baricadei sunt.
Bunicul meu, tatăl mamei mele, e un om pe care nu l-am cunoscut niciodată fiindcă a murit la o săptămână după ce mama s-a măritat, deci cu un an mai devreme ca eu să mă nasc. Însă, mereu, oamenii din jurul meu care l-au cunoscut mi-au spus că semăn cu el, că îmi place viața și că sunt autodidactă, trăsături pe care le avea și el. Bunicul meu, Ioan (și eu am primit numele Ioana, după el, pe lângă Andreea), s-a născut într-o familie de lângă Făgăraș, județul Brașov. La 15 ani a venit la București și și-a făcut propria viață. Deși nu cunosc multe detalii din viața lui pentru că nu mai trăiește nimeni care să le știe și să mi le spună, am rămas cu ideile de bază în ceea ce-l privește:
- A fost un om curajos și îndrăzneț
- A făcut lucrurile cum a simțit
- A fost un autodidact, a învățat mereu singur ce dorea să știe
- A făcut box
- A devenit spion (o poveste interesantă, pe care o să o zic la un moment dat)
- A fost profesor
- I-a plăcut viața (deși avea la activ 2 infarcturi, continua să bea și să fumeze, ceea ce a dus la un al treilea, care l-a și omorât, dar, hei, omul a făcut propriile alegeri…)
- A iubit oamenii (bunica îmi povestea, când trăia, că îi plăceau șprițurile, adică adunările cu mulți oameni unde, de obicei, era sufletul petrecerii; în plus, se înțelegea cu absolut oricine, avea capacitatea să vorbească pe limba oricui).
Regăsesc multe din trăsăturile bunicului meu în mine și felul lui de-a trăi și de-a fi a fost mereu ca o legendă pentru mine. Mă uit adesea la fotografii cu el, imaginea unui om pe care nu l-am cunoscut, dar simt că rezonez cu ce văd acolo: un om care zâmbește, relaxat, mișto îmbrăcat, frumos foc și, în același timp, misterios. Misterios în sensul că nu îți vorbește despre filosofia lui de viață la nesfârșit, ci înțelegi cine e și în ce crede după cum se poartă.
M-am plictisit vreo clipă săptămâna asta? Absolut deloc! Am scris și am citit după un program obișnuit, am făcut mai mult sport decât înainte, am mâncat mult mai controlat (ba chiar am slăbit 1.5kg), am citit știrile de maxim 2 ori pe zi (stirioficiale.ro), am continuat să visez cu ochii deschiși. Pe scurt, mi-am văzut de treaba mea și am încercat să comunic lucruri și atitudini în care cred, așa cum fac de obicei.
Aceste zile în care, ca majoritatea, am petrecut cel mai mult timp cu propria-mi persoană, izolată de orice altă activitate exterioară care, de multe ori, ne ia atenția de la cine suntem, am înțeles lucrul care mă bucură cel mai mult: că trăiesc viața pe care mi-o doresc, că nu e nicio discrepanță între ceea ce gândesc și ceea ce fac și că de aici am, de fapt, starea de bine, zi de zi, de unde, firește, derivă și celelalte lucruri: energie, luciditate, bucurie șamd. Tot în aceste zile, pentru alții, dificultatea a constat nu în timpul per se petrecut în case, ci în ce au descoperit despre ei făcând asta: e ceea ce trăiesc în acord cu ei, trăiesc ei viața pe care o vor, fac ei ce le place, sunt cine-și doresc să fie?
Perioada care a trecut și zilele care vor mai urma ne obligă să facem fix ceea ce, de obicei, nu prea facem: să stăm cu noi înșine, să ne suportăm propriile persoane, să ne punem întrebări, să răspundem la ele și să acționăm în consecință cu răspunsurile pe care ni le dăm, nu din minte, ci mai ales din inimă.
Tu ești gata să ieși din povestea asta mai puternic, mai asumat, mai organizat, mai disciplinat, gata să iubești, cu adevărat, viața și oamenii?
Până atunci, stai acasă, respectă regulile de igienă și informează-te numai din surse oficiale.
