Prima zi cu zapada

by Andreea

Strada pe care stau. 3 ianuarie 2008

Cineva spunea ca prima ninsoare nu e niciodata pur si simplu o ninsoare. E o poveste magica. Intr-un fel, ii dau dreptate. Cred ca ieri a fost o zi in care fiecare a avut o poveste cu si despre zapada de spus. Ba chiar am senzatia ca oamenii au iesit din casa, chiar si cei care n-aveau treaba p-afara, doar ca sa experimenteze, din teren, prima ninsoare din iarna aceasta. Am vazut oameni care faceau poze, oameni care se trageau cu saniuta sau oameni care loveau zapada cu piciorul. Ca si cand asta era unicul scop pentru care erau afara.

Si la mine a fost cam la fel. Dar am spus ca, daca tot ies, macar sa fac ceva util. Asa ca mi-am propus sa ma duc la Facultatea de Drept sa-mi ridic diploma de licenta. In sfarsit, dupa un an si jumtate de la absolvirea Stiintelor Politice, am hotarat ca e timpul sa fac pasul asta. Planul era simplu. Plec din Floreasca, unde stau, si pana la Facultatea de Drept nu trebuie sa fac mai mult de o ora. Dar am facut. De fapt, tot drumul Floreasca – Drept- Floreasca m-a costat patru ore si jumtate, timp in care am incercat sa imbin mersul pe jos cu autobuzul, dar ce sa vezi, in autobuz am stat cel mai mult, pe distante pe care, daca le-as fi mers, le-as fi facut de doua ori mai repde. In sfarsit.

Cand am plecat de-acasa la 11 dimineata, ningea cuminte. Mai batea vantul, imi batea chiar in fata, insa imi placea atmosfera. In statie la 301, o femeie a strazii cu un caine negru-taciune intra in vorba cu mine. “Stam cam mult”, spune ea. “Nu e nevoie de ceva neobisnuit ca totul sa se dea peste cap in orasul asta”, ii raspund simplu, fara nicio urma de critica sau de inversunare, apoi ii zic ca imi place cainele ei. “Pe mine ma ajuta oamenii, imi dau haine, imi dau de mancare. Pai cand ei fac asta, cum pot eu sa n-am grija de cainele de langa mine?”. Vorbea frumos. Cainele se uita cu ochii mijiti la ea in vreme ce zapada i se asternea pe bot. S-au suit intr-un 335 si-au plecat.

In autobuzul meu, m-am asezat langa trei baieti care aveau doua sacose pline cu postere pe care trebuiau sa le lipeasca la Piata Romana. Aveau in jur de 20 de ani si pareau genul de baieti de cartier care mai fac un ban, cand si cand, din astfel de mici job-uri. “Hai veniti de-l mangaiati pe Vasilicaaaa!”, se-auzi o voce. “Cine e Vasilica?”, intreba unul dintre baietii de langa mine. “Bai, cred ca e un iepure”, raspunde prietenul lui care isi intinsese trunchiul in afara scaunului ca sa vada mai bine ce cara fetita cu basma verde care n-avea mai mult de 7 ani. Eu n-am zis ca Vasilica e un miel ca imi placea curiozitatea lor si intreg momentul in care incercau sa afle cine se-ascunde in port-bebe-ul pe care-l cara fetita.

“E miel, ma!”, descopera un al treilea cand fetita vine langa noi, invitand pe fiecare din calatori sa-l atinga pe Vasilica. Unul dintre ei se rasteste: “Da’ coboara odata cu animalul ala”. “Animalul ala” cred ca dormea ca in afara ca vedeai ca fetita are ceva la piept, nu-ti dadeai seama ce e pentru ca nu scotea niciun zgomot. “Dar las-o domne in pace”, sare unul din baietii cu postere, “Ce-ti face? Las-o sa cante”. Intre timp, fetita incepuse un colind. Cred ca am petrecut 40 de minute in aceasta companie pe un traseu care nu se face in mai mult de 15 minute, de obicei. Dar ieri n-a fost o zi ca toate zilele.

La Piata Romana, am luat-o pe jos pana la Universitate. Vantul se intetise si deja parca imi batea in fata cu fulgi de zapada inghetati. La Universitate m-am suit in 91 insa am mers numai o statie pentru ca se inainte greu asa ca tot pe jos mi-am continuat calatoria. La Facultatea de Drept, scarile erau inecate in zapada si-n gheata. Fiecare le urca cum putea. Le-am urcat si eu, mai mult pe genunchi, si odata intrata in cladire am ajuns repede la camera 206 de la etajul 1. Am dat buletinul, mi-au dat o foaie de lichidare cu care a trebuit sa iau doua stampile si apoi mi-am luat diploma. Cand mi-au dat foaia de lichidare m-au trimis la serviciul social si la contabilitate.

Cladirea cu serviciul social era prin campus. P-acolo. Nu spun exact unde ca nici eu n-am dat de ea exact din prima. Am mai intrebat niste studenti in timp ce ma invarteam pe potecutele cu zapada batatorita si in cele din urma am ajuns la doamna de la serviciul social care fuma in timp ce o femeie de serviciu ii povestea una-alta. Mi-a semnat foaia si apoi m-am reintors la cladirea principala a facultatii, camera 8, subsol, contabilitate unde opt femei la calculatoare ascultau colinde. Sefa lor, care statea langa usa, mi-a luat foaia, a dat cu subsemnatul, apoi a continuat sa tasteze. Am urat “Sarbatori fericite” si-am iesit.

Pana la Universitate am venit pe jos. Vantul batea tare de-acum, cred ca era si-un pic ger. In picioare aveam o pereche de ghete imblanite, eram ca-n papucii de casa, daca vantul ala n-ar fi batut cu atat forta, m-as fi bucurat pe deplin de iesire, chiar si-asa lunga cum a fost. La Universitate am luat metroul o statie. Cu metroul se merge repede. Insa cand m-am suit in autobuz la Romana pentru piata Dorobanti, drumul a parut o eternitate. Prea multe masini.

Am ajuns acasa, in cele din urma, la ora 15.30.

Dupa ora 16 am inceput sa primesc vesti proaste.

0 comment

You may also like

0 comment

Ina December 16, 2009 - 10:25 am

Dragut scris, imi place cum ai descris ce fac oamenii cand ninge.

Mi-ar placea sa fie zapada si aici. Cand ninge e mai liniste parca in tot orasul, si lucrurile sunt mai molcome. Oamenii merg mai incetisor, zapada scartaie…

Am ras in hohote imaginandu-te urcand scarile mai mult in genunchi :))

Reply
Andreea December 16, 2009 - 10:30 am

sa vezi cum le-am coborat 😀

Reply
clara December 16, 2009 - 10:29 am

imi place genul asta de postare semi-jurnal semi-de comun interes. intr-adevar cred ca toti avem cate o povestioara despre ziua de ieri, very nicely written 🙂

Reply
Andreea December 16, 2009 - 10:30 am

multumesc 🙂

Reply
Ana December 16, 2009 - 2:12 pm

Si eu am ras de una singura in birou, imaginandu-mi cum ai urcat scarile aproape in genunchi :)). Intr-adevar, este scrisa very nice!

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: